Om-orchestră, scriitorul kievean Andrei Kurkov a trecut demult la profesionişti, fiind tradus în peste 30 de limbi, dintre care unele – germana, franceza – i-au adus consacrarea în cadrul literaturilor respective. Nici pe piaţa românească nu e un novice, Prieten drag, tovarăş al răposatului, Curtea Veche, 2012, fiind precedat de Moartea pinguinului, o „comedie neagră” în care morbidul şi umorul interacţionează cu rafinament, ca la un vrednic descendent al lui Gogol şi Bulgakov, iluştrii săi pământeni, cu care împărtăşeşte pasiunea pentru arta dramatică (pe lângă romane, Kurkov scrie scenarii).
Într-un Kiev post-sovietic cenuşiu, Tolia, „un bărbat deştept, în floarea vârstei”, doar că nerevendicat nici de societate, nici de soţie (aceasta se întoarce tot mai târziu, până ajunge să nu vină decât ca să-şi strângă lucrurile), se decide să iasă „din fundătura vieţii”, trântindu-le tuturor uşa în nas.
„Sunt cam prea plin de viaţă pentru un sinucigaş, îşi spune, dar pentru o victimă sunt cum nu se poate mai potrivit”, şi îşi angajează, cu ajutorul unui fost coleg de clasă, un ucigaş cu simbrie, căruia îi trimite prin poştă fotografia sa, pretinzând că acesta-i amantul soţiei sale. La rându-i, va fi plătit să mărturisească strâmb că s-a culcat cu nevasta unui patron de magazin, ce vrea să obţină astfel divorţul. Între timp, s-a răzgândit să moară: „Nu, trebuie să găsesc o altă soluţie sau pur şi simplu să prelungesc jocul şi în felul acesta să-mi continui, zi după zi, viaţa”. Astfel angajează pe cineva ca să-l scape de ucigaşul cu simbrie, Kostia – ceea ce se şi întâmplă în cele din urmă. Dar abia de-acum încolo povestea capătă o turnură dramatică: pornit să-i întoarcă Marinei, văduva lui Kostia, banii cuveniţi acestuia pentru propria sa asasinare, se leagă sufleteşte de femeia rămasă singură cu copil: „Sunt cuprins de presentimentul unei vieţi noi, liniştite şi stabile. […] Încă nu ştiu că peste trei luni micul Mişa va rosti primul lui cuvânt. Va sta pe genunchii mei şi va spune: Tata! Tot ce va spune după aceea nu va mai fi aşa de important”.
Dacă finalul vi se pare melodramatic, n-aveţi decât să întoarceţi pagina şi să citiţi Epilog-ul care relansează… jocul cu moartea!
9 iunie ’14
