Linkuri accesibilitate

NATO vrea să instaleze trupe permanente în Europa de Est


Un avion de tip AWACS îşi ia zborul spre Polinia de la baza aeriană din Geilenkirchen, Germania, 2 aprilie 2014

Un avion de tip AWACS îşi ia zborul spre Polinia de la baza aeriană din Geilenkirchen, Germania, 2 aprilie 2014

Se prevăd noi manevre militare, precum și o prezență navală sporită în Marea Baltică și Marea Neagră.



Miniștrii apărării din țările NATO s-au reunit la Bruxelles pentru a decide cum să întărească prezența aliată în Europa de est, în special în Polonia și țările baltice.

Scopul declarat este liniștirea membrilor răsăriteni ai Alianței. E vorba în primul rând de așa-numitul corp de armată din nord-est bazat la Szczecin in Polonia. Întărirea ar consta in patrule aeriene sporite deasupra țărilor baltice, precum și într-o mai mare activitate a avioanelor Awacs deasupra Poloniei și României. De asemenea se prevăd noi manevre militare, precum și o prezență navală sporită în Marea Baltică și Marea Neagră.

Miniștrii apărării mai discută și strategii pe termen lung, precum și summitul NATO din septembrie în Țara Galilor, Anglia (Wales).

Ministrul polonez al apărării Tomasz Siemoniak ceruse deja in aprilie ca NATO să desfășoare mai multe trupe în țara, în lumina evenimentelor din Ucraina.

Rusia, in schimb, afirmă că asta ar încălca actul Rusia-NATO din 1997, care prevedea că Alianța nu va desfășura permanent trupe în țările fostului Pact de la Varșovia. NATO consideră însă că Rusia a încălcat deja acel acord, prin intervenția în Ucraina, în urma căreia a anexat peninsula Crimeea și pare a se pregăti să facă același lucru cu provinciile independentiste din est.

Rusia are circa 40.000 trupe desfășurate în apropierea graniței cu Ucraina, care au fost retrase cu câţiva km în ultimele zile. Situația este blocată în această săptămână, așteptându-se încheierea ceremoniilor de comemorare a 70 de ani de la debarcarea aliată în Normandia, in Franța, prilej cu care Vladimir Putin se va întâlni cu omologii săi occidentali.

Miniștrii apărării vor căuta in aceste două zile să ajungă la o poziție comună, care va fi adoptată oficial la reuniunea la vârf a NATO care se va ține în luna septembrie in Țara Galilor, în Marea Britanie.

Miercuri, in a doua zi a reuniunii, va avea loc în paralel și reuniunea comisiei NATO-Georgia. Georgia este un potențial membru NATO, căruia i s-a făcut promisiunea fermă că va fi cooptat în Alianță, însă situația forțelor sale armate este pe măsura situației politice a țării.
XS
SM
MD
LG