Linkuri accesibilitate

De vorbă cu Serghei Lefter, fost ostatec al forțelor pro-ruse la Donețk.



Serghei Lefter, jurnalist ucrainean în slujba unei organizații neguvernamentale poloneze, spune a petrecut aproape trei săptămâni ca ostatic al militanților pro-ruși din autoproclamata Republică Populară Donețk.

La puțin timp după eliberarea sa la 6 mai, Lefter a stat de vorbă cu corespondentul departamentului rusesc al postului nostru de radio, care l-a întrebat mai întâi dacă separatiștii au crezut într-adevăr că este spion.

Serghei Lefter: „La început m-au suspectat cu adevărat. Ne-au suspectat pe toți, că unii suntem din mișcarea Sectorul Drept, sau „banderovți”, mai ales că proveneam de pe malul drept al Niprului. Bănuiau pe oricine, mai ales dacă nu era localnic. Începeau să te verifice, să te interogheze. Verificau foarte atent documentele, cu mare-mare grijă. În cazul meu m-au bănuit că aș fi spion pentru că atunci când m-au arestat tocmai transmiteam fundației Dialog Deschis unele informații despre ce se întâmpla la Donețk. Mai târziu, în timpul interogatoriului, am ghicit din întrebările lor că știau că sunt jurnalist, dar încercau să găsească vreun contact de-al meu cu Sectorul Drept. Deși știau că sunt jurnalist au început să-mi verifice postările pe rețelele sociale și au văzut că fusesem pe Maidan, ceea ce din punctul lor de vedere deja era ceva rău. Așa a fost.”

Se purtau mai frumos cu ziariștii?

Serghei Lefter: „Pe jurnaliști nu-i bat chiar așa de mult. Cel puțin în comparație cu alții - pe jurnaliști îi tratează mai bine. Asta nu înseamnă însă că au fost drăguți cu nou. Chiar faptul că ții pe cineva ostatic este deja o faptă rea. Dar în comparație cu ce le-au făcut altora, eu am scăpat mai ușor. Dar m-au bătut de câteva ori”.

Cum erau condițiile de detenție?

Serghei Lefter: „Eram într-un beci. Trei încăperi. Dormeam pe podea, desigur. Cei care se aflau acolo de mai multă vreme aveau voie să doarmă pe paturi improvizate pe care le-am făcut din uși și din niște mantale pe care ni le-au dat. Paturile erau în încăperea cea mai mare. Toți ceilalți - cei noi, proaspăt aduși – ședeau pe bănci și dormeau mai mult în șezut. La început și eu am dormit așa, jumătate șezând, jumătate culcat. Era frig, desigur. Era oricum un beci. Nu ne dădeau voie să ne plimbăm. Era o toaletă în curte, și așa mai puteai ieși din când în când, îți mai dezmorțeai picioarele. Cei care se aflau acolo de mai mult timp, inclusiv eu, mai trebuiau să iasă ca să facă curat. Nu ne forțau să participăm, doar veneau și spuneau: „Avem nevoie de ajutor”. Era o cerere, dar noi o interpretam ca pe un ordin. Ieșeam, adunam niște gunoi, măturam curtea… Timp de 10 sau 20 de minute mai luam aer curat, ne mai plimbam. Era un fel de privilegiu”.

Cum era mâncarea?

Serghei Lefter: „Ne dădeau de mâncare de două ori pe zi. Niște cașă sau supă, niște borș. Ne aduceau des ceai pentru că înăuntru era frig. Așa că ne dădeau ceai fierbinte. Un pic mai târziu localnicii închiși de mai multă vreme au început să primească mâncare de la rude. Sigur, asta ne-a ajutat și pe noi pentru că împărțeau totul cu noi”.

Cine erau oamenii care vă țineau ostatici?

Serghei Lefter: „Din câte mi-am putut da seama erau printre ei foști militari. Erau și oameni de rând care reușiseră să facă rost de arme. Aveau un fel de credință, de ideologie și desigur se simțeau mai puternici cu armele. Aveau o structură. Asta e normal, doar erau militari. Sunt ordine care se respectă. Nu este anarhie. Totul era de natură strict-militară”.

Erau ruși printre ei?

Serghei Lefter: „Cu siguranță, nu. Știu informațiile că ar fi fost provocatori veniți din Rusia. Dar după știința mea aceia nu se ocupă de ostatici. Nu am văzut pe nimeni (din Rusia) în beci. Sigur, nu-ți poți da seama după înfățișare, nici măcar dacă nu erau mascați, nu știi că e din Rusia sau de aici. Dar din conversațiile pe care le-am auzit nu mi s-a părut că ar fi fost cineva din Rusia. Erau cu toții localnici. Cei mai mulți din oraș, unii din alte părți ale Ucrainei, din alte orașe. Poate că erau unii agenți ruși la Donețk, dar aceia cu siguranță aveau alte treburi.”

Spuneai că au fost doi activiști tineri din Sectorul Drept deținuți cam în același timp cu tine. Ai discutat cu ei?

Serghei Lefter: „Da. Li s-a promis că n-o să li se întâmple nimic. Dar apoi li s-a întâmplat. Au fost capturați cândva în timpul nopții și au fost aduși în beci. Au recunoscut că fac parte din Sectorul Drept. Au vorbit despre asta încă înainte de-a fi interogați. După o zi au fost duși undeva într-un loc necunoscut. Apoi, după ce am fost eliberat, au auzit că ar fi fost uciși împreună cu un oficial local, Volodimir Ribak”.

A fost un interviu realizat de serviciul rusesc al postului nostru de radio cu Serghei Lefter, jurnalist ucrainean în slujba unei organizații neguvernamentale poloneze.
XS
SM
MD
LG