Linkuri accesibilitate

La acest sfârşit de mai-început de iunie, la Chşinău se desfăşoară tradiţionalul Festival internaţional BITEI.

Pentru cine nu ştie ce e asta, explic: BITEI, adică BIENALA TEATRULUI EUGEN IONESCO.

Parcă aş auzi un fel de voce, cu nuanţe cavernoase şi reci, venind dintr-un pustiu intelectual:

- Eugen... Io... Cine-i ăsta?

Mă înarmez cu răbdare şi explic, în continuare: de peste 20 de ani funcţionează TEATRUL EUGEN IONESCO, purtând numele marelui dramaturg al secolului XX, dar şi al tuturor timpurilor.

- Daaa? se insinuează aceeaşi voce... cavernoasă: aici, la Chişinău?

- Da! îi răspund: aici, la Chişinău... De altfel, este singurul teatru de pe mapamond, care poartă acest celebru nume şi care...

Să-i lăsăm, însă, pe ignoranţi să se bălăceasă în grota lor şi să zicem câteva vorbe despre Festivalul BITEI din acest an.

Este magnific!

Participă trupe din zece ţări cu 23 producţii teatrale, respectiv: Japonia (Cele cinci bandite), România (Gaiţele şi Titanic Vals), Marea Britanie (Hamlet), Moldova (Iosif şi amanta sa, Caruselul erotic, Oscar şi tanti Roz, O lecţie de istorie) ş.a.

Aşa cum menţionează presa, marea surpriză a festivalului din acest an a fost premiera piesei „Oscar şi tanti Roz”, după romanul lui Erik Emmanuel Schmitt în regia lui Petru Vutcărău. Citez: „Deschiderea Festivalului internaţional BITEI s-a lăsat cu lacrimi. Publicul a ieşit extrem de emoţionat de la premiera Teatrului „Eugen Ionescu” OSCAR ŞI TANTI ROZ , în regia lui Petru Vutcărău, semn că spectacolul a fost o reuşită.” (Jurnal de Chişinău, 23 mai 2014).

Nu am prins începutul, iar duminică am mers şi am văzut „Cele cinci bandite”, splendidul spectacol al companiei de Teatru Hachimaru din Japonia. Piesa aparţine lui Kawataki Mokuami (1816-1893), iar premiera absolută a avut loc în 1865. Intrată de atunci în repertoriul de aur al teatrului nipon ,,prin complexitatea ei compoziţională, prin intriga ingenioasă, tensiune dramatică şi tragism piesa este considerată, pe bună dreptate, printre creaţiile de vârf ale dramaturgiei mondiale, iar autorul plasat alături de Shakespeare.

Vizionarea acestui spectacol prezentat în formula teatrulu tradiţional japonez Kabuki a fost una de excepţie. Jucat de actori niponi, în limba originalului, nu simţi nicio barieră în receptarea mesajului de idei, dar şi a nuanţelor de expresivitate. De la primele minute te vezi cuprins de atmosfera acelui univers, care s-ar părea unul exotic, dar devine atât de familiar... Construit ca şi cum pe câteva istorii, care aparent nu au nimic comun între ele, în finală intriga se rezolvă şi întreg spectacolul capătă o rotunjime ideală...

Crime, omoruri, hoţii, asasinate, -toate scot în evidenţă marile mârşăvii ale fiinţei umane -, dar meritul autorului este că a văzut în această colcăială a instinctelor dezlănţuite acte sublime de sacrificiu uman, de dăruire în numele dreptăţii şi omeniei...

Cel de al doile spectacol vizionat a fost cu adevărat cutremurător.

HAMLET” de Shakespeare în interpretarea celebrului teatru Shakespeare's Globe din Londra, o premieră absolută pentru Moldova. (A propos, ţin să menţionez că în viaţa mea am fost profund mişcat şi am reţinut în memoria-mi de spectator de teatru doar două reprezentaţii: 1) Romulus cel Mare cu George Vraca la Naţionalul din Bucureşti, în 1979, şi 2) Henric al IV-lea, regizat de Tovstonogov la Chişinău). Cu greu am obţinut bilete, dar şi mai greu mi-am găsit locul, în sala plină până la refuz, chiar cu scaune laterale puse în plus...

Aici m-am conectat ceva mai încet la text, deşi jocul actorilor m-a fascinat din primele minute.

Revelaţia serii a fost prinţul Hamlet, geniala creaţie dramatică a marelui Will.

Nu voi proceda la o analiză a spectacolului, nu îmi voi expune impresiile, ar fi inoportun şi... inutil. Voi face doar o mică mărturisire, care mi-a venit chiar acum, la moment, în minte. De când am avut rara fericire să intru şi să cunosc lumea teatrului lui Shakespeare, am fost răvăşit de forţa, adevărul şi frumuseţea personajelor sale. Mi-am zis, atunci, demult, eu cel născut şi format într-o lume opresivă: dar de unde această grandoare? Şi ştiţi la ce răspuns am ajuns? Libertatea, libertatea omului este singura condiţie prin care el îşi poate manifesta toată profunzimea şi măreţia sufletului. De ce libertate beneficiem noi, cei de rând? Personajele lui Shakespeare, în marea lor majoritate, sunt regi, prinţi, baroni, comandanţi de oşti... Ei au acces la libera acţiune, libera exprimare a esenţei lor... Dar şi acolo, sus, funcţionează aceleaşi legi dure, crude...

Atâta cruzime în teatrul Shakespearian!

Dar şi atîta înţelepciune.

Şi multă poezie, adevărată POEZIE!

28 mai 2014

P.S. Sincere, cordiale mulţumiri dlor Val Butnaru şi Petru Vutcărău pentru rara şi fericita ocazie de a vedea aceste capodopere ale teatrului universal.

P.P.S. La fel şi Ministerului culturii pentru sprijinirea unei acţiuni culturale de o asemenea anvergură.

XS
SM
MD
LG