Linkuri accesibilitate

Despre barbaria popoarelor civilizate


Cine nu a auzit expresia „A bate ca-n hoţii de cai”?! S-a îndoit vreodată careva referitor la identitatea etnică a acestor hoţi de cai?!... În spatele acestor întrebări retorice se ascund, de fapt, nişte adevăruri triste şi chiar, uneori, sângeroase, dacă nu de-a dreptul tragice.

Cazul adolescentului de 17 ani, de origine romă, pe care presa franceză l-a botezat Darius, linşat într-o suburbie a Parisului, Pierrefitte-sur-Seine, de către un grup de 10-12 persoane (încă neidentificate!), pe motiv că ar fi dat nişte spargeri în cartier, şi care se zbate de câteva zile între viaţă şi moarte, l-a făcut până şi pe foarte prudentul preşedinte francez, François Hollande, să iasă la rampă, după ce că „afacerea Leonarda” (tânăra de origine romă expulzată din Franţa, în ciuda faptului că era şcolarizată) îi adusese doar ponoase. Numeroase voci politice, atât de dreapta, cât şi de stânga, au condamnat hotărât actul de barbarie, rămas încă – în absenţa făptuitorilor sau cel puţin a bănuiţilor – nepedepsit. Se-nţelege că stânga arată spre dreapta, care a întreţinut climatul de intoleranţă mai cu seamă pe vremea când viitorul preşedinte Nicolas Sarkozy era ministru de Interne; pe de-altă parte, actualul premier Manuel Walls, şi el ajuns în fruntea Executivului după ce a ocupat, în guvernul Jean-Marc Ayrault, fotoliul la Interne, nu pare să fie câtuşi de puţin un model de toleranţă. Atmosfera e cu atât mai încărcată, cu cât „starea naţiunii” franceze pare să fie în cădere liberă, cel puţin la nivel de morală. În doi ani de la preluarea puterii de către socialişti, toate recordurile de impopularitate ale preşedintelui Holland au fost bătute, cota sa căzând mult sub 20%, ceea ce nu s-a mai întâmplat în cea de a V-a Republică. Pe de-altă partea, succesul la recentele alegeri europene al Frontului Naţional – de facto, primul partid al ţării – încurajează şi el o anumită atitudine de intoleranţă faţă de celălalt, străinul. Or, cei mai vizibili străini în Franţa sunt romii, omniprezenţi în marele oraşe, mai ales în locurile turistice – în ciuda unor expulzări repetate. Ceea ce a şocat opinia publică, pe lângă actul de barbarie propriu-zis, este faptul că nici familia tânărului, nici prieteni sau alte rude nu au apărut la spital în aproape o săptămână, ceea ce este, după toate probabilităţile, un reflex de apărare – mai mult decât atât, între timp tabăra pur şi simplu a dispărut din localitate.

Întâmplarea (nefericită!) face că ştiu cum e să se reverse furia publică asupra comunităţii de romi – în 2012, am fost martorul unui marş cu torţe aprinse al T-shirturilor negre, într-o coloană numărând mii de persoane, care traversase oraşul Pecs pe Kiraly utca, stradă pietonală animată până târziu în noapte, din Szechenyi ter (piaţa centrală) până în faţa casei îndoliate a fetei violate & ucise (după cum s-ar fi stabilit – din oficiu? mă întreb) de către un ţigan venetic. O procesiune medievală, nici mai mult nici mai puţin.

Revenind în Hexagon, nu pot să nu-mi amintesc – dintr-un fel de reflex cultural care face lumea mai suportabilă – că nimeni altul decât francezul născut la Paris Prosper Mérimée a dat-o pe Carmen, iar un alt francez, şi el născut la Paris, Georges Bizet, a transpus-o pe muzică, într-o operă nemuritoare. Ce-ar fi zis ei astăzi, apropo de barbaria urmaşilor lor galezi?!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG