Linkuri accesibilitate

Pe drum cu voluntarii care îi aprovizionează pe militarii ucraineni


Un membru al Gărzii Naționale Ucrainene care păzește fabrica de furaje de la Sloviansk.

Un membru al Gărzii Naționale Ucrainene care păzește fabrica de furaje de la Sloviansk.

„Dacă vă prind cu proviziile astea sînteți morți.”

Voluntari ucraineni își riscă viața pentru a aproviziona trupele guvernamentale care luptă împotriva separatiștilor din estul Ucrainei. Corespondentul Europei Libere Levko Stek a călătorit recent cu unul din acești „curieri de război”. Relatarea lui tradusă și adaptată de Lucian Ștefănescu.

A fi curier e de obicei destul de simplu. Ai un pachet, ți se dă o adresă, și pornești la drum. E o cu totul altă poveste însă când destinația ta e un punct de control militar undeva în afara orașului Sloviansk din estul Ucrainei, care e epicentrul unui conflict separatist mocnit, și mașina a ta e burdușită cu echipament militar, medicamente și hrană pentru soldați ucraineni.

Am făcut o asemenea călătorie împreună cu activistul Oleksandr Nazarciuk și cu prietenul lui Andrei.

A fost a șasea asemenea deplasare a lui Oleksandr, care spune că pînă acum nu a avut probleme, ceea e dătător de speranță, deși e un început pentru toate.

Plecăm de la Izium, oraș de la granița regiunii Donețk. Nici nu pare că la doar 40 de km depărtare se desfășoară o operațiune militară în toată regula.

Prima noastră oprire este în satul Barvenkovo - e acolo punct de control acolotrebuie să ducem echipamente și medicamente pentru tratarea rănilor de glonț.

Andrei și cu mine purtăm veste antiglonț. E și el pentru prima oară într-o astfel de deplasare. Avem și căști. Oleksandr călătorește fără echipament protecție.

Nu sînt convins că vestele și căștile ne vor ajuta în caz de urgență, dar avându-le ne simțim parcă mai bine.

Există cîteva organizații care adună fonduri pentru armata ucraineană, care e prost dotată și subfinanțată.

A găsi însă voluntari care să aprovizoneze trupele din est e mai greu.

Andrei lucrează pentru o companie de software. Are doi copii mici. Îl întreb de ce tatăl a doi copii și-ar risca viața înfelul ăsta.

„Fac asta exact pentru copii ”, răspunde el, „ca ei să poată trăi într-o țară liniștită, nu pot să stau deoparte să mă uit la ce se întîmplă.”

Oleksandr are și el doi copii, dar pe el nu-l întreb de ce face asta.

Sîntem deja departe de Izium. Șoselele arată ca după bombe, deși e vorba doar de obițnuitele gropi, care rodul corupției și al proastei gospodăriri.

În unele zone, bărbați înarmați cu uniforme de camuflaj stau înșirați pe ambele părți ale șoselei, și asta mă face nervos. Tricoul mi-e transpirat sub vesta antiglonț. O fi căldura, îmi spun.

Ajungem la primul punct de control ucrainean de pe lista noastră de livrări. Totul decurge conform planului. Ni se controlează documentele, mașina e inspectată, sîntem întrebați de scopul călătoriei noastre. Oleksandr și Andrei dau jos cîteva cutii din mașină. Oleksandr le dă militarilor și cîteva desene făcute de copii. Cîteva clipe ei uită de provizii și admiră desenele. Plecăm după ce facem poza obligatorie a lucrurilor livrate.

Trecem prin cîteva sate. Mai mulți copii se dau cu bicicleta, cîteva bătrîne stau liniștite pe băncile din fața caselor lor. La o cafenea de la marginea drumului e o nuntă. Trecem pe lîngă un lac în care fac baie cîțiva tineri. Ne simțim ciudat în vestele noastre antifglonț. Andrei și cu mine glumim pe seama lor, dar tot nu le dăm jos.

Următoarea noastră destinație e turnul de televiziune de pe Muntele Karaciun. Nu e zi în care să nu se relateze despre ciocniri în zona asta. Turnul e foarte important din punct de vedere strategic, e cel mai înalt avanpost fortificat al armatei ucrainene.

Unul din oamenii care apără locul acceptă să ne arate împrejurimile. Ne arată stricăciunile cauzate de ultimele schimburi de focuri cu separatiștii, care au avut loc doar cîteva ore mai devreme. Pavajul e ciuruit de gloanțe, în baraca unde se află transformatorul de putere e o gaură de mărimea unei mingi de fotbal, zidurile turnului au urme de șrapnel.

Trebuie să mai ajungem la trei puncte de control pînă la căderea serii.

Ne îndreptăm spre fabrica de furaje, unde e staționată o unitate a Gărzii Naționale Ucrainene. Fabrica a fost atacată luna trecută de separatiști care au folosit un transportor blindat.

Azi, locul e liniștit. Mai mulți bărbați păzesc intrarea. E clar că sînt foști membri ai forțelor speciale Berkut. Nu ne lasă să trecem pînă ce persoana care așteaptă proviziile nu ne iese în întîmpinare. E un fost activist de pe Maidan.

Acum cîteva luni, ar fi fost în stare să se ucidă unii pe alții. Acum luptă cot la cot.


Îl întreb cum merg lucrurile cu cei din Berkut.

„Destul de bine”, spune el. „Sigur că avem păreri diferite despre situație, dar am aici cîțiva oameni foarte buni”.

Oamenii sînt fericiți să primească pachetele de la noi. Îi facem o poză unuia îmbrăcat într-o haină de camuflaj pe care tocmai am adus-o, ținînd în mâini o bucată de cîrnat și o pungă cu portocale.

Începe să se întunece, așa că decidem s-o luăm din nou la drum.

Ne oprim la un alt punct de control, unde întîlnim mai mulți activiști de pe Maidan, înainte de a o lua pe autostradă. Sîntem singura mașină în locurile astea.

Deodată, o lumină fulgeră în fața noastră. Sîntem opriți de soldați ucraineni, o oprire neașteptată înainte de destinația noastră finală. Oleksandr se dă jos din mașină. O voce îi ordonă să înainteze cu mâinile ridicate. Se întoarce după cîteva minute. Soldații nu ne cred, vin să ne percheziționeze mașina.

După ce ne controlează amănunțit documentele și după ce iau legătura cu cei care așteaptă transportul nostru, soldații ne lasă în cele dim urmă să plecăm.

Doar că nu putem merge mai departe cu mașina. „E un punct de control al separatiștilor înainte”, explică unul din militari. „Dacă vă prind cu proviziile astea sînteți morți.”

În apropiere se aud cîteva împușcături. Nu insistăm.

Olekasndr se oferă să aducem proviziile rămase la cartierul general local al armatei ziua următoare, de unde pot fi transportate mai departe cu elicopterul. Soluția pare să convină tuturor, inclusiv mie.

Pe drumul de întoarcere spre Izium, avem din nou semnal la telefoanele mobile.

Oleksandr are cîteva zeci de apeluri nepreluate de la unul din soldații de la ultimul punct de control. S-a confirmat că separatiștii blocaseră șoseaua ceva mai încolo. Militarul ne sunase să ne avertizeze că inamicii au ocupat poziții acolo și erau pregătiți să deschidă focul.

Iar noi era să ne îndreptăm cu mașina direct spre ei.

XS
SM
MD
LG