Linkuri accesibilitate

Transnistria este o răscruce de lumi, în care Occidentul şi Orientul, popoarele Ucrainei, Moldovei şi cele ale Rusiei, sunt nevoite nu doar să se suporte, dar să şi găsească în această vecinătate dubioasă un şarm straniu.



În ultimii 20 şi ceva de ani, unii cetăţeni cu viziuni mai critice m-au acuzat în repetate rânduri de faptul că nu sunt nici pe departe omul care aş dori să par. Că de fapt eu aş fi un agent sau chiar un ofiţer de carieră al CIA, participant al grupurilor armate ilegale din Cecenia, colaborator al FSB-ului, propagandist al Kremlinului, unii chiar erau gata să jure că mi-au văzut numele în originalul protocoalelor înţelepţilor Sionului. Unica experienţă, care îmi scapă în tot acest răstimp, este faptul de a fi în pielea muscalului. Tiraspolul a înlăturat acest lapsus regretabil din biografia mea.

Când m-am adresat unei doamne corpolente şi posomorâte, o activistă a comunităţii ucrainene din oraş, cu o întrebare nevinovată despre alegerile preşedintelui ce trebuia să aibă loc în Ucraina, aceasta deodată mi-a cerut acreditarea de jurnalist. Luându-mi fisa din mâini, a început să o studieze. „Aceasta ce o mai fi, se interesa cu antipatie bănuitoarea doamna, lucraţi la Praga, iar accentul pare a fi moscovit?” Aşa cum nu m-am prins la început de ce nu i-ar plăcea pronunţia mea, i-am explicat că nici nu poate fi altul, căci s-a născut şi a crescut posesorul acestui accent în capitala Rusiei. Din păcate, după aceste vorbe imprudente am încetat să mai exist definitiv pentru ea.

Transnistria este o răscruce de lumi, în care Occidentul şi Orientul, popoarele Ucrainei, Moldovei şi cele ale Rusiei, sunt nevoite nu doar să se suporte, dar să şi găsească în această vecinătate dubioasă un şarm straniu. Această răscruce prinde viruşii tuturor epidemiilor ce umblă în voie prin teritoriile limitrofe şi de aceea mereu are temperatura un pic mai ridicată. În rest, trebuie să admitem faptul că aceasta îi tonifică pe locuitorii Frontierei, deşi, probabil, şi datorită climei sudice, ei îmi amintesc mai degrabă de estivanţii perioadei sovietice decât de tăietorii de lemne din Siberia. Pentru mulţi din ei, ziua de mâine este o taină. Ce surpriză o să ne aducă Moscova, ce trucuri o să mai facă Uniunea Europeană şi Moldova, ce urmări vor fi după buclucul din Ucraina, toate aceste întrebări nu au răspunsuri exacte şi clare şi de aceea, ca în orice situaţie politică creată, există breşe pentru o nouă instabilitate alarmantă.
Andrei Babiţki

Andrei Babiţki

„Semănaţi cu Andrei Babiţki, corespondentul”, îmi zice un tip neîndemânatic lângă băcănie, în mâini am o plasă de un model aproape că de până la război. Am împrumutat-o de la stăpâna apartamentului închiriat. „Semăn, într-adevăr, confirm eu, căci el este chiar eu”. Din gura tipului uluit vine ceva necenzurat şi înţeleg cât de fericit este să mă vadă. Victor este un disident local, care, ca de obicei, urăşte din toate fibrele sufletului pe cei care deţin puterea şi adoră democraţia occidentală sau ceea ce este luat aici drept ea. El, în limita posibilităţilor, se luptă cu regimul sângeros, tachinând în stradă pe miliţieni, pe securiştii îmbrăcaţi în civil şi pe militarii ruşi: „Slavă Ucrainei!” Organele de forţă ar putea să îl bage la pârnaie, pe când fronda lui nu prezintă, de obicei, niciun interes pentru militari.

„Aici, - spune Victor, - nu am cu ce respira, iar cum trec partea cealaltă, în Moldova, mă simt în libertate. Ei sunt deja Europa”. Mai înainte, Victor îmi povestise o istorie, amuzantă după cum crede el, despre cum câţiva ani în urmă şi-a deschis o firmă, a dat un aviz că oferă doritorilor, pentru o plată mică, de lucru peste hotare. Lesne a adunat banii şi a dispărut. Peste câţiva ani a plătit cu uşurinţă pe anchetator pentru a închide dosarul.

„Europa nu este pentru tine, - îi împărtăşesc impresiile proprii, ascultând istoria despre neînsemnata-i aventură, - acolo nu sunt condiţii ca spiritul tău să plutească în libertate deasupra beznei”. Firile revoltate, asemănătoare lui Victor, pot fi numărate pe degete în Transnistria. El are un singur prieten căruia e în stare să îşi spună secretele personale şi cele ce ţin de ilegalitatea-i.

Judecând după unele amănunte, Tiraspolul înăbuşă ecoul agitaţiilor politice, ce vine de peste tot, datorită faptului că există un echilibru de interese a trei grupuri etnice: ucraineni, moldoveni şi ruşi. Spre exemplu, de 9 Mai, în centrul oraşului, hainele majorităţii orăşenilor, care au ieşit la sărbătoare, erau înfrumuseţate de panglica Sfântului Gheorghe. Dar în viaţa de zi cu zi nu o vei descoperi cu uşurinţă. Uneori o poţi vedea împodobind antenele automobilelor, dar nici măcar al fiecărui al treilea din ele.

Totodată e şi locul unde, cu un tiv făcut în mod sumar ca de mână bărbătească, sunt cusute la un loc trecutul şi viitorul, uitându-se a se ascunde cusătura. Mergem cu stăpâna apartamentului închiriat la biroul de paşapoarte să mă înregistrez. O hărmălaie agreabilă, stupidă şi de provincie sovietică stăruie în aer, oamenii stau la coadă, cineva aşteaptă să ia vreun certificat lipsit de sens, cineva, ca mine, a venit să fie pus la evidenţă. Cetăţenii se ceartă, se plâng, ţipă. Registre de notificări, registre de stare civilă, hârtii nenumărate pentru orice, chiar şi pentru cel mai nesemnificativ caz. Timpul pare să se fi oprit aici în loc. Dar, în această încăpere strâmtă, apare de undeva şi un străin uscăţiv, care seamănă cu un extraterestru şi care, din câte aflăm, nu ştie deloc ruseşte. Se ridică o larmă groaznică, toţi se grăbesc să ajute şi să explice ceva pe degete, la această gălăgie iese cotilindu-se o funcţionară corpolentă, care nu prea înţelege ce caută aici acest străin. Ea pune întrebări şi, ca să înlesnească veneticului înţelegerea celor spuse, vorbeşte încet, făcând pauze între cuvinte. Dar vorbeşte în rusă. Interlocutorul însă oricum nu pricepe. Distinsa matroană îl conduce pe oaspetele venit de peste mări şi ţări în coridoarele întunecoase, unde, poate, vor avea norocul să întâlnească pe vreun locuitor al lumii subterane, vorbitor de engleză.

Victor îmi zice că străinii vin des în Transnistria, pentru a admira acest ciob din traiul sovietic, pentru a simţi respiraţia şi farmecul unei civilizaţii dispărute subit, ca şi Atlantida, în neant. Recent, spre exemplu, a întâlnit doi japonezi, manageri moscoviţi, veniţi în weekend la Tiraspol.

Eu şi stăpâna apartamentului închiriat de mine am stat cam o oră la coadă. În final, am aflat că nu am nevoie de înregistrare, aşa cum am completat fişa de migraţie la frontieră. Angajata biroului de paşapoarte lesne a găsit informaţia despre mine în baza de date din computerul ei. Iată cum. Şi aici a ajuns high-tech-ul, paşii săi necruţători nu ar putea fi opriţi nici măcar de legendarul comandant de brigadă Kotovski.
XS
SM
MD
LG