Linkuri accesibilitate

Templu pe prima linie


Biserica Sf. Arhanghel Mihail din Ialta, Crimeea, 11 martie 2014

Biserica Sf. Arhanghel Mihail din Ialta, Crimeea, 11 martie 2014

Un preot ortodox din Sankt-Petersburg a fost sancționat pentru susținerea Ucrainei.



Corespondenta Radio Svoboda de la Sankt-Petersburg, Tatiana Voltskaia, relatează că inițial autoritățile bisericești au vrut să-l excludă din biserică pe preotul ortodox pentru că acesta a ținut o predică prin care îndemna la pace cu Ucraina, iar ulterior el a fost trimis să slujească la o mănăstire.

Arhiereul Nikolai Savcenko, de la Biserica Schimbarea la Față, este cunoscut în localitatea Lesnoe ca un preot atent și bun la suflet. Pentru a ajunge să se spovedească la el, oamenii stăteau în rânduri lungi, cuvântul său de păstor era ascultat, enoriașii apreciau și faptul că serile părintele Nikolai obișnuia să vină la cei bolnavi sau săraci și de multe ori nici nu lua bani pentru servicii. El însuși spunea că niciodată nu a văzut slujirea în biserică drept sursă de venit. Familia cu cei cinci copii și-o asigura din serviciul său lumesc: Nikolai Savcenko este programator, absolvent al Politehnicii, toată săptămâna muncește la calculator, iar sâmbăta și duminica – la biserică.

Dar iată că a venit momentul în care părintele cel bun și iubit de toată lumea a fost încolțit de alți preoți din biserică și de o parte dintre enoriași, s-a ridicat o furtună pe internet, părintele Nikolai a fost numit fascist, banderovist și chiar spion american. Ultima catalogare a fost întărită de faptul că părintele Nikolai cunoaște bine engleza și doi ani a slujit într-o biserică din Londra. Într-o zi era cât pe ce să fie bătut pe stradă. Care este cauza acestei schimbări atât de bruște de atitudine?

În ziua în care Consiliul Federației, camera Parlamentului Rusiei, a dat mandat președintelui rus să introducă trupe în Ucraina, părintele Nikolai nu și-a ascuns atitudinea negativă față de perspectiva unui război cu Ucraina. Despre faptul că un război fratricid este un lucră rău el a scris pe blogul său, iar când a venit week-endul în timpul slujbei a spus: „Așa spune Domnul: să nu doriți și să nu începeți război cu frații voștri!”. Uimitor este faptul că citatul din cărțile sfinte i-a înfuriat și pe ceilalți preoți, și pe unii enoriași, și pe patrioții domiciliați pe internet. Și mai mult i-a înfuriat apariția părintelui la protestul împotriva războiului din piața Isakiev, iar apoi la marșul de 1 mai de pe bulevardul Nevskii – de ambele dăți acesta era îmbrăcat bisericesc și avea un mic drapel ucrainean în mâini.

Și părintele Nikolai a fost asaltat de comentarii înfuriate de genul: „Explicați-ne, de ce susțineți regimul rusofob din Ucraina? De ce umblați demonstrativ cu drapelul statului liderii căruia îndeamnă în mod deschis că fie nimiciți rușii? De ce îi susțineți pe cei care au declanșat un război civil în statul frățesc ortodox?”. Internauții încercau să-l convingă pe părinte: „Reunificarea peninsulei istoric-rusești cu Rusia continentală a fost o manevră strălucită pentru oprirea expansiunii NATO!!! Să critice reunificarea Crimeii cu Rusia continentală poate fie un dușman plătit al Rusiei, fie un om care nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă…”

Părintele Nikolai consideră că nu a fost înțeles corect și spune că pe blogul său a chemat doar la pace. Mulți oameni revoltați i-au scris că vor lupta ca să obțină excluderea sa din biserică. Dar autoritățile eparhiale au decis să-l transfere într-o mănăstire de bărbați din localitatea Strelnie.

Secretarul de presă al eparhiei Sankt-Petersburg, Alexei Volcikov, explică că acest transfer nu este o pedeapsă:

Alexei Volcikov: „Este o practică normală, nu este o represiune – preoții își schimbă adesea locul slujirii. Nikolai Savcenko este în continuare preot, poate oficia liturghia. Deși în transferul lui există și unele momente de învățătură. Conducerea eparhiei i-a explicat să datoria preotului este propovăduirea Evangheliei. E adevărat că el asta și făcea, doar că în paralel mai mergea și pe la mitinguri și alte acțiuni de felul acesta, ceea ce nu este acceptabil pentru un preot când este îmbrăcat în sutană și cu crucea în mână. Dar principalul motiv al transferului este conflictul provocat de predica lui. Este o scăpare a părintelui Nikolai – dacă cuvintele lui generează discordie, scindare acest lucru este în sine un indicator al faptului că acest preot ceva nu face tocmai corect”.

Părintele Nikolai spune însă că cele întâmplate nu trebuie tratate drept conflict bisericesc – evenimentele sunt rezultatul presiunii societății asupra bisericii. El a acceptat cu smerenie ordinul de transfer, mai mult, chiar consideră că în felul acesta eparhia l-a scos de sub lovitură:

Nikolai Savcenko: „Nu pot accepta ceea ce se întâmplă acum între țările noastre, nu pot să cred că lucrurile nu puteau fi soluționate pe cale pașnică. M-am pronunțat întotdeauna pentru calmarea spiritelor, dar acest lucru a fost perceput de multă lume – majoritatea dintre cei care nu merg la biserică – ca o dovadă a simpatiilor mele pentru fascism, pentru banderovism. A fost un val puternic de agresiune, mulți mi-au spus că vor face orice pentru ca să fiu exclus din biserică. Decizia de transfer a fost deja o reacție la presiunile din societate. În decizia eparhiei pot fi văzute trei aspecte. Primul este de a evita conflictul, cel de al doilea – să fiu trimis la corecție, iar cel de al treilea – să fiu într-un fel scos de sub lovitură”.

Părintele Nikolai spune că vă rămâne să slujească la mănăstire cât va fi nevoie, chiar și până la 75 de ani. El nu-și regretă poziția și speră că împăcarea se va produce. „Să ieși în stradă acolo unde acest lucru este permis, cu un drapel mic al unei țări frățești ortodoxe nu este o încălcare, ci un semn că mă pronunț pentru relații pașnice și de bună vecinătate cu Ucraina. Fiecare dintre noi, continuă preotul, trebuie să fie gata să plătească un preț imens pentru încetarea războiului și pentru ca între țările noastre să vină împăcarea. Eu sunt gata să plătesc acest preț imens”, mai spune părintele Nikolai.

Istoricul și jurnalistul Daniil Kociubinschi spune că Biserica ortodoxă nu a fost reformată, motiv pentru care în interiorul ei va exista mereu un conflict între preoții cu gândire liberă și ierarhii conservatori.

Daniil Kociubinschi: „Este foarte bine că mai există încă asemenea preoți. Altceva este că predicile lui au venit într-un timp dificil. Rusia, în ultimii 500 de ani, se dezvoltă sub semnul complexului de inferioritate, mai întâi în raport cu Europa, acum și față de America. Și iată că acum e aşa de parcă unui bolnav i s-ar fi dat un analgezic – a fost luată înapoi Crimeea, estul Ucrainei pare să tindă către Rusia, a apărut iluzia faptului că, în sfârșit, suntem de succes. Și acest lucru trezește reacții absurde. Eu cred că, la fel ca și orice isterică, această stare este una volatilă – eu nu cred că oamenii sunt capabili să se mintă singuri prea multă vreme”.

Iar sociologul Maria Mașkevici amintește că o agresivitate crescândă în societatea rusă s-a făcut simțită cu mult timp înainte de evenimentele din Ucraina.

Maria Mașkevici: „Din păcate, această agresivitate pătrunde peste tot, inclusiv în biserică, într-o formă extrem de politizată. În esență, în biserică continuă aceleași dezbateri politice care au loc și în afara acesteia, iar această răutate, această tensiune nu par să fie deloc temperate de prezența sau absența unor convingeri religioase”.

Singurul lucru care cu adevărat bucură în situația dată este faptul că pe lângă comentariile răutăcioase sau înfuriate pe internet poate fi găsit și un număr impresionant de mesaje prin care oamenii simpli îi mulțumesc părintelui Nikolai pentru poziția sa de pacificator.
XS
SM
MD
LG