Linkuri accesibilitate

Businessmanul Renato Usatîi a depus o plângere la Curtea de Apel ce ar urma să fie examinată peste o săptămână.



Ministerul Justiţiei a ajuns în aceste zile ţinta unor reproșuri aspre legate de refuzul de a înregistra un partid cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare. Iar ministrul Oleg Efrim este cel mai afectat, pentru că două angajate ale ministerului au ieşit alături de solicitantul Renato Usatîi într-o conferinţă de presa acuzându-l
pe ministru de recurgerea la tertipuri legale pentru a nu înregistra formațiunea. Răspunsul ministrului e ca funcționarele respective par să fi fost corupte de liderul partidului. Liliana Barbăroşie a căutat să afle dacă va fi pătată imaginea ministerului, aflat în centrul unor reforme cerute inclusiv de partenerii occidental ai Chişinăului.


În centrul conflictului se află businessmanul şi aspirantul politic Renato Usatîi, care s-a adresat la Ministerul Justiţiei pentru a înregistra cu o nouă denumire Partidul Popular Republican pe care, aşa cum afirmă presa, l-ar fi procurat recent. Ministerul a răspuns cu refuz pe motiv că partidul şi-ar fi încălcat prevederile propriului statut. Mai exact că şi-a ţinut mai târziu decât ar fi permis acest statut congresul în care a avut loc rebranding-ul formaţiunii.

Două funcţionare ale ministerului au intervenit însă într-un mod ciudat în acest conflict: după ce s-au concediat de la minister, ele au apărut alături de Usatîi într-o conferinţă de presă şi au formulat acuzaţii la adresa ministrului Oleg Efrim. Cele două au afirmat că ministrul le-ar fi cerut să pregătească un refuz la solicitarea de înregistrare a noii denumiri a partidului. Într-un comunicat, ministerul a sugerat că funcţionarele respective au fost corupte de businessman şi că va face demersurile necesare pentru a încerca să probeze actul de corupţie.

Solicitat de noi, ministrul Oleg Efrim ne-a spus că nu are ce adăuga la acest comunicat şi că va reveni cu explicaţii după consumarea litigiul în judecată, unde a ajuns o plângere semnată de Renato Usatîi.

Ion Dron, preşedinte al Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, crede că ceea ce se poate constata deocamdată, până la pronunţarea verdictului magistraţilor despre justeţea sau injusteţea acţiunilor ministrului, este o încălcare gravă a principiului loialităţii din partea celor două, deja foste angajate ale ministerului:

„Deranjează ieşirea la rampă a angajatelor ministerului. Este încălcat principiul loialităţii instituţiei în care activezi. Dacă nu eşti de acord cu o decizie, pleci din funcţie, dar nu reacţionezi în această manieră. Or, întreaga responsabilitate într-un minister aparţine ministrului. Atunci când executorul refuză să-şi pună semnătura pe o decizie, îşi asumă responsabilitatea ministrul. Şi dacă ministrul şi-a pus semnătura pe această decizie, executorul nu mai poartă nici o responsabilitate. Ministrul Efrim nu a greşit atâta timp cât şi-a asumat responsabilitatea. Dacă impunea acele două funcţionare să semneze, şi nu semna dânsul, aş fi zis că greşeşte. În situaţia dată lui îi aparţin consecinţele. Nu înţeleg care a fost rostul în această situaţia ca aceste angajate să iasă la rampă. Impresia mea – e un joc în care au fost atrase aceste angajate de un tip care aruncă cu bani la dreapta şi la stânga. Aseară el promitea unei angajate să –i cumpere apartament. Faptul în sine că are bani nu mă interesează. Dar dacă cu aceşti bani această persoană vrea să facă politică, trebuie să ne intereseze. Trebuie statul să-l întrebe de unde-i are.”

Şi analistul politic Igor Boţan înclină să creadă că cele două funcţionare s-au lăsat atrase într-un joc murdar, cu consecinţe grave pentru imaginea ministerului, dar îi reproşează ministrului Efrim că n-ar fi avut motive să nu înregistreze modificările cerute de noul lider al partidului:

„Toată această poveste dă foarte prost pentru Ministerul Justiţiei. Este instituţia responsabilă de implementarea strategiei de reformă a justiţiei în RM. Cei şapte piloni ai reformei prevăd practic de o manieră absolut evidentă necesitatea adoptării codurilor deontologice pentru cei ce lucrează în domeniul justiţiei. Avem un conflict în care acest cod este încălcat atât de funcţionarii, cât şi de conducerea ministerului. După ce a ieşit acest scandal la suprafaţă, conducerea emite un comunicat în care afirmă că demult suspecta angajaţii că ar fi fost corupţi. Toată lumea înţelege că există probleme cu refuzul înregistrării denumirii acestui partid. E un moment foarte neplăcut pentru MJ care chiar a depus efort pentru implementarea strategiei. Nu aveau ei nevoie de aşa o poveste neplăcută.”

„Din punctul meu de vedere, este inadmisibil ca funcţionarii să apară într-o conferinţă alături de solicitant acuzând ministrul. Probabil ele nu au înţeles foarte bine ce înseamnă deontologie într-o meserie. Dar eu cred că nu existau motive să nu fie înregistrată noua denumire. Nimeni nu a contestat din partea partidului. Care era treaba ministerului să interpreteze o sintagmă. Pentru coaliţie povestea asta la fel dă foarte prost, tocmai în ajunul semnării asocierii, după atâţia ani de reformă a justiţiei. Dă bine doar pentru domnul Usatîi care are acum obiectul luptei împotriva acestei guvernări.”

Curtea de Apel va examina plângerea depusă de businessmanul Renato Usatîi peste o săptămână.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG