Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova organizează dezbaterea publică pe tema: „România ca model pentru parcursul european al Republicii Moldova”, la care va fi prezent şi ambasadorul României, Marius Lazurca.

Curtea Constituţională examinează sesizarea liberalilor la legea, returnată de preşedintele ţării, privind crearea unui „temei suplimentar de retragere a mandatelor judecătorilor Curţii Constituţionale”.

Asociaţia Promo-LEX şi The Equal Rights Trust lansează proiectul „Consolidarea capacităţilor societăţii civile din Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, în combaterea discriminării prin intermediul acţiunilor de advocacy” .

La Berlin vor fi reluate negocierile dintre Rusia şi Ucraina, mediate de UE, privind datoria Ucrainei faţă de Gazprom, estimate la miliarde de dolari. Ca precondiţie, guvernul de la Kiev a cerut duminică Moscovei să recunoască, oficial, alegerea lui Petro Poroşenko în funcţia de preşedinte.

Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Didier Burkhalter, începe o vizită la Baku, Tbilisi şi Erevean.

La Viena începe reuniunea de două zile a conducerii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
XS
SM
MD
LG