Linkuri accesibilitate



Ziaristul Europei Libere, Andrei Babițki, care se ocupă mai ales de problemele din Caucazul de Nord și de regiunile separatiste ale Georgiei, a călătorit luna trecută și în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, aducând îndărăt la Praga impresii pe care le prezintă în traducere Radu Benea.

„Strada e-o limbă crispată” sunt spusele lui Maiakovski, care deloc nu se referă la Tiraspol. Aici străzile au o domoală şi instructivă convorbire între ele, utilizând o limbă moartă (similară cu latina), dar cu un înţeles măreţ. Îmi amintesc că nici nu-l ştiam odată şi că m-a şi dus capul să îl uit.

Karl Liebknecht o strigă pe mărginaşa Clara Zetkin, Sverdlov schimbă câteva vorbe cu Ordzhonikidze, Marx o salută cu nonşalanţă pe Nadejda Konstantinovna, care pare sculptată din ceară. Iar aceste minunate Revoltelor, Victoriei, 1 Mai, Sindicatelor, Adevărului, toate par să vină din „măreaţa epocă” a lui Limonov, iat-o, o atingi cu mâna.

Însă mitul sovietic, venit încă din anii ’90 ai secolului trecut, este doar un instrument de îngrădire, de marcare a propriei alterităţi şi un instrument de opunere faţă de naţionalismul românesc sau faţă de ceea ce a fost şi este considerat drept acesta. Ideea comunistă din numele şi denumirile monumentale a şi dispărut. Mă ridic pe strada Lenin până la 25 Octombrie. O tăblie, pe un perete, indică numele conducătorului proletariatului mondial cu data naşterii şi morţii. Alături, la câţiva metri, e un billboard cu o domnişoară în bikini etalată într-o poză frivolă. Putea oare Vladimir Ilici să viseze la o companie mai bună!? În general, combinaţia dintre sovietic şi modern ia uneori forme bizare. Încerc să aflu de la un miliţian, care stă de pază în faţa unui minister de resort, cum pot obţine informaţia necesară. „Trimiteţi o scrisoare prin poştă – îmi zice el, nu ştiu de ce, încruntându-se – altfel nu se poate”. Intru pe site-ul ministerului, găsesc un număr de telefon din anticameră, sun. Mi se explică totul politicos şi calm.

Din ideologemele sovietice, Transnistria a păstrat pentru uzul intern doar puţin. În primul rând este vorba de internaţionalism care aici este reinterpretat în plină armonie cu noile mode şi tendinţe, cum ar fi, conform teoriei naţiunii civice, care nu se sprijină pe renaşterea naţională, ci pe conceptul de rol geopolitic unic al regiunii cu toate componentele şi cutumele ei multinaţionale. Este un loc într-atât de comun, încât e chiar jenant să îl mai repetăm.

Tiraspolul reprezintă foarte bine ideile identităţii civice. Locuitorii săi, în masă, sunt o populaţie tipic urbană. Lipsesc elementele folclorice în vestimentaţie, e un stil european, cu acurateţe şi sobrietate, nicio urmă a influenţelor culturii rurale, care, de obicei, dezordonează orice dress code.

Surprinzător e faptul că hainele şi modelele lor au doza lor de ornare, în pofida veniturilor nu prea mari, ca să nu zicem mai mult. 200 de dolari constituie salariul mediu, iar dacă ai 350, ai tot dreptul să te simţi un Cresus şi să îi priveşti de sus pe ceilalţi. Sărăcia este contextul constant al tuturor discuţiilor şi reflecţiilor cu privire la particularităţile vânătorii naţionale. Intru în micul chioşc al ceasornicarului. „O să vă coste mult această reparaţie – îmi spune el, determinând cauza defecţiunii – 150 de ruble (aproximativ 15 dolari)”. Peste câteva zile plătesc, el aruncă rublele într-un sertar mai dosit: „Cu asta nu fac avere”. Or, a da, dintr-o aruncătură, aşa bani, nu este atât de simplu pentru un tiraspolean, dar e puţin probabil ca intrarea în posesia acestora să îl facă mai fericit.

Separatismul etnic, de care a trebuit să mă ocup până acum, reprezenta un tablou mult mai simplu al relaţiilor sociale, decât, relativ vorbind, cel civic. Formarea identităţii cu ajutorul ideilor cu privire la rolul Frontierei în conflictul dintre Occident şi Orient este, în primul rând, un ansamblu complex de criterii culturale, politice, dar şi etnice, care îndepărtează societatea de obişnuita şi deja învechita formulă „stat-naţiune”.

Totodată, în Transnistria, înţelegerea mai noii teorii despre „naţiunea civică” pare să nu meargă bine. Victor, o cunoştinţă întâmplătoare, un critic acerb al regulilor locale (care, din spusele lui, practic lipsesc la Tiraspol) consideră Transnistria o „neînţelegere de copoi” sau ceva în acest sens. Nu îl contrazic, aşa cum nu prea înţeleg încă aspectele vieţii transnistrene, dar, reieşind din cele ştiute de mine, înţeleg că spontanul disident tiraspolean este prea de tot categoric.
XS
SM
MD
LG