Epoca modernă a ales jocurile tocmai pentru că golul etic trebuia umplut și s-a oprit la fotbal tocmai pentru că acest joc simplu, ieftin și ușor de povestit e o pasiune ușor transmisibilă. În genere, distracția, cu un cuvînt englez mai potrivit, entertainment-ul, a devenit principala formă de trăire în masă. Nici aici nu avem de-a face cu o premieră. Jocurile romane și bizantine - mai puțin sobrele jocuri grecești - au marcat aceeași desprindere de conținut și aceeași deplasare spre trăiri de masă aparent religioase. Numai că epoca modernă a dezvoltat și continuă să dezvolte această experiență la un nivel necuoscut în istorie.
Devenită condiție „naturală”, domnia distracției și a celebrităților a transformat fotbalul (sportul) și filmul în instituții sociale fundamentale ale lumii. După explozia anti-tradiție a anilor ’60, noile instituții, purtate de un extraordinar val tehnologic, au preluat conștiințe și pasiuni, au devenit arbitru al gustului public și, astfel utilate, au făcut joncțiunea cu politica. O Cupă Mondială la fotbal nu mai e o problemă de fotbal, ci o chestiune de angajament financiar și un mare atuu politic. De aici, gigantismul accelerat.
Cupa Mondială a fost dilatată de la 16 la 24 și apoi la 32 de echipe. Campionatul restrîns și elitar a devenit un festival aproape lipsit de criterii valorice. O birocrație altă dată austeră a devenit un cler intangibil, care cere imunități divine. FIFA e, astăzi, un corp sacru cu zeci de mii de funcționari, care pretind un regim extrafiscal și extrajuduciar. Fără impozite și fără justiție. Elveția a încuvințat regimul extrafiscal de care FIFA se bucură fără explicații și alte întrebări.
Imunitatea la justiție e deja un fapt, dar scandalurile de corupție sînt prea mari și prea dese. Sub conducerea de aproape 20 de ani a supremului Sepp Blatter, FIFA a avansat spre forme de corupție corporatistă de implicație globală. Organizarea Cupei Mondiale e o licitație, care tinde să excludă participanții de bună credință și atrage doar case de reputație proastă. Costurile morale și financiare pretinse de FIFA pentru organizarea Cupei Mondiale sînt incompatibile cu sistemele politice deschise și libere. La capătul unor mașinații bănoase și obscure, FIFA a încredințat Cupa Mondială Rusiei, în 2018, și Qatarului, în 2022. Același curent dă tonul în mișcarea olimpică: Germania, Elveția, Suedia și Polonia au renunțat la candidatura de organizare a Olimpiadei de Iarnă 2022. Rămîn în cursă China și Kazahstan.
Supertotemul sporturilor riscă să se prăbușască, fisurat de propria involuție. Un cult-surogat, o manie care a deturnat pasiunea umană pentru joc spre statutul de biserică universală, a eșuat în corupție și complicitate cu tirania. Fotbalul jucat la Cupa Mondială 2014 arată foarte bine. Nivelul de tactic și fizic e remarcabil. Cupa Mondială e, însă, un festival bolnav.