Linkuri accesibilitate

Vasile Botnaru în dialog cu Sergiu Beznițchi și Igor Guzun.

Astăzi, vom încerca să aflăm cum e să stai… la blog. Da, ați auzit bine, la blog. Aceasta o să ne spună autorii unei cărți pe care exact așa au întitulat-o, „La Blog”. Și, astfel, ne-au oferi prilejul să vorbim despre modul senin de a percepe realitatea care, lucru știut, e ca și zebra. Iar ca să știi să traversezi cu cât mai puține daune fâșiile negre, e nevoie nu doar de noroc, dar și de ceva perspicacitate, îndemânare și educație sau, mai bine zis, de educații. De ce pluralul? Veți afla pe parcursul discuției.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere, astăzi, se află doi cunoscuți practicieni de jocuri de cuvinte: Igor Guzun care se prezintă drept autor de idei, cărți și slogane, soț de soție, tată de fiică și director al Agenției Urma Ta. Colegul său din tandemul de autori ai cărții, despre care vă spuneam mai sus, este Sergiu Beznițchi, care în caseta tehnică a cărții se prezintă drept un om care îl iubește pe Dumnezeu, își iubește părinții, țara, istoria, oamenii, pământul, cuvântul, jocul de-a cuvântul, vântul și cântul.

Aceștia sunt interlocutorii mei de astăzi cu care voi încerca să vorbesc despre lucruri, sper, interesante pentru cât mai multă lume.

Sergiu Beznițchi, Vasile Botnaru și Igor Guzun

Sergiu Beznițchi, Vasile Botnaru și Igor Guzun

Europa Liberă: Aţi scos această carte în tandem. Înţeleg că aţi şi scris-o în varianta Ilf și Petrov, contând pe un cititor modern pentru care, presupun eu, s-ar putea cartea tipărită să fie deja una anacronică. Generaţia care citeşte bloguri sau scrie pe bloguri este, mai curând, în spaţii virtuale şi preferă texte de pe tablete, smartphonuri etc., etc. Şi este logic să vă întreb pe dumneavoastră, care aţi practicat diferite genuri de jurnalism, Igor Guzun a şi predat jurnalismul şi mai predă jurnalismul, ce faceţi domniile voastre, de fapt, mai ales după experienţa „știrilor pozitive”, pe care le ştim de un an, această experienţă deliberată de a evita cataclismele şi dezastrele inventate, mai ales, ce vreţi să spuneţi, cu ce vreţi să ne miraţi?

Igor Guzun: „Pentru că aţi citat numele meu, mai întâi, am să încerc eu să răspund. De fapt, suntem nişte oameni care au scris nişte texte şi au avut de-a lungul acestor câţiva ani în care au scris texte împreună, într-un fel de ping-pong, şi acum le împărtăşim altor oameni, care poate nu le-au citit pe bloguri şi această carte este un suport potrivit pentru ei. Poate că ne-am găsit în textele acestea, pentru că încercăm să vedem partea plină a paharului. Deja de mai mult timp ştiinţific este demonstrat că jumătate de pahar care este gol întotdeauna este plin, pentru că jumătate este apă sau vin şi cealaltă este aer. Deci, ştiinţific, paharul pe jumătate gol este întotdeauna plin. Şi am făcut cartea aceasta ca un pretext în care oamenii să o ţină în mână, să o răsfoiască, poate, să o citească, uneori să se amuze, dar, poate, câteodată să se întrebe şi să găsească răspunsuri.”

Sergiu Bezniţchi: „Noi am avut o naştere foarte uşoară şi foarte plăcută. Eu în viaţa mea nu am născut oameni şi nici nu am de gând, dar, iată, cartea aceasta mi-a generat un sentiment tare plăcut şi, slavă Domnului, în jurul nostru au fost oameni foarte deschişi. Nu mai vorbesc de domnul Guzun, pentru că noi am luat-o într-o joacă. Feat-urile acestea, nu ştiu, se încetăţeneşte în limba română cuvântul „feat” de la cartea aceasta?”

Europa Liberă: Trebuie să întrebăm de Guţu, a scos tocmai „Dicţionarul greşelilor de limbă”, dacă nu intraţi în dicţionarul dânsului.

Igor Guzun: „O fi. Pentru că dacă artiştii fac hit-uri, noi ne mulţumim cu feat-uri.”

Europa Liberă: Dar ce este aceasta, domnilor autori? Este un fel de persiflare, e un fel de joc de cuvinte, e un fel de „superficialitate” aparentă, care deliberat nu se duce în probleme, în profunzime? Luaţi viaţa uşurel. Acesta este mod anume de a evada din realitatea sinistră şi plină de probleme?

Sergiu Bezniţchi: „Eu cred că merge şi în profunzime. Dacă să stai să te cufunzi în subiectele afişate oarecum superficial, după cum spuneţi, este şi o profunzime senzuală.”

Europa Liberă: După cum presupun, că eu încă nu am citit-o...

Sergiu Bezniţchi: „O.k. Pentru că noi ne jucăm de-a limba română. Şi limba română este una extrem de bogată, dacă ştii să te joci cu sapa.”

Igor Guzun: „Noi ne-am deprins din viaţă şi din poezii că, de fapt, moldovenii, atunci când se strâng, „la un colţ de masă plâng” şi „la alt colţ de masă cântă”. Dar ceea ce nu ne reuşeşte nouă este chiar să stăm împreună la aceleaşi colţuri de mese şi să facem lucruri împreună. M-am întrebat şi oamenii cu care comunic i-am întrebat şi pe ei care ar fi reacţia oamenilor din Moldova atunci când un alt om se împiedică şi cade? Şi, bănuiesc, prima reacţie a lor şi a noastră este să râdem de omul acesta, pe când în alte ţări, bănuiesc eu, ceilalţi de alături întind mâna. Prin textele din această carte ne-am pus şi nişte întrebări, am arătat că există mai multe părţi ale vieţii şi aşa cum sunt feţele noastre pe coperţile acestea, unele mai triste, altele mai vesele. Este un trend în care ne-am înscris şi noi cu jocurile acestea de cuvinte, în care am încercat să extindem orizonturile limbii române şi, poate, s-o facem mai senină, folosim mai multe cuvinte decât le folosim în uzul curent.”

Sergiu Bezniţchi: „Mai mult decât atât, o şi promovăm un pic mai modern, pentru oamenii care o consideră perimată. Bunăoară, iată, chiar am deschis la pagina 55, cu faţa domnului Guzun – „Eminescu nu este, pur şi simplu, Eminescu. Pentru generaţia tânără este Eminescool”. Este un subiect super fierbinte, ce ţine de Uniunea Europeană – „Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie. / Era pe când nu s-a zărit. / Azi o vedem şi UE”. Astfel, Mihai Eminescu, spune domnul Guzun, făcea referire în poezia lui, „La steaua”, şi la fundalul albastrul al drapelului Uniunii Europene, şi la una dintre cele 12 stele aurii de acolo. Un extras din carte.”

Europa Liberă: Dar funcţionează? Aceasta mă întreb şi vă întreb. Genul acesta de îndemn, să-l citeşti pe Eminescu este cool, convinge generaţia care nu prea are timp pentru aceasta, domnule Guzun?

Igor Guzun: „Dacă privim în trecutul nostru, probabil că prima dată am auzit numele „America” în poezia ceea pe care o spunem noi – „ca merii, ca perii, în mijlocul primăverii”. Eu cred că funcţionează, poate, noi am putea fi şi un exemplu, pentru că eu aşa înţeleg lucrurile că funcţionează într-o lume: gândeşti, spui şi apoi acţionezi. Am gândit textele acestea, le-am spus pe bloguri şi i-am îndemnat şi pe alţi oameni să gândească, să spună şi să acţioneze. Nimic extraordinar nu se face în tăcere, adică, trebuie, mai întâi, să spunem de multe ori lucrurilor pe nume. Poate că titlul acesta, oarecum, veţi spune dumneavoastră cum vi se pare, „LA BLOG”, poate, dă o nuanţă cărţii că nu este prea serioasă, dar este o carte despre viaţă.”

Sergiu Bezniţchi: „Mie cel mai mult îmi place întrebarea „Dar de ce „LA BLOG?” şi „Mă bloghez”. De fapt, acesta este un îndemn la gândit. Orice articol sau orice pagină de aici este un îndemn să-ţi mai pui mintea în mişcare, să o mai antrenezi.”

Europa Liberă: Sergiu, dar vezi, ai avut o mică reţinere şi sunteţi conştienţi, probabil, de proasta reputaţie pe care au încetăţenit-o deja unii bloggeri, că a scrie la blog înseamnă fără mare responsabilitate, fără trimitere la surse, foarte subiectiv, foarte arbitrar, cum vreau muşchii mei, cum te scoli din pat etc., etc. Voi sunteţi oameni responsabili şi, din ce aţi spus până acum, cântăriţi de şapte ori sau măsuraţi de şapte ori înainte de a tăia. Deci, nu este chiar „LA BLOG” în accepţiunea trivială şi general recunoscută?

Igor Guzun: „O fi. Pentru că, dacă ne întrebăm noi pe noi dacă suntem bloggeri, avem un răspuns că nu suntem. Şi probabil că aceasta vine din următoarea explicaţie. Cel puţin, eu aşa văd lumea şi daţi-mi voie să spun şi lucruri care nu-mi plac, deşi în restul timpului spun doar veşti bune. Înţeleg şi văd, şi am şi dovezi că în toată lumea bună bloggerii sunt, de fapt, nişte oameni care s-au afirmat în alte domenii şi contribuţia lor cu blogurile lor este pentru o cauză socială sau una umanitară. Pe când în realităţile de la noi nu se întâmplă aceasta şi înţeleg că unii oameni care se autonumesc sau sunt numiţi bloggeri, de fapt, nu au altă profesie. Pe când a fi sau a scrie şi a avea un blog de calitate sau un blog implicat este contribuţia ta la a schimba lucrurilor în bine undeva în comunitatea ta sau în ţara ta. Aceasta este cu fenomenul acesta.”

Europa Liberă: Este, de fapt, ceea ce în Occident se întâmplă chiar în realitate. Mă refer, de exemplu, la cuscra mea din oraşul Nantes care este doctoriţă şi sâmbăta şi duminica obligatoriu face artă corală. Tot aşa alte persoane de acolo, pe care le ştiu, fac picturi, fac tangou. În sensul acesta vă dau dreptate că blogul, după mine, este valorificarea unei experienţe mai mult de viaţă decât profesionale. Şi o personalitate credibilă, în virtutea experienţei sale, convinge mai mult decât „un puşti teribilist”. Este adevărat?

Igor Guzun: „În profesiile noastre am fost şi în alte ţări şi am constatat acolo cu uimire şi simpatie că, de fapt, viaţa adevărată a oamenilor începe dincolo de maturitate. Chiar şi atunci când devin pensionari, încep să călătorească, a trăi vieţi şi a învăţa lucruri pentru care nu au avut timp.”

Europa Liberă: Şi nu este vorba numai de bani, fiţi de acord. Pentru că noi avem motivul acesta: domnule, nu avem bani, dar cum vine vara, vezi mormanul de nisip în faţa porţii care costă, la fel...

Sergiu Bezniţchi: „Aceasta este o atitudine de plângăcioşi, de care nu putem scăpa.”

Europa Liberă: Îl vedeam într-o emisiune pe liderul proaspătului Partid Comunist, care spunea: „Oare câţi oameni vor fi călătorind cu paşapoarte biometrice?”. Iată o atitudine din start greşită. În loc el, care călătoreşte sau îşi trimite copiii în vacanţe în Europa, să spună: „Domnilor, dar lăsaţi reparaţiile, lăsaţi schimbatul gardului, puneţi bani de o parte şi mergeţi până la rudele din Italia, că nu mai costă chiar atât”.

Sergiu Bezniţchi: „Mai cu seamă că, dacă planifici corect, te costă chiar foarte puţin. Este posibilitate să-ţi planifici o călătorie cu 50, 100 sau 150 de euro. Bani pe care îi are toată lumea, ca să nu mai vorbim unde îi cheltuie şi unde îi iroseşte.”

Europa Liberă: Iluzia aceasta că la Odessa, la Koblevo este mai ieftin...

Sergiu Bezniţchi: „Nu este mai ieftin. Acum cu atât mai mult nici psihologic nu este mai ieftin în Ucraina.”

Europa Liberă: Ca să nu mai zicem de Crimeea?

Sergiu Bezniţchi: „Da.”

Europa Liberă: Revenind la tipologia bloggerului...

Sergiu Bezniţchi: „Atunci când scrii pe un blog, spunea domnul Igor că nu suntem bloggeri, şi nu suntem bloggeri, suntem nişte oameni care au nişte platforme pe care îşi aşează nişte gânduri. Dar în momentul în care scrii pe un blog, să-l numim blog, trebuie să fii responsabil de ceea ce scrii, mai cu seamă că aceasta rămâne. Totul ce scriem şi dăm internetului, practic, nu putem şterge, se înscrie undeva. Responsabilitatea aceasta faţă de alţi oameni, faţă de generaţia care vine după noi, faţă de vecini, prieteni ş.a.m.d. este destul de mare, cred eu. Şi nu îţi poţi permite, din punctul meu de vedere, să faci orice. Că internetul primeşte orice, da, dar tot noi ne jeluim că este plin internetul de prostii, tot noi fiind cei care îl umplem de prostii. Tocmai de aceasta a şi apărut proiectul gestionat de domnul Guzun – „Ştiri pozitive”. Tocmai din dorinţa de a scăpa de foarte multe murdării mediatice, care ne înconjoară şi, practic, ne îneacă.”

Europa Liberă: A propos de rigoare. Cât am apucat eu să văd din ce aţi scris, mai cu seamă micile explozii de comunicare pe Facebook, mie mi se pare că vi s-ar potrivit calificativul de farmacişti mai curând decât bloggeri, pentru că, de bună seamă, reuşiţi să reabilitaţi într-un fel comunicarea pe internet, după ce foarte multă lume foarte mult timp a avut într-adevăr iluzia aceasta că este o groapă de gunoi, unde dacă arunci şi tu un chiştoc, acolo nu se observă. În sfârşit, lumea a conştientizat, exact cum spuneţi dumneavoastră, poate, chiar este o chestiune mult mai dăltuită pe internet decât într-un ziar şi poate chiar să faci o rocadă în virtutea faptului că audienţa lucrurilor scrise pe internet te obligă să fii responsabil, dacă ai un nume şi dacă ţii la acest nume. De ce acest eşafodaj? Ca să îmi justific calificativul acesta de farmacişti, dacă îl acceptaţi. Domnule Guzun, acceptaţi aceasta?

Igor Guzun: „Da, acceptăm. Mai ales că suntem în pragul zilei lucrătorului medical şi a farmacistului. Şi dacă la începutul cariere şi Agatha Christie a fost farmacistă, ar putea să ne onoreze aceasta.”

Europa Liberă: Dar nu aş vrea să rămână cu impresia ascultătorii că doar limba contează, doar corectitudinea, doar rigoarea pe care, iată, mai nou vrea s-o apere Valentin Guţu, autorul „Dicţionarului greşelilor de limbă”. Cred că la dumneavoastră, totuşi, contează şi profunzimea, în sensul trimiterilor de cultură generală, nişte reacţii inteligente la anumite lucruri. Vă auzeam făcând bancuri pe off-shore, de exemplu, realităţi care imediat trezesc la omul informat anumite reacţii şi zâmbete sau sarcastice, sau mahnă.

Sergiu Bezniţchi: „Cele mai frumoase jocuri de cuvinte sunt cele care ţin de actualitatea fierbinte, dacă poţi răspunde imediat la ce se întâmplă printr-un joc de cuvinte. Referindu-mă la „corect” versus „frumos” al limbii române, eu aş pune pe prim-plan „corect”, lăsând „frumosul”, „ce-ce-ce”-urile dâmboviţene lăsându-le pe al doilea plan. Dacă avem un „şi”, este „şi”-ul nostru. Dădeam un exemplu întotdeauna: „Cine este ultimul la ocere?”. Era exemplul clasic. Mai bine spui: „Cine este la coadă?” decât „Cine este ultimul la ocere?”. Şi noi suntem responsabili de limba română. Dacă nu noi, atunci cine? Şi încă un punct, ca să nu-l uit, vis-a-vis de responsabilitate, pentru cei care au fost la lansarea cărţii. Eu am văzut responsabilitatea cu care îşi tratează viaţa domnul Guzun. Când a ieşit Mia, scumpa lui fiică, să vorbească despre tata, putea să-mi spună Igor orice, munte de teorie, eu am auzit-o pe Mia cum vorbeşte despre tata şi am rămas foarte profund plăcut surprins.”

Igor Guzun: „Ca să existe şi o contribuţie a mea la răspunsul la întrebarea dumneavoastră, eu chiar cred, cu cât mai multe eforturi intelectuale sau de alt ordin facem atunci când încercăm să ne exprimăm, cu atât mai puţină forţă ne ajunge ca să acţionăm. Şi văd că se schimbă lucrurile exact în timpul generaţiei copiilor noştri. Deja gândesc în limba română şi pot acţiona mai repede, mai uşor, se pot adapta mai uşor la toate realităţile acestea care se schimbă foarte repede, spre deosebire, din păcate, de generaţia noastră.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră vă mulaţi pe aceste criterii şi tehnologice, şi conceptuale, scrieţi, totuşi, pentru ei, nu pentru oamenii care sunt obişnuiţi să ia neapărat cartea sau sunt obişnuiţi cu temeinicia dostoievskiană, lucruri monumentale, perene. Dumneavoastră cred că nu aveţi ambiţia să fie un volum dăinuitor, este, totuşi, o chestiune de uz curent sau nu?

Sergiu Bezniţchi: „Da.”

Igor Guzun: „Este. Şi mai ales că ne gândim să fie şi „La Blog II”, „La Blog III” ş.a.m.d. Şi pentru că suntem într-o discuţie în care poate că s-or fi supărând cei care se consideră bloggeri, nu am vrea să se supere scriitorii, noi nici scriitori nu suntem şi nici ceea ce am făcut într-o carte cred că nu este literatură, sunt nişte texte.”

Sergiu Bezniţchi: „Mai ales că s-au găsit oameni, nu am să dau nume, care au zis: „Ei, a făcut Bezniţchi o carte...”

Europa Liberă: Păi, staţi un pic, dar „hai cu hocu” ar fi la loc o paralelă de genul acesta? Noi vedem, se produce în ochii noştri Tatiana Ţibuleac, cu un fel de literatură, ea din modestie spune că nu este literatură, eu îndrăznesc să afirm că este literatură.

Sergiu Bezniţchi: „În acelaşi timp, eu mă întreb de ce Tatiana nu editează o carte?”

Europa Liberă: Cred că va edita. Ea face experimentul acesta în văzul lumii.

Igor Guzun: „Fabulele moderne ale Tatianei apar pe „Ştiri pozitive”. Cum înţeleg eu ce sunt acestea? Sunt nişte istorii ale unor oameni reali şi modul în care au supravieţuit ei acolo, în străinătate, sau aici, în Moldova, poate fi un exemplu din care se inspiră multă-multă altă lume. Şi de ce o carte nu ar putea să inspire? Probabil că vor ajunge textele acestea în curând şi carte şi vom contribui şi noi la promovarea ei. Şi, la fel, cartea aceasta poate fi un pretext pentru ca oamenii să se vadă în cartea aceasta şi să procedeze exact ca să reuşească şi ei în Moldova sau în străinătate. Şi chiar acolo sunt sorţi, destine extraordinare.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vă declaraţi promotorul „Ştirilor pozitive”, dar unde îşi au loc lucrurile tragice, inevitabile, care ni se întâmplă fiecăruia dintre noi sau ţărilor în ansamblu? Le excludem deliberat, domnule Guzun, sau le topim într-un limbaj, sau ne prefacem că nu ne afectează? Că, de fapt, despre aceasta am vrut să discutăm, cum reacţionaţi în formatul acesta pe care l-aţi acreditat, mai curând, în felul vostru de a fi, ambii sunteţi oameni optimişti, aveţi replică mereu cu simţul umorului şi când, cum spuneaţi, începând de la evenimente de acestea când se împiedică omul şi terminând cu războiul de la vecini, cum reacţionezi? Ce faci? Cum te protejezi?

Igor Guzun: „Am adus cu mine un sondaj, probabil, cel mai recent, care spune ceva despre noi ca ţară sau despre noi ca oameni, este că 30% dintre moldoveni trăiesc zilnic emoţii negative şi acestea sunt legate de stres, durere, depresie, furie, griji ş.a.m.d. Şi bănuiesc că o contribuţie importantă la creşterea acestui procent aparţine şi mass-mediei, probabil, tuturor celor care lucrează în această profesie. Mă rog, eu sunt adeptul unei abordări poate nu atât pozitive, cât echilibrate, pentru că din viaţa noastră fac parte toate evenimentele şi cele fericite, şi cele nefericite.”

Europa Liberă: Dar, la modul practic, domnule Guzun, sunteţi redactor-şef la buletinul de ştiri, vine ştirea despre numărul de victime din Irak, numărul de victime din accident de tren, numărul de victime de la Doneţk, ce buletin faci dumneata?

Igor Guzun: „Eu bănuiesc şi chiar avem şi noi exemple, şi dumneavoastră de oameni care, în Moldova, în condiţiile acestea au reuşit şi încercăm să le echilibrăm.”

Sergiu Bezniţchi: „Până la urmă, totul ţine de perspectivă şi abordare: „Ştiri pozitive” versus „Ştiri negative”. Din păcate, ceea ce a spus domnul Guzun, mass-media fuge după „like”-uri, „share”-uri şi vizualizări, cât mai multe ratinguri. Acum, dacă observaţi, pentru că ambii sunteţi jurnalişti, eu nu sunt, cum sunt construite ştirile: bunăoară, se repară un drum în capitală, bineînţeles, este ambuteiaj, vine ştirista cu cameramanul şi se apropie de fiecare, indiferent de răspunsuri, în buletinul de ştiri, peste 90% răspunsuri gen: da, se circulă foarte greu; da, este complicat; daʾ Doamne fereşte, primarul ista ş.a.m.d. Oamenii nici nu au de unde să înveţe, dacă nu ar exista ştiri pozitive şi cât mai multe veşti bune, să dea un răspuns: slavă Domnului că se repară; mă bucur de acest ambuteiaj, înseamnă că va fi un drum bun aici, înseamnă că vom trăi mai bine.”

Europa Liberă: Sau omul care să spună: am profitat de aceste zece minute ca să ascult o piesă cap-coadă...

Sergiu Bezniţchi: „Sau un audio CD am ascultat, tocmai ascult o poveste şi, în sfârşit, am timp să…”

Europa Liberă: Adică soluţii editoriale ar fi?

Sergiu Bezniţchi: „Bineînţeles că ar fi.”

Igor Guzun: „Şi, a propos, de ambuteiaje. Fiica noastră spune: „O, ce bine că stăm aici mai mult la semafor sau în drum, pentru că sunt clipele în care suntem împreună mai mult timp”. Murakami, pe care uneori îl citim şi îl cităm, spune că partea bună într-un ambuteiaj este că oricum el se încheie, odată şi odată, nu poate dura o veşnicie, la fel ca tranziţia noastră...”

Europa Liberă: Da. Noi procedăm, din păcate, ca Michael Douglas din cunoscutul film, care s-a pornit tot de la un ambuteiaj. Vă amintiţi personajul pe care îl juca Michael Douglas, a lăsat maşina şi a pornit într-un periplu devastator. Simţul umorului poţi să-l cultivi? Trebuie să-l ai neapărat? Iarăşi vorbind despre felul de a reacţiona, felul catastrofist de a reacţiona la o reparaţie a drumului, ne este propriu sau l-am cultivat cu ajutorul politicienilor? Pe când acelaşi popor evreu, de exemplu, la toate are un răspuns ironic, autoironic, autocritic, sunt cunoscuţi evreii pentru această trăsătură. Putem noi, moldovenii, învăţa aceasta, putem da lecţii la şcoală, de exemplu, de simţ al umorului?

Sergiu Bezniţchi: „Doar o vorbă, o vorbă după care mă conduc eu: nu există vreme bună şi vreme proastă, există anotimpuri şi atitudine. Şi aici vis-a-vis de poporul evreu, poţi să ei totul cu mult umor, dacă poţi. Ca toţi oamenii, avem momentele noastre de microfurii, dacă există un aşa cuvânt, domnul Guţu să nu ne penalizeze.”

Igor Guzun: „Dacă revenim la oamenii care aparţin ţării acestea şi de la capătul cel al mesei care râd, ştiu să râdă, să ironizeze, să zâmbească sau să facă lucrurile puţin mai neserioase, când sunt chiar dramatice. Şi dacă există exemple în care medicii au ajutat oamenii să îşi învingă bolile, inclusiv prin râs sau ironie, de ce să nu aplicăm aceasta şi în mass-media?”

Europa Liberă: Dar aceasta se învaţă, domnule Guzun?

Sergiu Bezniţchi: „Este contaminabil.”

Europa Liberă: Contagios...

Sergiu Bezniţchi: „Contagios... Mulţumesc.”

Igor Guzun: „Bine, noi toate lucrurile le învăţăm pe parcursul vieţii. Şi a râde sau a face autoironii este un lucru firesc, care se învaţă, chiar dacă nu se predă în şcoală sau în ciuda faptului că nu se predă atitudinea aceasta în şcoală, noi, totuşi, supravieţuim. Pentru că aţi citat un film şi am să răspund şi eu cu unul dintre citatele mele dintr-un film preferat, în care moartea are chipul frumos al lui Brad

Noi facem ştiri pentru că vrem să-i ajutăm pe oameni să supravieţuiască.

Pitt, un alt personaj central în filmul acesta, Joe Black, un patron de multimedia dă cea mai reuşită definiţie a ştirilor, el spune: noi facem ştiri pentru că vrem să-i ajutăm pe oameni să supravieţuiască. Şi aceasta, dacă încercăm să ne ghidăm în activităţile noastre profesioniste de faptul acesta ca să încercăm, fiind medici sau oricine altcineva, să ajutăm oamenii sau să îi ajutăm să supravieţuiască, ar fi un lucru bun, sănătos pentru noi, ca oameni şi ca naţiune.”

Sergiu Bezniţchi: „Maimuţa ce vede, aceea face. La fel este şi cu omul. Acum câţiva ani am pornit un grup pe Facebook, se cheamă „World Word War”, adică o „Bătălie mondială a cuvintelor”. Credeam că suntem doi-trei. Acum este o comunitate de peste 2 mii. Comunitate este foarte greu spus, dar, în fine, ce am vrut eu să spun? Chiar am observat parcursul mai nu european al unora dintre cei proaspăt conectaţi, care la început au venit cu nişte jocuri de cuvinte de calitate proastă, trebuie să recunoaştem, ca ulterior, monkey see, monkey do, ulterior să dea dovadă de un umor mult mai elevat. Sămânţa bună prinde, ca şi pildă semănătorului: una este aruncată pe piatră, una la margine de drum ş.a.m.d., toate patru.”

Europa Liberă: Aici mi-aţi ridicat exact mingea la plasă. Vreau să vă întreb: vă simţiţi membri ai unui club elitist? Sau vreţi, dimpotrivă, modul vostru de a reacţiona, de a fi, de a vă juca cu cuvintele, să fie unul cât mai popular? Fiţi de acord, şi în perioada sovietică, şi în timpul renaşterii naţionale, intelectualii erau, totuşi, la o anumită altitudine, unde nu ajungea oricine, adică cunoaşterea textelor, a limbii, în general, era ca şi un cenz. „Coborâţi” altitudinea aceasta, încercaţi să popularizaţi modul acesta de a fi?

Igor Guzun: „Dacă exemplele bune pot fi preluate şi îi pot inspira pe alţii, lucrul acesta ne bucură. Şi, în acelaşi timp, revenind exact la subiectele pe care le discutăm împreună, este că şi în interiorul unei profesii oamenii pot discuta despre lucrurile care pot fi făcute şi lucrurile care nu pot fi făcute şi exact la fel în jurnalism. Haideţi, oameni buni, pentru că facem profesia aceasta şi încercăm să o facem cu onoare şi cu pasiune, să nu facem unele lucruri care sunt inadmisibile. Şi cu cât mai multe discuţii şi acţiuni vor fi în sensul acesta, cu atât mai bine este pentru profesie şi, bănuiesc eu, pentru societate.”

Sergiu Bezniţchi: „Dacă tot ai spus de jurnalism şi eu profitând de ocazia că mă aflu alături de doi jurnalişti...”

Igor Guzun: „Îţi pui o dorinţă...”

Sergiu Bezniţchi: „Mi-am pus-o. Pentru jurnalişti, pentru reporteri sau redactori de texte este obligatoriu să adere la un asemenea grup şi să exerseze jocurile de cuvinte exact pentru titlurile articolelor, reportajelor ş.a.m.d. Eu nu pot uita un titlu genial, după mine, când, pare-mi-se, România a jucat cu Olanda fotbal şi portarul Olandei era [Edwin] van der Sar, a pierdut România groaznic la Olanda şi titlul era: „Van der capul nostru!”, ceea ce mi se pare genial, pur şi simplu, pentru că [Edwin] van der Sar a fost un portar foarte bun.”

Igor Guzun: „Şi el poate la orice minge să sară.”

Sergiu Bezniţchi: „Nu am uitat titlul acesta, genial.”

Europa Liberă: Dar eu, care nu sunt microbist, nu l-aş fi gustat, pentru că habar nu am cine este acest van der Sar, dar sunt de acord cu dumneavoastră că poate m-ar fi determinat să mă întreb dar cine este van der Sar acesta.

Sergiu Bezniţchi: „Era la categoria sport, mă rog.”

Europa Liberă: Şi acum să cauţi la Google este foarte simplu orice nu ştii.

Sergiu Bezniţchi: „Cu atât mai mult.”

Europa Liberă: În sensul acesta, sigur că genul acesta de comunicare, slavă Domnului, astăzi este foarte ofertant, nu trebuie să te scoli la miez de noapte să cauţi la Larousse ca să răsfoieşti, eşti cu tableta în mână. Dar tot genul acesta super lejer şi permisivitatea tehnologiilor, după mine, a creat şi un fel de buricism, iarăşi, am să-mi cer iertare de la Valentin Guţu, fiecare om care are acces la internet şi la comunicare şi are 5 000 de prieteni, se simte în drept să dea o părere, să dea un verdict, să dea o concluzie, nu neapărat fondată. Vreau să vă întreb dacă dumneavoastră cunoaşteţi un remediu împotriva acestui fenomen care ia proporţii şi care devine nociv? Pentru că oricine, aşa cum aţi spus, care stă în ambuteiaj, este logic, atunci când transpiră, să-l înjure de mamă pe primar, dar nu neapărat să spună că toţi sunt hoţi, ţara aceasta este de nimic. Genul acesta este ca un bulgăre de zăpadă, continuă să crească şi, la un moment dat, oamenii cu puţin discernământ nu mai deosebesc lucrurile analizate, puse pe statistici, de opinii, judecăţi de valoare, de tot felul de invective care substituie uneori discursul jurnalistic, dacă sunteţi de acord.

Sergiu Bezniţchi: „Foarte scurt. Cred că noi, o ţară care ne declarăm, mai nu de pe vârful caselor, că suntem creştini, ar trebui din când în când măcar să punem mâna pe Biblie.”

Europa Liberă: Măcar Decalogul, da?

Sergiu Bezniţchi: „Măcar. Şi acolo este scris totul ca răspuns la întrebarea dumneavoastră.”

Igor Guzun: „Şi, în acelaşi timp, avem şi câteva instrumente vechi şi simple: nul este a ignora şi altul – a combate. Mă rog, este dreptul fiecărui om de a exprima o opinie sau sentimentele pe care le trăieşte sau le retrăieşte cu o anumită ocazie. Şi mediul acesta i-a ajutat pe oameni să spună ceea ce îi bucură sau ceea ce îi doare. Şi, în acelaşi timp, există şi oameni raţionali, a căror părere, privire sau comentariu valorează mai mult şi ei nu lucrează pentru rating. Chiar şi Eminescu spunea: „De ce nu voi pentru rating, pentru glorie să scriu...” ş.a.m.d. Da, lucrează pentru încredere şi atunci există şi un mecanism inclusiv în exemplele pe care le-a spus Sergiu despre comunitatea aceasta de oameni care încearcă să facă jocuri de cuvinte. Deci, există un mecanism de autoguvernare, oamenii, poate, mai tineri sau mai puţin experimentaţi sau oamenii care sunt mai extremişti, până la urmă, ascultă de vocea fondatorilor sau a oamenilor în care mai multă lume are încredere şi, astfel, se reglementează lucrurile. Probabil că durează mai mult decât ne-am dori noi, dar încerc să fiu optimist şi poate că am şi argumente.”

Sergiu Bezniţchi: „Este exact ca povestea cu integrarea în Uniunea Europeană. Multă lume se aşteaptă că a doua zi… nu se va întâmpla nimic a doua zi. Nu, se va întâmpla pe parcurs, toate schimbările, în general, în viaţă se întâmplă pe parcurs, pentru că noi nu ne maturizăm mâine, noi ne maturizăm ani de zile şi nu observăm graniţa – din luni în marţi eu m-am maturizat sau din joi în vineri? – nu mai ţin minte… Ne ia timp. La fel orice schimbare sau orice proces educaţional, orice creştere, orice progres ia timp.”

Europa Liberă: Îndrăznesc să constat că şi cartea aceasta a dumneavoastră este un moment de maturizare, care s-a întâmplat nu neapărat de marţi spre miercuri sau de sâmbătă spre duminică, dar la sigur este o mostră de maturizare, la fel cum este o mostră de maturizare îndemnul de a face războaie de cuvinte şi nu războaie autentice, astfel încât atunci când ai altă opinie şi nu eşti de acord cu oponentul să nu pui mâna pe pistol, ci să înveţi un cuvânt sau să polemizezi cu el, sau să-i dai o replică ironică, sarcastică etc., etc. În sensul acesta vă felicit pentru micul război câştigat.”

Sergiu Bezniţchi: „Mulţumim.”

Igor Guzun: „Vă mulţumim.”

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG