Linkuri accesibilitate

Preşedintele PCRM a reiterat că nu este împotriva semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (Publika.md)


Cât cheltuie statul moldovean pentru studiile unui viitor doctor? (E-sănătate.md)



Victor Moşneag de la săptămânalul de investigaţii „Ziarul de Gardă” observă că nici la aproape o săptămână de la jaful ca-n filmele americane, produs la o filială a Victoriabank din marginea Chișinăului, autoritățile nu au reușit să-i identifice pe autori. Ancheta decurge anevoios, iar unii angajați ai organelor de drept susțin că, odată cu trecerea timpului, făptașii sunt din ce în ce mai dificil de descoperit. În acest ritm, crima din noaptea de vineri, 30 mai 2014, are toate șansele să completeze lista infracțiunilor de rezonanță ai căror autori rămân nedescoperiți de către neputincioasele instituţii de drept din Republica Moldova, conchide ziaristul.

Publicaţia are înserat şi un reportaj despre militarii din Republica Moldova care participă la misiunile ONU pentru Menţinerea Păcii. Bunăoară, locotenent colonelul Valerian Ursu, care a luat parte la Misiunea Națiunilor Unite din Sudan între anii 2005-2006, îşi aminteşte că era dificil să ia legătura cu cei de acasă. „Puteam să-i sunăm doar când se făcea legătura prin satelit, iar la un interval de două-trei luni, puteam lua legătura prin internet. Pentru aceasta, ne deplasam la Statul Major, situat la o distanţă de circa o oră de zbor cu elicopterul”, spune Valerian.

Reporterii portalului E-sănătate.md au ajuns la concluzia că instituțiile de învățământ din Moldova care instruiesc cadre medicale pregătesc prea mulți specialiști, raportat la capacitățile de absorbție a sistemului medical. Citând datele unui studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, publicaţia on line scrie că doar unul din trei studenţi la medicină rămân să muncească în ţară, după terminarea facultăţii. Pe de altă parte. Cât cheltuie statul pentru studiile unui viitor doctor? 30.000 de mii de lei pentru un medic de familie şi 400.000 de lei pentru un chirurg.

Ion Preaşca scrie în paginile „Adevărul” că reprezentanţi ai unor mari companii internaţionale, din peste 20 de state, vor participa în perioada 5-12 iunie la Forumul Moldova Business Week, cel mai important eveniment investițional al anului. Punctul culminant îl va constitui Conferința investițională UE-Moldova, planificată pentru 12 iunie, la care va participa și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, scrie autorul.

Postul de televiziune „Publika TV” informează că la o întâlnire cu diplomaţi din statele Grupului de la Vişegrad, Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, a reiterat că nu este împotriva semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, accentuând doar că-şi doreşte doar renegocierea textului actualului document. Aceeaşi sursă relatează că Marea Britanie insistă asupra semnării cât mai urgente a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Moldova. Ministrul de Externe de la Londra, William Hague, a declarat că Republica Moldova şi Georgia vor beneficia de toate avantajele pe care le au statele care deja au semnat Acorduri de Asociere.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG