Linkuri accesibilitate

Președinția Moldovei a respins cererile PCRM privind demiterea guvernului


Președinția Moldovei a respins cererile PCRM privind demiterea guvernului și ținerea un referendum pe tema Acordului de Asociere la UE. Biroul de presă al președinție a publicat miercuri sub semnătura lui Ion Păduraru, secretarul general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, un răspuns la o petiție trimisă de PCRM președintelui țării în urmă cu aproape o lună. În replica președinției se notează printre altele că șeful statului nu are atribuția demiterii guvernului, că Acordul de Asociere nu trebuie neapărat supus vreunui referendum, așa cum nici intrarea în CSI nu a fost votată de popor. În schimb în declarație se spune că „vocile recente, de la nivelul conducerii PCRM, care au făcut declarații pro-europene, sunt semnale care arată maturitate politică și realism politic”.
XS
SM
MD
LG