Linkuri accesibilitate

Obama se va întâlni cu Poroşenko şi cu reprezentanţi ai tătarilor din Crimeea


Preşedintele american Barack Obama se va întâlni săptămâna viitoare, la Varşovia, cu preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, şi cu reprezentanţi ai comunităţii tătare din Crimeea. Întâlnirea cu Poroşenko , anunţată de Casa Albă, este neobişnuită pentru că are loc cu trei zile înainte ca acesta să preia oficial preşedinţia Ucrainei.

Preşedintele Obama, s-a precizat la Casa Alba, este foarte îngrijorat nu numai de criza din Ucraina dar şi de soarta tătarilor din Crimeea, mai ales după ce unii dintre ei s-au opus anexării peninsulei la Federaţia rusă.

Obama va fi la Varşovia pe 3 şi 4 iunie pentru a participa la festivităţile marcând 25 de ani de la negocierile la masa rotundă dintre regimul comunist de atunci din Polonia şi opoziţia condusă de sindicatul „Solidaritatea”. Negocierile, primele de acest fel din istoria blocului comunist, au condus la organizarea primelor alegeri generale semi-libere, încheiate cu victoria „Solidarităţii”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG