Linkuri accesibilitate

Din cele cca 20 de mii de femei musulmane violate de soldații sîrbi în conflictul din Kosovo doar patru sau cinci au acceptat să vorbească presei.



In Kosovo, unde religia predominanta este cea musulmană, putine femei au avut curajul sa vorbeasca despre fărădelegile la care au fost martore sau victime in timpul razboiului din 1997-1999. Se crede ca numarul femeilor violate de soldatii sirbi si iugoslavi ar fi de 20.000. O sută dintre ele au cerut ajutorul statului. Una dintre aceste victime, după 15 ani de la aceste atrocităţi, s-a decis să-şi spuna povestea pentru Serviciul balcanic al postului nostru de radio.

O cheama Jeta. Are in jur de 50 de ani şi arata mult mai batrina. Toata viata a gatit pentru familia ei numeroasa: sot, copii si nepoti. Citeodata trebuia sa coaca nici mai mult nici mai putin de 17 pîini.

In toamna anului 1998 soţul şi fiii ei au fugit din sat să se ascunda de armata sirba si iugoslava. Jeta s-a gindit sa ramina acasa cu fetele si cu copiii, crezind ca nimeni nu se va atinge de femei singure neajutorate. A gresit. A inteles asta imediat ce a auzit cum un tanc s-a oprit in fata casei ei.

„S-au dat jos din tanc şi au intrat in curte. Erau cinci bărbati înarmaţi. Au intrat in casa, unul dupa altul. Imi amintesc cu si-au pus imediat mastile negre pe fata. Le-am spus fetelor mele sa stea pe linga mine. Ne-au spus sa mergem in beci. Si acolo a avut loc tragedia. Fiica mea cea mai mica avea 13 ani.

Cele mai ingrozitoare lucruri s-au intimplat in pivniţă. Ne-au torturat. Ne-au batit. Ne-au violat cu brutalitate. Nu mi-am pierdut cunoştinţa de loc. Stiam foarte bine ce se intimpla. Dar la un moment dat nu m-am mai gîndit la mine. Ma simteam ca o bucata de lemn. Asteptam doar sa vad ce mai urmeaza. Vom muri ? Ne vom scula? Ne vor ucide? Nu mi-era frică să mor. Chiar as fi vrut sa mor si sa nu mai simt nimic. Fiica mea cea mai mare i-a rugat pe soldaţi să ne omoare. Urla „omoriţi-ne, nu ne lasaţi in viata!” De atunci e în șoc psihic. Unei alte fiice i-au dizlocat umărul. Le-am cerut fetelor sa tacă, nu ştiam cum sa fac să le dispara frica…”

Jeta, ca si marea majoritate a celorllate femei care au patimit tragedii similare in timpul razboiului din Kosovo, nu i-a spus niciodata soţului ei ce s-a intimplat. Ce i-a spus este ca fetele ei au fost luate ostatece pentru o scurta perioada de timp de sirbi, dar ca le-au dat drumul fară sa le faca nimic. De ce sunt atit de şocate incă? De ceea ce au vazut in captivitate, a minţit femeia. Jeta ştie, ca si alte femei musulmane că daca bărbatii lor ar afla ce s-a intimplat in realitate le-ar abandona, sau poate le-ar ucide. Dezonoare mai mare nu poate sa fie pentru o familie musulmana decit femeile sa fi fost atinse de creştini….

„As fi preferat să mor, sa ma fi omorit decit sa mai traiesc apoi. Nu mai avem nici o bucurie de la viata. Cind sotul tau nu stie nimic din ce ti s-a intimplat, cind nu poti sa ii spui ce te doare, niciodata nu te mai poti simti bine. Nici in cele mai frumoase momente. Nu mai simti nimic. Si asta este cel mai ingrozitor lucru care ni s-a intimplat.”

Din zecile de mii de femei care au trecut prin momente precum Jeta, numai vreo patru sau cinci au vorbit presei.

Dupa aceasta intimplare, Jeta si familia ei au fugit din oras in oras de teama soldatilor. Au trait ca refugiati de teama sirbilor, apoi de teama avioanelor NATO, apoi de teama de ele insele. Au reusit insa sa ii ajute pe altii, refugiati ca si ea. Femei ca si ea: „Stiu ce mi s-a intimplat şi cît de îngrozitor a fost. Am trait aceasta trauma şi nu as vrea sa mai treaca nimeni prin ce am trecut eu. Un timp nici n-am mai putut sa tip. Nu mai aveam sentimentul de frică. Le-am spus femeilor ca şi mine să nu se teama de moarte si ca trebuie sa privim inainte si nu in urma.”

In 2013, Jeta s-a decis sa ceara ajutor la Centrul de reabilitare a victimelor torturii, o organizatie neguvernamentala de la Priştina.

„As face orice ca bărbatii să poata discuta deschis cu soţiile lor despre ce s-a inimplat in război. Daca eu nu voi reusi nimic spunind povestea mea, poate ca altele vor reuşi. Poate ca eu am pierdut o batalie, dar as vrea ca celelate femei sa nu o piardă. Avem nevoie de sprijin – de la stat si de la societate. Cind se va intimpla asta, poate ne vom gasi si noi linistea…”

Jeta a tinut 15 ani ascunsa tragedia ei. Poate ca alte femei ii vor urma calea si vor spune celor pe care îi iubesc adevarul despre ce s-a intimplat. Si asa, poate ca vor gasi calea de a privi și spre viitor si nu numai spre trecut….
XS
SM
MD
LG