Linkuri accesibilitate

Vladimir Voronin contestă Acordul de Asociere la UE în fața ambasadorilor europeni


Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, le-a spus ambasadorilor țărilor europene că aderarea Moldovei la UE este imposibilă într-un viitor apropiat. Declaraţia a fost facuta in cadrul unei întrevederi despre Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeana. Vladimir Voronin a menţionat şapte puncte din Acordul de Asociere ar contraveni Constituţiei Republicii Moldova şi nu ar ţine cont de drepturile suverane ale Moldovei. „În special, crearea diverselor structuri supranaţionale şi excluderea Parlamentului din procesul de luare a deciziilor, fapt ce contravine principiilor de suveranitate ale Republicii Moldova”, a spus liderul comuniştilor citat de site-ul Politik.md. Vladimir Voronin afirmă că Acordul nu prevede nici soluţii pentru depăşirea unor probleme principiale cu caracter social.
Șeful Delegației UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola, i-a explicat liderului comuniştilor că nu se pune în discuţie aderarea Moldovei la UE, iar toată atenţia trebuie să fie acordată modernizării ei, inclusiv a regiunii transnistrene..
XS
SM
MD
LG