Linkuri accesibilitate

O demisie cu semnul întrebării: deputatul comunist Mark Tkaciuk părăsește Parlamentul


Vladimir Voronin: „Aş dori ca aşa să procedeze toţi trădătorii care au plecat din fracţiunea noastră.”



Fruntașul comunist Mark Tkaciuk a decis să renunțe la deputăție și să părăsească Parlamentul. Anunțul a fost făcut vineri dimineață de spicherul democrat Igor Corman. Tkaciuc, fost consilier prezidențial în mandatul președintelui Vladimir Voronin, nu a dat explicații publice. Dar este citat cu precizarea că nu ar ieși și din partid. Relatează Diana Răileanu.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a comentat sec decizia lui Mark Tkaciuk de a renunţa la mandatul de parlamentar, îndemnând deputaţii care în trecut au părăsit rândurile PCRM să-i urmeze exemplul:

„Aş dori ca aşa să procedeze toţi trădătorii care au plecat din fracţiunea noastră. Acesta este un exemplu care trebuie de urmat.”

După şedinţa de Parlament, mai mulţi deputaţi comunişti, între care şi Oleg Reidman au declarat că Mark Tkaciuk nu intenţionează să părăsească rândurile PCRM: „Şi-a concentrat atenţia pe alte lucruri. Plecarea lui nu are la bază niciun conflict. Nu îmi amintesc de vreo neînţelegere din cauza căreia s-ar putea pleca din partid.”

Mark Tkaciuk a evitat deocamdată să facă declaraţii de presă, dar e citat de ziarul de limbă rusă „Panorama”cu următoarea declarație: „Nu plec din partid. Am întocmit doar o cerere de depunere a mandatului de deputat. Nu intenţionez să fac alte comentarii.”

Comentatorul politic şi directorul portalului analitic informativ AVA.md Vitalii Andrievski crede că e prematur să se vorbească despre o ruptură în interiorul PCRM, mai ales că nu este pentru prima dată când Tkaciuk se retrage dintr-o funcţie publică. În 2002 şi în 2005, aminteşte comentatorul, Mark Tkaciuk a renunţat la mandatul de deputat în favoarea funcţiei de consilier prezidenţial:

„Ar fi câteva versiuni probabile despre plecarea lui Mark Tkaciuk din Parlament. De exemplu, se crede că ar exista anumite neînţelegeri cu preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, pentru că Tkaciuk ar opta pentru anumite acţiuni mult mai radicale din partea Partidului. Noi ştim însă că Voronin nu este adeptul deciziilor tăioase. Se prea poate că la baza neînţelegerilor sunt viziunile diferite despre Uniunea Vamală. Dacă acum o lună Voronin se arăta pentru aderarea la această organizaţie, zilele trecute declara că Uniunea Vamală încă nu există, deci nu se poate vorbi despre o aderare. E limpede că şi-a mai moderat declaraţiile pro-vestice. Oricum, motivul neînţelegerii poate fi unul ideologic şi nicidecum nu se poate spune că cineva „l-a cumpărat” pe Tkaciuk.”

În opinia lui Andrievski, o eventuală distanţare a lui Mark Tkaciuk - considerat de mulţi drept ideologul Partidului - de activitatea PCRM ar însemna o pierdere pentru cel mai mare partid din opoziţie:

„Voronin şi Tkaciuk sînt ca fraţii siamezi. Cu greu îmi imaginez că Vladimir Voronin ar putea supravieţui politic fără Mark Tkaciuk, or el e cel care îi pregătea liderului PCRM toate cuvântările şi declaraţiile. De asemenea, pe lângă faptul că menţine ideologic partidul el mai este considerat şi un foarte bun organizator. Majoritatea acţiunilor PCRM, informal, erau organizate de Mark Tkaciuk. Din acest motiv, cred că pentru partid retragerea sa din activităţile partidului ar reprezenta o pierdere enormă.”

Liderii coaliţiei de guvernământ au evitat să se pronunţe vizavi de decizia fruntaşului PCRM, Mark Tkaciuk, de a renunţa la mandatul de deputat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG