Situaţia din Ucraina se tensioneaza din ce in ce mai mult, cu cit se apropie data la care ucrainienii urmeaza sa voteze preşedintele ţării, 25 mai. Zonele in care activistii pro-rusi controleaza situatia au anunţat ca nu vor participa la scrutin, iar ieri, intr-un interviu cu televiziunea Bloomberg, şeful diplomatiei ruse Serghei Lavrov a vorbit din nou despre „razboiul civil din aceasta ţara”. Tudor Ciobanu si Lidia Gorbatiuk sunt doi moldoveni care s-au stabilit de citiva ani de zile in Ucraina. Tudor Ciobanu s- a aşezat cu traiul la Sverdlovsk in regiunea Lugansk, iar Lidia Gorbatiuk in regiunea Donețk. O convorbire cu cei doi despre viața lor, in aceasta perioada atit de tensionata si întrebarea daca se gindesc sa părăsească Ucraina.
Tudor Ciobanu s-a stabilit încă în anii 90 într-un orăşel minier din regiunea Lugansk şi, povesteşte el, după ce întreprinderea la care lucra a dat faliment, a încercat să-şi pună pe picioare o afacere în forjarea metalului.
S-a pomenit însă, brusc, fără clienţi: „Orăşelul nostru este micuţ. Minerii o duc la fel ca înainte - lucrează, extrag cărbune, chiar li s-a majorat un pic salariul. În rest, însă, totul e paralizat. A încremenit totul. Clienţi nu mai am. Oamenii nu cheltuiesc acum bani cu aşa ceva. Nu investesc. Nu vând imobile. Nu cumpără. Dacă vrei să vinzi acum o casă, nu iei nimic pe ea. Preţurile la imobiliare au picat de două ori. Nici nu se mai fac anunţuri. Oamenii au încetat să mai facă tranzacţii imobiliare. Toţi sunt în aşteptare,” povesteşte Tudor în timp ce îşi conduce copilul de la grădiniţă spre casă.
În rest, viaţa în Sverdlovsk, oraşul în care locuieşte, îşi urmează cursul firesc. Omenii muncesc, îşi cresc copii… şi se tem de război.
O parte a mers duminica trecută la referendum: „Familia mea nu are nici o legătură cu Rusia. Dar am cunoscuţi, prieteni care au rude în Krasnodar şi spun că acolo e mai bine cu pensiile, salariile. În general, în ultimii doi ani foarte mulţi oameni au ajuns la sapă de lemn. Speranţa lor e că, financiar, cu Rusia va fi mai bine. Dar nu cred să fi mers atât de mulţi oameni la referendum cum se spune. Nu a fost el cinstit. Au fost tipărite aceste buletine, urnele nu erau sigilate... Poate vreo 50% să fi fost. Nu mai mult”
Dacă ar vrea să-şi ducă acum familia într-un loc mai sigur? Nu.
„Da unde e mai sigur? E bine acolo unde nu suntem noi. Poate pe undeva e mai liniştit, dar dacă e să deschidem bine ochii, în toată lumea se întâmplă astfel de lucruri. Ş-apoi locul acesta are viitor în orice circumstanţe. Este cărbune - mina lucrează, mina lucrează - toţi sunt la treabă. Toţi sunt la treabă şi antreprenori ca mine au de lucru”, explică Tudor.
Lidia este fiica fratelui mai mare a lui Tudor, care locuieşte însă într-o suburbie a Doneţk-ului. Îşi creşte copii – opt la număr, iar soţul lucrează în construcţii: „Cu bancomatele e problemă. Uneori e imposibil să scoţi bani. Ba e posibil, ba – nu. Dar produse alimentare sunt, apă este, magazinele cum lucrau, aşa lucrează. Deşi preţurile au crescut - cu vreo 20 de procente. Pâinea s-a scumpit, benzina. Şi se spune că se vor mai scumpi,” povesteşte Lidia.
Ea continuă: „Oamenii sunt înspăimântaţi. Se aşteaptă la război. Unde nu te-ai duce, despre asta vorbesc. Numai că informaţia este foarte controversată. Rusia duce un fel de propagandă, Ucraina – alt fel. Nu înţelegem nimic. Nu ştii pe cine să crezi. Aşa că oamenii încearcă să-şi scoată economiile din bănci şi să le ţină sub pernă. Pentru orice eventualitate. Pe la noi nu împuşcă nimeni deocamdată, dar oamenii se tem”
Despre referendum, Lidia crede că mulţi au fost să voteze: „Nu ştiu cât de corecte sunt rezultatele anunţate. Cei care optează pentru republică populară separată de Ucraina spun una, iar autorităţile de la Kiev – că ar fi fost doar 20%. Eu nu cred asta. Au fost mai mulţi. Nu prea înţeleg de la ce a început totul. Dar vecinii mei spun că nu vor cu UE. În general, totul s-a început după Crimeea. Unii cred că totul a fost provocat în mod intenţionat de Rusia. Noi nu prea ne băgăm în asta. Că suntem credincioşi. Cum o vrea Dumnezeu, aşa va fi. Măcar de nu ar fi război. Da ei - facă ce vor face,” îşi încheie povestea Lidia, o moldoveancă stabilită de câteva decenii în regiunea Doneţk.
