Linkuri accesibilitate



Cupa Mondială la fotbal are, de mult timp, toate acele trăsături misterioase care fac un obiect inanalizabil. Fiecare ediție generază o bibliotecă de comentarii. Expansiunea mediilor de informare a transformat biblioteca într-o cultră video-scripturală practic nelimitată. Cu foarte rare excepții, la capătul fără de capăt al acestei literaturi nu se află aproape nimic esențial.

Întrebările reale, serioase și raționale nu se pun sau rămîn fără răspuns. De unde vine hipnoza în masă cu care Cupa Mondială absoarbe și controlează sute de milioane de oameni? De ce cresc interesul pentru și gabaritul Cupei Mondiale, indiferent de mersul lumii istorice, de crizele și conflictele care reduc sau suprimă cu ușurință orice alte binefaceri, plăceri și bucurii?

Galaxiile scrise și video din jurul Cupei Mondiale nu ne lămuresc. Tocmai muțenia multiplă a celor ce vorbesc în fel și chip despre Cupa Mindială e un bun punct de plecare. Căci, a vorbi mult și neconcludent e un exercițiu retoric nu o formă de comunicare. Cupa Mondială e glorificată de un cor fabulos care acoperă, de fapt, necesitățile unui cult. Într-adevăr, așa cum o sugerează bunul simț, fotbalul și încoronarea sa supremă, Cupa Mondială, sînt populare. Sînt, de fapt, transformarea unui joc într-un festival universal care admite puține excepții. Adevărat, globalizarea fotbalului nu e chiar atît de etanșă pe cît se crede. Cîțiva mamuți demografici nu participă.

America joacă, dar nu urmărește. China și India urmăresc, dar nu joacă fotbal. Însă proporțiile populare ale fotbalului nu au rival. Fotbalul e singurul cult civil care trece peste culturi, limbi și etnii. S-a spus că fotbalul e noua religie a secolului XX. Cu observația că fotbalul a reținut din religii doar organizarea de liturgică. Marele festival al Cupei Mondiale celebrează propria celebrare, adică e, cu alte cuvinte, o formă de participare bazată pe rit, număr și expunere, nu o treaptă de inițiere existențială. Sute de milioane de oameni se identifică și se regăsesc în fotbal dar nu găsesc la capătul acestei experiențe decît o distracție, un mod de a evada din sau de a evita realitatea.

Fotbalul ocupă și justifică trecerea timpului fără a explica și fără a schimba ceva. În mod paradoxal pentru o instituție atît de puternică, fotbalul nu are memorie. Rezultatele, eroii și dominațiile se uită ușor și sînt înlocuite la fiecare nouă generație. Istoria fotbalului e anistorică. Din acest punct de vedere, fotbalul e, în mod fundamental, un joc pur și simplu, o formă de trăire pe deasupra realității. Nu e nimic nou în puterea de seducție a jocului și în pasiunea umană pentru vertijul provocat de întreceri. Diferența e că epoca modernă a transformat, după 1900, acest impuls uman într-un regim existențial.

Oamenii trăiesc, cheltuiesc și pătimesc pentru fotbal, chiar dacă, sau poate tocmai pentru că, această pasiune impune numai costuri în bani și timp. Omul modern afiliat cultului fotbalistic nu poartă întrebări și răspunderi, deși e liber să își închipuie că le are. Suporterul adevărat e gata să „își dea viața ” pentru Real Madrid, Steaua sau Brazilia. Tot el va transmite din tată în fiu fidelitatea sacră pentru un club. Însă această imitație a angajamentului existențial e un surogat care se oprește în pragul realității. Desigur, suporterii pot muri pe stadion sau în bătălii de stradă cu suporteri adverși, dar asta nu înseamnă decît că războaiele închipuite în numele fotbalului scapă de sub controlul propriilor practicanți și se varsă în realitate. Fotbalul ca religie modernă e un surogat în masă, tipic pentru societăți care au uitat sau au renunțat la sisteme religioase sau etice.
XS
SM
MD
LG