Linkuri accesibilitate

Noi victorii ale insurgenților suniți din Irak


Voluntari șiiți la instrucție, în orașul irakian Najaf, 20 iunie 2014.

Voluntari șiiți la instrucție, în orașul irakian Najaf, 20 iunie 2014.

Guvernul de la Bagdad e acuzat că a pus în pericol țara guvernînd mai mult în interesul majorității șiite.

Insurgenții suniți din gruparea Statul Islamic din Irak și Levant (ISIL) au capturat două orașe strategice din Irak și un punct de grăniceresc de la frontiera cu Siria.

Capturarea orașulelor Rawah (de pe rîul Eufrat) și Anah (din provincia Anbar) pare să fie parte a unui marș către digul de importanță strategică din localitatea Haditha, care are o centrală hidro-electrică.

Se relatează de asemenea că militanții au controlul asupra punctului de trecere a frontierei Al-Qaim, de la granița cu Siria.

Corespondenții de presă internaționali transmit că luptătorii ISIL par mai bine instruiți, mai bine înarmați și mai experimentați decît armata irakiană, care e acum ajutată de voluntari, după apelul făcut de premier în fața ofensivei suniților.

La mijlocul lunii iunie, extremiștii suniți au cucerit orașul Mosul, și de atunci au reușit să captureze porțiuni mari din teritoriul irakian.

Un corespondent BBC relatează că la Bagdad domnește un pesimism profund legat de felul cum evoluează războiul guvernul premierului Nuri al-Maliki cu ISIL.

Forțele aeriene irakiene au rămas acum două săptămâni făr rachete americane Hellfire, și oricum ad doar două avioane de tip Cessna capabile să tragă cu rachetele Hellfire.

ISIL are acum mai multe zone sigure în întregul Irak, și cîteva în Siria, care sînt greu de atacat de către forțele guvernamentale irakiene.

Orgnizația de la Londra cunoscută sub numele Obserfvatorul sirian pentru drepturile omului a anunțat că forțele aeriene ale guvernului de la Damasc au lansat cîteva bormbardamente mortale asupra unui oraș sirian care fusese capturat de militanții islamiști în 20 iunie.

E vorba de orașul Muhassan, bombardat de șase ori în 21 iunie - 16 oameni, între care trei civili. au fost uciși.

Revenind la Irak, se așteaptă ca secretarul de stat american John Kerry să călătorească în curînd la Bagdad pentru a solicita schimbarea componenței guvernului, astfel încît acesta să fie mai reprezentativ pentru spectrul politic și religios din Irak, în speranța că asta va putea deiminua tensiunile dintre sectele rivale islamice ale țării.

Statele Unite, care și-au retras trupele din Irak în 2011, au promis că vor trimite cam 300 de consilieri militari pentru a ajuta guvernul irakian în lupta împotriva insurgenților.

Dar după executivul de la Bagdad a cerut Americii să bombardeze pozițiile militanților, Casa Albă a spus că nu există o soluție pur militară la această criză.

Potrivit corespondenților de presă, președintele Statelor Unite Barack Obama crede că premierul irakian Nuri al-Maliki și-a pus țara în pericol ignorînd doleanțele sunișilor și guvernînd doar în interesul majorității șiite.

XS
SM
MD
LG