Linkuri accesibilitate

O istorie a bolii și a deșirării umane...



O femeie la doctor, de Ray Kluun, Litera, 2012, nu e o carte pe care să vrei neapărat s-o citeşti, şi nici să vorbeşti despre ea, cu atât mai mult să le-o recomanzi altora – dacă o fac totuşi, este din respect pentru autoru-i, scriitorul olandez de-o vârstă cu mine, şi din compasiune pentru soţia sa, moartă de cancer la doar 36 de ani, a cărei istorie a bolii e narată în roman.

Împărţit în 3 părţi – I. Stijn & Carmen; II. Stijn & Carmen şi Stijn & Roos; şi III. Carmen – romanul e o radioscopie (mai corect ar fi să spun: chimioterapie!) a infernului prin care trec cei doi soţi (există şi Luna, fiica lor de un an, dar ea va conştientiza abia pe ultima sută de metri ce anume urmează să i se întâmple lui mami), de la „O femeie se duce la doctor şi i se spune că mai are câteva luni de trăit” şi până la clipa de rămas-bun:
„ – La revedere, marea mea iubire…
– La revedere, iubito.
Apoi Carmen îl anunţă pe doctor că e gata”.

Descrisă cu lux de amănunte, evoluţia bolii nu doar că le va da peste cap viaţa de familie („Urăsc cancerul şi ceea ce face el din viaţa noastră. Urăsc noul meu statut de soţ al unei paciente bolnave de cancer”), ci şi îi va apropia pe soţi, chiar dacă Stijn nu e deloc un model de fidelitate.

Altminteri, nu atât scenele înfiorătoare de chimioterapie, cât cele câteva momente de tandreţe m-au emoţionat până la lacrimi, începând de la „Suspin adânc, pornesc maşina de tuns şi iau o fâşie lată de patru centimetri, de la gât la spate. (…) Înghit în sec, dar merg netulburat mai departe cu tunsul, sărutând-o pe cap din două în două secunde” la „E ultima noapte pe care o petrec cu soţia mea şi cu cei doi sâni din dotare”, şi suntem doar la începutul calvarului. Când se ajunge la staţia terminus – „O Carmen slăbită. Frica de durere. Un pat de moarte. O moarte. Moartea. (…) Soţia mea va muri! Carmen chiar va muri de data asta! –, Stijn este pregătit să-i facă faţă, astfel încât de unde te aşteptai ca partea a III-a să sune ca un marş funebru avant la lettre, această celebrează de fapt dragostea (de viaţă): „Doctorul semnează formularul fără prea multe întrebări. Carmen îi mulţumeşte. E fericită, observ eu.
– Da. Acum am din nou de ales. Pot să decid eu singură ce se va întâmpla cu viaţa mea”. Oh! şi această remarcă a lui Stijn, înainte de injecţia letală: „Carmen nu mai poate să adauge zile vieţii ei, deci pune viaţă în toate zilele!”…
26 mai ’14
XS
SM
MD
LG