Linkuri accesibilitate

Rezultatul alegerilor europarlamentare demonstrează că la prezidenţialele din iarnă candidatul PSD nu va câştiga din primul tur.



Instantaneele din seara alegerilor i-au suprins pe toţi cu un rictus pe faţă. I-au spus „zâmbetul victoriei”, deşi părea tăiat cu briceagul. Era un rictus obosit, după o campanie la baionetă, în care nimeni nu a câştigat, chiar dacă toţi şi-au revendicat victoria. Şi nici nu e de mirare întrucât a fost spartă în cioburi mărunte şi toţi cei care au prins o fărâmă pretind că au învins.

În ciuda acuzelor de fraudă (comice venind de la nişte iluzionişti politici), votul pentru europarlamentare a fost singura fotografie realistă a scenei politice şi a culiselor acesteia făcută în ultima vreme prin bezna aşternută de institutele de sondare a opiniei publice. Au căzut diverse cariatide în hău. S-au destrămat miturile deformatoare ale politicii româneşti. Traian Băsescu a văzut la lumina flash-urilor cât de puţin i-a mai rămas, iar PNL şi PDL cât de mult mai au. Sateliţii PSD-ului stau la pieptul partidului, gata să fuzioneze de frică. Unii a căzut imediat după închiderea urnelor, doborâţi de efortul de a-şi ţine încordaţi muşchii atâta vreme. Cei care au confundat locomotiva cu paraşuta au intrat în picaj liber. Alte partide par să fi muţit cu gura opărită de atâtea promisiuni şi linguşeli la adresa votanţilor. Cu toţii îşi reconsideră politicile de alianţe, s-a spus. Pe scurt, caută ţapii ispăşitori şi organizează sacrificii publice, să vadă poporul cât suferă politicienii pentru el.

Deşi e partidul care şi-a trimis cei mai mulţi parlamentari la Bruxelles, PSD e nemulţumit că nu e cel mai frumos din ţară. Doar o treime şi un pic dintre cei veniţi la vot au ales partidul lui Victor Ponta, deşi acesta se aştepta la majorităţile zdrobitoare culese de Ion Iliescu la începutul anilor '90. La urma urmei, nu gurul partidului a dat cu băţul prin gard să asmută adversarii şi să-i obosească, dându-le să muşte din discursurile lui găunoase, să vadă electoratul cine-i ameţeşte mai tare cu materialismul dialectic? Fostul secretar cu propaganda, acum preşedinte de onoare al partidului, energizat de steroizii succesului, a simţit gustul de sânge, iar simţurile sale de carnasier, împuţinate de vârstă, au căpătat viaţă. Şi-a prins puiul cu dinţii de pielea gâtului şi-l cară către cuibuşorul de nebunii de la Cotroceni folosind strategiile de bază ale terorismului ideologic: lansează perdele de fum, aşază oglinzi la cotiturile drumului, îşi pune scut uman.

Dar rezultatul alegerilor europarlamentare demonstrează că la prezidenţialele din iarnă candidatul partidului nu va câştiga din primul tur. Iar în turul al doilea, după cum îşi aminteşte cu nostalgie Ion Iliescu care a pierdut un mandat şi a câştigat altul astfel, e posibil ca opinia publică să voteze împotrivă şi nu pentru. Aşadar, zarul nu a fost aruncat şi nu e deloc sigur că vor câştiga inima ţării.

PSD este nemulţumit de adversitatea Partidului Naţional Liberal. Deşi l-au mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu jumătate din împărăţia Parlamentului, Uniunea Social Liberală nu a putut fi menţinută în viaţă. Acum, după demisiile la vârf din PNL, Călin Tăriceanu vrea să revină în partid şi să câştige şefia. Astfel ar resuscita defuncta alianţă cu PSD şi s-ar putea califica el însuşi pentru cursa la Cotroceni. A fost dat afară, în schimb, din şedinţa partidului unde s-a decis alianţa cu PDL în vederea fuziunii şi aderarea la grupul parlamentar al Partidului Popular European, iar la comentariile lui veninoase i s-a răspuns cu zâmbete ironice. Celor veniţi prea târziu, oasele.

Crin Antonescu se retrage cu torţe miniaturale să nu lase partidul în beznă. La urma urmei, la Bruxelles ajunge cine trebuie iar el nu trebuie decât să aştepte. Deşi toţi îi spun că vremea lui a trecut, el priveşte în viitor. Poate o să înveţe să tacă pentru că şi-a săpat groapa cu gura şi tot cu un discurs electoral de gât a căzut în ea. Oricum, timpul lucrează pentru el, iar şefia partidului se ştie cine-o va câştiga, chiar dacă la ora aceasta sunt două candidaturi. Primarul Sibiului este suficient de nou şi nepriceput în ale politicii pentru a adopta o conducere colectivă, ajutat de vicepreşedinţi moşteniţi de la Crin Antonescu. Este, în schimb, suficient de vechi şi versat în gospodăria publică să ştie că trebuie să cureţi mai întâi terenul de ruine şi pârloagă, înainte să clădeşti ceva pe el. Poate că nu va întări partidul, dar măcar îl va vindeca de bulimie.

De prin 2012, PNL suferă de o foame de cadre permanentă, continuă. A înghiţit tot ce strălucea prin mâlul politic. Pe unii i-a adus chiar în structurile de putere căci erau capetele de pod pentru diverse alte animale politice migratoare. A băgat în el atât de mulţi că i-a dispărut fizionomia în grăsime şi doar o perioadă de detoxifiere şi mişcare l-ar putea face să-şi recapete tonusul de odinioară. Alianţa cu PSD-ul a fost şi ea un sindrom al bulimiei. Şi parcă pentru a ne întări senzaţia că, de fapt, politicienii au probleme cu memoria pe termen scurt, PNL se pregăteşte de alianţa cu PDL, ba chiar discută o posibilă fuziune. Deocamdată nu punem nimic pe hârtie, spune Vasile Blaga, preşedintele PDL, să vedem dacă sunt oameni de onoare. Fostul câine de pază al partidului lui Băsescu nu face niciun secret că se aşteaptă ca PNL-ul să-i dea cel puţin şefia Palatului Victoria.

Însă PNL vrea să intre în Partidul Popular European, iar cele două partide autohtone nu încap în aceeaşi teacă. Istoria neînţelegerilor, acuzelor reciproce, discordiei şi trădărilor dintre ele este mult mai lungă. PDL a fost partidul lui Traian Băsescu, iar acesta-i ţinea lesa din scurt. De altfel, invocând necesitatea reconstituirii dreptei, preşedintele PDL îi recheamă patetic şi sinucigaş pe dezertorii din Partidul Mişcarea Populară să revină la pieptul lui. Însuşi Băsescu e bine venit, a fost doar vârful de lance al dreptei. Dependent de Traian Băsescu, Vasile Blaga oftează după momentele când era călcat în picioare de acesta. Chiar şi acum, cu un rezultat la europarlamentare de două ori mai bun ca al partidului prezidenţial scutură covoarele roşii de molii ca să aibă pe ce călca fiii risipitori ai partidului întorşi acasă. Bate la uşi deschise: chiar în dimineaţa de după alegeri, după ce s-a risipit mahmureala înfrângerii, Elena Udrea spunea că vrea să-i întrebe pe liderii PNL dacă n-au nevoie de nişte perechi de blugi în plus. Sunt dispuşi să vină cu aerul lor tineresc alături de PNL, eventual să-l conducă. Sunt gata toţi să pupe Piaţa Endependenţii, să-şi facă loc de o îmbrăţişare printre mormanele de gunoaie pe care şi le-au turnat în cap ani de zile. PDL este partidul despre care Crin Antonescu spunea în 2010 că este doar o creaţie oportunistă, „o umflătură malignă”, iar un an mai târziu că păcatul PDL-ului şi al patronului său, Traian Băsescu, este că nu sunt de dreapta, ci doar o adunătură de infractori. Acum, după ce i-a reevaluat, spune că negociază cu PDL-ul viitorului, nu cu cel al trecutului. Însă, dacă ar fi să-l credem pe Crin Antonescu de acum doi ani, viitorul PDL-ului ar trebui să fie puşcăria.

Astăzi fiecare deschide discret uşile secrete să mai prindă de-ale gurii din curtea din spate, să aibă carne pe ei când vor fuziona. Ba chiar, după cum se aude, PDL-ul îi momeşte pe primarii PNL-ului să schimbe carnetul de partid, doar-doar or putea arăta mai pe la vară cine e cel mai puternic din ţară. Căci atunci se va stabili cine absoarbe pe cine.

După atâtea fracturi, dreapta românească se vindecă greu şi nu are putere să se strângă într-un pumn. Moţiunea iniţiată de liberali şi semnată de ceilalţi candidaţi la alianţă, la care se adaugă Partidul Poporului, a căzut cu succes, demonstrând că PSD-ul stă confortabil nu doar în sondaje, ci şi în Parlament. Deşi rezultatul alegerilor a fost anunţat oficial, nu stă nimeni cu arma la picior şi şi-au pus toţi cătarea pe Palatul Cotroceni. Campania continuă.
XS
SM
MD
LG