Linkuri accesibilitate

Cristian Ghinea: „Sprijinirea Moldovei pe parcursul său european rămâne o prioritate”


Interviul dimineții cu directorul Centrului Român de Politici Externe de la București, pe tema rezultatelor alegerilor europene.



Cum s-a votat în România, care este configuraţia noului Parlament European şi la ce să se aştepte Republica Moldova de la viitorii europarlamentari - sunt doar câteva întrebări pe care le-am adresat în seara zilei de ieri, imediat după închiderea secţiilor de votare, directorului Centrului Român de Politici Europene de la Bucureşti, Cristian Ghinea:

Cristian Ghinea: „Este un succes mare al Partidului Social Democrat, care validează şi consolidează o posibilă candidatură a lui Victor Ponta pentru preşedinţia României, în toamna acestui an. De cealaltă parte, cred că această dominaţie a PSD va coagula energiile la dreapta politică şi rămâne de văzut cum merg ideile şi discuţiile de alianţă în acea zonă.

Avem un Partid Naţional Liberal care iese foarte slăbit din aceste alegeri. Viza un 20 la sută minimal. Preşedintele Crin Antonescu chiar a anunţat faptul că va dimisiona dacă nu obţine 20%, deci, nu va obţine. Partidul susţinut de Traian Băsescu, Partidul „Mişcarea Populară”, eşuează în a trece înaintea Partidului Democrat Liberal în clasament, astfel încât, deocamdată, susţinerea lui Traian Băsescu nu a ajutat la nimic. Practic, avem, pe de o parte, o dominaţie a PSD, pe de altă parte, mişcări de trupe în front la partidele de dreapta, care vor porni discuţiile pentru o alianţă, de la aceste cifre, practic.”

Europa Liberă: Dle Ghinea, dar ce ar însemna asta pentru Republica Moldova, or Traian Băsescu, cel puţin printre cetăţenii de aici, se bucură de simpatie...

Cristian Ghinea:
„Da, Traian Băsescu are o mare simpatie printre cetăţenii români din Republica Moldova. Pe de altă parte, Republica Moldova este destul de sus şi pe agenda premierului Victor Ponta şi asta înseamna că, indiferent cine vine la putere în România, Moldova rămâne o prioritate.

Sprijinirea Moldovei pe parcursul său european rămâne o prioritate. Este o concurenţă între Victor Ponta şi Traian Băsescu de „cine ajută mai mult Moldova?” Cred că această competiţie face bine Republicii Moldova şi relaţiei cu România.

În Parlamentul European intră două persoane care cred că sunt importante pentru Moldova. Îşi păstrează mandatul Monica Macovei, care este actualul preşedinte al Comitetului de Cooperare parlamentară UE-Republica Moldova şi care, din câte ştiu, va viza să menţină preşedinţia acestui tur de prietenie. A două persoană este Siegfried Mureşan, care intră pe lista Partidului „Mişcarea Populară” şi care a arătat şi el, în cariera sa politcă anterioară, un interes mare pentru Republica Moldova. Are relaţii foarte bune în Bundestagul german, a trăit foarte mulţi ani în Germania şi dacă se va implica şi el, şi cred că se va implica pe relaţia UE-Republica Moldova, cred că va putea să facă lucruri bune pentru Moldova, mai ales cu relaţiile foarte importante pe care le are în Germania.”

Europa Liberă: În întreaga Uniune, din câte se pare, potrivit primelor estimări, partidele euro-sceptice, de stânga şi dreapta, ar putea avea 10% din mandate: circa 80 de deputaţi dintr-un total de 751. E mult, e puţin dle Ghinea?

Cristian Ghinea:
„E în limitele de până acum şi iată că marele val eurosceptic, despre care vorbeşte presa europeană de câteva luni, care ar putea să măture instituţiile şi să desfiinţeze Uniunea Europeană, nu se întâmplă, de fapt. Frustrarea împotriva Uniunii Europene este menţinută în limitele normale şi cred că dl Putin, care a încurajat aceste partide extremiste, suferă şi el o lovitură la aceste alegeri.”

Europa Liberă: Aceleaşi estimări arată în acest moment că Partidul Popular European va ramine fracţiunea cea mai puternică în viitorul parlament european, urmat de socialişti. Înseamnă acest lucru o continuitate a politicii faţă de Republica Moldova, Georgia, Ucraina, ţări din Parteneriatul Estic?

Cristian Ghinea:
„Da, cred că nu vor apărea mari schimbări. Partidul Popular European este cel mai deschis unor relaţii aprofundate cu Estul Europei şi vestea asta este o veste bună pentru Republica Moldova. În general, socialiştii, partidele de stânga, au o atitudine mai timorată faţă de Rusia şi cred că nu e bine să avem atitudini timorate în vremurile astea.”

Europa Liberă: Dle Ghinea, o parte dintre analiştii de la Chişinău vorbesc deja despre anul 2019, cand România va deţine preşedinţia UE. Ce ar trebui să întreprindă autorităţile de la Chişinău, care şi-au propus să ducă ţara mai alături de Uniunea Europeană, pentru a accelera parcursul european al Moldovei, şi eventual, atunci când România va deţine preşedinţia, să poată beneficia din plin de conjunctură?

Cristian Ghinea:
„România va fi în poziţia, deţinând preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, să pună problema pe agendă, eventual o perspectivă de aderare, dacă nu vor fi începute la acel moment negocierile de aderare cu Repubica Moldova. Ce trebuie să facă guvernele din Moldova? Să continue reformele, să treacă foarte serios la implementarea Acordului de Asociere, mai ales partea sa economică, unde chiar e nevoie de liberalizarea pieţei, de creat instituţii puternice în Moldova, în zona de concurenţă, în zona anticorupţie şi să continue parcursul bun de până acum.

Să nu uităm că, totuşi, este prima ţară din Parteneriatul Estic căreia i se ridică vizele. Probabil că nu mai pare aşa de importantă când te uiţi dinspre Moldova, când te uiţi cât de mult se vorbeşe despre Uniunea Europeană, dar în context, comparativ-regional, este o realizare importantă. Deci, practic, să menţinem drumul de până acum şi să fim serioşi în ce priveşte reformele, mai ales economice.

De asemenea, atenţie mare la proiectele începute. Acestea trebuie finalizate. Este crucial ca Republica Moldova să ia o decizie despre cine şi cum distribuie gazele care pot veni din România pe gazoductul Iaşi-Ungheni. România a construit acest gazoduct din banii ei şi acum rămâne ca Moldova să se mişte pe partea sa, să creeze o companie de distribuţie, pentru că cineva trebui să ducă gazele astea în casele moldovenilor. Dacă vreţi, este un semnal pe care îl trimit, anume că trebuie să se ia nişte decizii de guvernul de la Chişinău, ca să nu rămânem doar cu construcţia unei conducte pe care n-o utilizăm.”
XS
SM
MD
LG