Linkuri accesibilitate

Angela Frolov: „Salutăm evenimentul de astăzi, care contribuie la dezvoltarea unei societăţi cu adevărat incluzive, în care fiecare om poate trăi fără frică şi discriminare.”



Marşul Egalităţii organizat de activişti LGBT s-a desfăşurat pe bulevardul Grigore Vieru pe traseul autorizat de Primărie. Adunând peste 100 de participanţi acesta a fost cel mai mare marş al comunităţii LGBT, după cele două organizate anul trecut.

Printre participanţi erau mai multe persoane LGBT (unele au preferat să-şi ascundă feţele), părinţi, rude şi prieteni ale acestora, dar şi lideri ai mai multor organizaţii neguvernamentale care luptă pentru drepturile omului. La marş au mai participat şi reprezentanţi ai comunităţilor LGBT din Rusia şi Ucraina. Ca anul trecut, au fost prezenţi ambasadorii SUA şi Suediei, William Moser şi Ingrid Tesman, dar şi reprezentanta ONU în Moldova, Nicola Harrington-Buhay.

La începutul marşului activiştii LGBT şi susţinătorii acestora au întâmpinat rezistenţă din partea unui contramanifestant, care acţiona în singurătate. Acesta, scandând „Nu, homosexualilor”, a blocat pentru câteva secunde marşul, dar a fost reţinut de poliţie. Au mai fost reţinute alte două persoane - una dintre ele este preotul Anatol Cibric - care s-au infiltrat printre participanţii la marş smulgându-le din mâine placarde şi steaguri curcubeu - simbol LGBT.

Manifestaţia a decurs fără altercaţii şi acţiuni violente deşi un număr aproape egal de contramanifestanţi, adunaţi de cealaltă parte a bulevardului, au încercat să întrerupă marşul, dar au fost opriţi de poliţia municipală. Între manifestanţii anti-gay erau feţe bisericeşti şi tineri mobilizaţi de preotul Ghenadie Valuţă preşedintele organizaţiei Pro-Ortodoxia (n.r. informaţia confirmată de însăşi Gh. Valuţă), dar şi un grup de tineri care se purtau mai agresiv şi scandau lozinci homofobe. Unii dintre ei purtau caluge negre, alţii aveau feţele acoperite cu măşti.


În pofida contramanifestanţilor marşul comunităţii LGBT a decurs aşa cum a fost programat de către organizatori. Manifestaţia a ţinut cam jumătate de oră şi s-a încheiat cu un miting la care au ţinut discursuri liderii Centrului de informaţii GenderDoc-M, reprezentanta ONU în Moldova, Nicola Harrington-Buhay şi raportorul general al APCE privind drepturile LGBT Robert Biedron.

Parlamentarul polonez Robert Biedron a menţionat că şi în Polonia activiştii LGBT au luptat ani la rând pentru dreptul la libera întrunire, fiind frecvent atacaţi de

contramanifestanţi care aruncau în ei cu pietre şi coctail Molotov: „Până la urmă noi am învins şi am căpătat dreptul la liberă întrunire. Eu sunt sigur că şi aici, la Chişinău, va veni ziua când vom mărşălui în pace şi în libertate.”

Reprezentanta ONU în Moldova, Nicola Harrington-Buhay: „Felicit Moldova cu al doilea marş al comunităţii LGBT pentru a marca Ziua Internaţională împotriva homofobiei şi transfobiei. Este vorba de lege, de demnitate şi de echitate. Salutăm angajamentul ţării faţă de obligaţiile sale în cadrul dreptului internaţional privind protejarea drepturilor lesbienilor, homosexualilor, bisexualilor şi persoanelor transgender. Salutăm evenimentul de astăzi, care contribuie la dezvoltarea unei societăţi cu adevărat incluzive, în care fiecare om poate trăi fără frică şi discriminare.”


Iată ce a declarat coordonatoarea de program al Centrului de informaţii Genderdoc-M, Angela Frolov: „Dacă opresiunea şi violenţa înseamnă moralitate, atunci noi suntem imorali. Mulţumesc prietenilor noştri, rudelor şi prietenii persoanelor LGBT care pentru prima dată ni s-au alăturat nouă. Coloana egali (nr. persoane LGBT) care pentru prima dată e atât de numeroasă. Şi un mulţumesc special poliţiei. Noi vă suntem recunoscători că sunteţi profesionişti, noi avem încredere în voi şi în Republica Moldova.”

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, securitatea participanţilor la marşul LGBT a fost asigurată de peste 300 de poliţişti echipaţi special cu bastoane şi căşti, dar fără arme.

În cursul dimineţii câteva zeci de preoţi şi enoriaşi mobilizaţi tot de preotul Ghenadie Valuţă s-au adunat la monumental Ştefan cel Mare în semn de protest faţă de manifestaţia comunităţii LGBT.

Iată ce ne-a declarat Ghenadie Valuţă: „Ne-am adunat aici nu atât contra câtorva persoane homosexuale, pe care îi iubim ca oameni, mai ales, rătăciţi şi aşteptăm pocăinţa lor, ci ne-am adunat ca să arătăm cu suntem gata să luptăm contra păcatului, să vadă şi guvernanţii care stau în spatele lor şi forţele oculte din Europa care îi promovează insistent prin susţinere materială. Suntem mai puţini comparativ cu anul trecut când cu binecuvântarea Mitropolitului a fost mobilizată Eparhia de centru. Anul acesta Mitropolitul nu a procedat ca şi anul trecut şi nu vreau să comentez asta.”

Amintim că şi anul trecut sute de preoţi şi enoriaşi binecuvântaţi de Mitropolitul Moldovei au manifestat contra marşului organizat de activişti LGBT. De această dată, Mitropolia a emis doar o declaraţie în care acuză autorităţile statului de citez „inactivitate în stoparea propagandei homosexualităţii”.

XS
SM
MD
LG