Linkuri accesibilitate

Drama lui Traian Băsescu (22)

Marius Dorin Lulea face în Adevarul o analiză îngrijorată asupra efectelor pe care Acordul de Asociere la Uniunea Europeană le va avea, după semnare, asupra Republicii Moldova. Pe fondul unor așteptări imense, se pune problema dacă documentul va aduce bunăstarea la care speră cetățenii. Concluzia este că totul depinde de voința politică moldovenilor, de capacitatea lor de a-și reforma societatea, dar mai ales de răbdarea de a aștepta cel puțin cinci ani efectele benefice. ”Acordul, scrie Marius Dorin Lulea, cuprinde multe observaţii de ordin general fără nici un efect direct(...). Există foarte puţine măsuri concrete de implementat ci doar multe paragrafe cu caracter general ce îl fac mai degrabă un act politic. Nu se promit bani, nu se dau termene, nu se fac promisiuni. Ţinta principală este implementarea unui model european de societate”. Autorul arată că dificultățile vor veni din exigențele privind statul de drept. Republica Moldova este cea mai coruptă țară europeană, or până acum justiția nu a condamnat niciun demnitar corupt, cum se întâmplă în România. Prin acest document nu se oferă garanții de securitate și nu se propune nimic special pentru rezolvarea situației din Transnistria. Piața economică a Moldovei intră nepregătită în competiția pieței comune europene, de aceea eliminarea taxelor vamale va favoriza importurile, nu și exporturile. Nemaisocotind că taxele vamale încasate intrau la bugetul de stat, iar ele nu vor mai veni. Cât despre libera circulație a cetățenilor, și aceasta ar fi cu dus și întors. Semnând Acordul, Republica Moldova se angajează ”să împiedice emigraţia cetăţenilor săi spre statele membre ale Uniunii Europene şi acceptă ajutorul acesteia din urmă. Se va accepta asistenţa Uniunii Europene pentru repatrierea emigranţilor ilegali (adică mai bine de jumătate din cei plecaţi în afara graniţelor)”.

Parlamentul de la București a adoptat, la propunerea liderului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o declarație prin care se cere demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu, ca urmare a faptului că fratele acestuia, Mircea Băsescu, este acuzat de trafic de influență și se află în arest preventiv. Ioana Ene-Dogioiu documentează pe site-ul ziare.com asupra opiniilor unor politicieni din mai multe partide, de la putere și din opoziție, precum și ale unor analiști. Dacă era de așteptat ca opoziția să fie împotriva acestei declarații, iată că sunt și reprezentanți ai social-democraților sau ai partidelor cu care PSD colaborează în acest moment care nu o susțin. Deputatul PSD Florin Iordache spune, de pildă, că nu există dovezi ale unei vinovății directe a președintelui, iar reprezentanți ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România și ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu nu socotesc demisia nici oportună, nici benefică. Analistul politic Valeriu Turcan atrage atenția că s-ar stabili un precedent periculos ca liderii să răspundă politic pentru ce fac rudele lor. „În Romania avem și așa prea multe precedente care induc o instabilitate cronică”, spune el pentru ziare.com.

Iată ce scrie și Andreea Pora în revista 22: „Dacă în România s-a schimbat ceva fundamental, acest lucru este justiția. E marele și incontestabilul merit al lui Traian Băsescu. Iar faptul că a ajuns în situația să se delimiteze public de propriul frate, să asiste la spectacolul acestuia scos încătușat din sediul DNA este o dramă personală. O ultimă și nemeritată umilire. (...). [Președintele a avut] O atitudine corectă într-o lume mizerabilă”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG