La Bruxelles s-a încheiat reuniunea miniştrilor de externe NATO, care a stat sub semnul crizei din Ucraina. Noul ministru de externe de la Kiev, Pavlo Klimkin, a fost de altfel prezent la începutul reuniunii.
Secretarul general Anders Fogh Rasmussen, care își termină mandatul, a spus: „Ucraina se află la o cotitură din istoria sa, dar NATO îi stă alături. Sprijinim suveranitatea Ucrainei, integritatea sa teritorială și dreptul națiunii ucrainene de a-și determina liber viitorul fără amestec din afară.”
Vorbind în numele aliaților, Rasmussen a continuat: „NATO condamnă cu fermitate anexarea ilegală și ilegitimă a Crimeii, anexare pe care nu o recunoaștem. Cerem în continuare Rusiei să-și retragă forțele de la granița Ucrainei.”
Cu toatea acestea, nici unul din aliați nu e gata să furnizeze armament Ucrainei. In schimb, s-a decis constituirea unui fond special, despre care a vorbit Anders Fogh Rasmussen: „Am prevăzut în primul rând niște fonduri speciale pentru a sprijini întărirea capacității militare a Ucrainei, pentru a o ajuta să se pregătească în domeniul ciberapărării, dar și pentru a veni în sprijinul militarilor ieșiți la pensie și a-i ajuta să se readapteze vieții civile.”
Nu se pune însă în nici un fel chestiunea unei posibile aderări a Ucrainei la NATO. De altfel, NATO nu primește ca membri țări care au probleme teritoriale. Țările candidate rămân pe moment Georgia, Muntenegru, Bosnia și Macedonia.
Ultimele două, Bosnia și Macedonia, sunt in mod limpede nepregătite să adere la Alianță. Muntenegru face progrese, în schimb Georgia, singura țară căreia i s-au făcut până acum promisiuni ferme că va fi primită, se află în aceeași situație ca și Ucraina, si anume: are părți din teritoriu ocupate de Rusia.
Cu toate acestea, Rusiei i s-a transmis un mesaj ferm, și anume că NATO își rezervă dreptul de a continua să primească noi membri în ciuda opoziției lui Putin.
In sfârșit, la reuniune a mai fost prezent și viitorul secretar general NATO, Jens Stoltenberg, care își va prelua funcția la toamnă, imediat după plecarea lui Rasmussen. Numirea lui Stoltenberg este revelatoare pentru felul în care NATO caută să evite contingențele politice: Stoltenberg, un fost premier norvegian, a fost numit în primul rând datorită faptului că e norvegian. Altfel zis, țara sa nefiind membră în UE, Washingtonul a preferat un norvegian în această funcție, pentru a evita ca postul de secretar general NATO să facă parte din lungile negocieri legate de posturile importante din structurile Uniunii Europene.
