Linkuri accesibilitate

Când a început Revoluția Culturală Chineză, rochiile qipao au fost interzise fiind considerate simboluri ale burgheziei decadente.



Munții Thian Shan, care se întind dinspre Taskent până lângă Hami marchează linia care împarte Asia Centrală de restul continentului. În jurul Hami-ului deșertul aduce căldură, furtuni de nisip până în aprilie, petrol, aur și cupru. Profesoara de engleză care îmi arată locurile nu a văzut până acum deșertul, are fața albă, aparține grupului majoritar Han și se ferește de soare cât poate: umbrela este nelipsită din poșetă și folosește cremele cu substanțe care albesc pielea, chiar dacă este încă tânără. Pielea albă înseamnă frumusețe, dar și superioritate, așa că face orice pentru a-și menține acest atuu pe care-l are de la natură.

La 50 de kilometri de Hami deșertul arată ca în povestirile vechilor călători. Gobi pare nesfârșit, în depărtare se vede grohotișul întunecat la culoare, dar aici lângă noi, nisipul este portocaliu, fin și fierbinte.

Un turn vechi de sute de ani, lângă un izvor „al norocului” îi primea pe cei care traversau deșertul. Izvorul curge leneș, iar spre intrarea în oraș se văd culturile de pepeni. Peste 200 de soiuri de pepeni cresc aici la Hami, dar cel mai vestit este Hamigua, care are coaja albicioasă, un fel de cantalup.

Ghida mea vrea să plecăm cât mai repede din soare, mai ales că bate vântul și nu-și poate ține umbrela. Ne întoarcem în oraș să vedem castelul refăcut al unui rege musulman etnic Hui și o expoziție de rochii: evoluția acestora de la 1900 încoace. Zece milioane de etnici Hui trăiesc azi în nord-vestul Chinei și par foarte asemănători cu majoritatea Han, deși sunt musulmani.

La muzeul orașului, ca la toate marile muzee din China intrarea este gratuită și se face pe baza unui act de identitate. O expoziții de rochii tradiționale are loc aici de câteva săptămâni și urmează să se mute în altă parte peste două zile. Qipao sau cheongsam sunt croite să fie mulate și, în funcție de destinația lor, pot fi provocatoare, seducătoare sau sobre. Făcute din mătase, brodată cu flori, pictată sau doar imprimată, rochiile qipao continuă să fie extrem de elegante, chiar dacă azi pot fi văzute mai mult la ospătărițele din restaurantele mari.

Mai demult orice femeie avea câteva rochii qipao. O întreb pe profesoara de engleză care mă însoțește, dacă ea are acasă o rochie de acest fel. „Nu, nu prea-mi plac” răspunde sincer. Cele de la expoziție sunt însă irezistibile, multe dintre ele fuseseră purtate de somități ale vieții culturale autohtone sau de curtezane cunoscute. La sfârșitul anilor 1960, când a început Revoluția Culturală Chineză, rochiile qipao au fost interzise fiind considerate simboluri ale burgheziei decadente. Adevăratele qipao continuă să fie făcute, însă, de mari croitori, din mătasea cea mai bună pentru gusturile cele mai rafinate, la prețuri pe măsură.

Istoria acestor rochii este mult mai veche și datează din perioada în care manciurienii au condus China, acum mai bine de 400 de ani. Femeile manciuriene purtau o rochie dintr-o singură bucată: qipao, dar și bărbații aveau ceva similar (changpao). Potrivit legii din 1636 toți chinezii Han au fost obligați să poarte hainele manciuriene, sub amenințarea pedepsei cu moartea. Pentru femei rochia putea fi strâmtă, aproape mulată sau largă, evazată, în formă de A.

XS
SM
MD
LG