Linkuri accesibilitate

La Viena a început runda decisivă a negocierilor privind programul nuclear al Iranului


La Viena a început runda decisivă a negocierilor dintre Iran şi principalele şase puteri ale lumii privind programul nuclear al Iranului, bănuit că ar avea şi o componentă militară. Discuţiile se vor încheia pe 20 iunie iar preşedintele iranian Rohani s-a declarat încrezător că toate problemele nerezolvate ar putea fi soluționate până atunci. Grupul celor şase cere Iranului să reducă activitatea de îmbogățire a uraniului şi să permită controale internaţionale regulate, Teheranul cere pe de altă parte ridicarea sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse de-a lungul anilor.
XS
SM
MD
LG