Linkuri accesibilitate

Stradă pentru oameni… buni


Sînt oare un om bun, un om demn de a mă plimba pe această stradă?



Mari specialişti sîntem noi de la o vreme atunci cînd e vorba să denumim un loc public. Denumirea pentru noi contează mai mult decît starea de fapt a lucrurilor. Bunăoară, o stradă cu o denumire încîntătoare-emfatică poate să fie un ordinar fief al murdăriei şi al grotescului. Iar unele denumiri de străzi se potrivesc ca nuca în perete.

Aflu că edilii au decis să denumească simbolic viitoarea stradă pietonală Diordiţa drept „alee a oamenilor buni”. Mărturisesc că am rămas tablou la auzul acestei ştiri. Apoi era cît pe ce să pufnesc în rîs. Aleea oamenilor buni? Păi, ce o fi asta?

Să fiu sincer, eu nu ştiu dacă sînt un om bun. Uneori sînt pătruns de un soi de răutate, alteori nu sînt suficient de altruist. Iar dacă îmi amintesc de povara păcatelor pe care am acumulat-o de-a lungul vieţii îmi vine să mor de ruşine. Şi acum ce să fac? Să mă plimb sau nu pe strada Diordiţă? Sînt oare un om bun, un om demn de a mă plimba pe această stradă?

Dar cine sînt oamenii buni? Şi mă gîndesc iată le ce, stimaţi ascultători. În oraşul nostru o sumdenie de indivizi de toate vîrstele aruncă pe străzi chiştoace şi hîrtii sau scuipă pe jos seminţe de floarea-soarelui. Şi dacă aceşti indivizi vor începe să murdărească strada Diordiţă ce se va întîmpla? Va veni poliţia să-i evacueze explicîndu-le că strada e doar a oamenilor buni? Asta e puţin probabil dacă luăm în considerare situaţia din urbe.

Denumirea asta simbolică mi se pare nereuşită, de-a dreptul ciudată. Cred că se poate şi fără ea. Dar decizia le aparţine edililor, fireşte!
XS
SM
MD
LG