Linkuri accesibilitate

Herman van Rompuy la Chişinău: Acordul de Asociere va fi semnat pe 27 iunie


Herman Van Rompuy şi Nicolae Timofti, Chişinău, 13 mai 2014
Herman Van Rompuy şi Nicolae Timofti, Chişinău, 13 mai 2014

Președintele Consiliului European a cerut Rusiei să înceteze presiunile asupra Republicii Moldova.



Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a sosit în Republica Moldova la mai puțin de o lună de la abolirea vizelor pentru moldoveni și înaintea așteptatei semnări a acordului de asociere a Republicii Moldova la UE.

Herman Van Rompuy a venit la Chișinău de la Kiev și va pleca la Tbilisi, un turneu standard al demnitarilor occidentali, pe fundalul crizei din Ucraina și apropierii datei la care Republica Moldova și Georgia vor semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Iar această dată a fost azi confirmată tot de înaltul oficial – 27 iunie la Bruxelles, în cadrul unui summit extraordinar UE-Republica Moldova. La ceremonia de semnare vor fi prezenți liderii celor 28 de țări membre ale Uniunii Europene. „Acest acord nu va schimba identitatea dumneavoastră, doar vă va ajuta să vă dezvoltați”, a ținut să precizeze domnia sa.

Referindu-se la succesele înregistrate de Moldova, din iunie 2011, ultima dată când a vizitat Chișinăul, președintele Consiliului European a declarat că acestea sunt vizibile, iar Moldova este văzută de UE ca un actor-cheie chemat să reinstaureze stabilitatea și dezvoltarea în această parte a Europei.

În cadrul conferinței de presă, susținută de premierul Iurie Leancă și președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, cei doi au fost rugați să comenteze declarația șefului guvernului rus, Dmitri Medvedev care avertiza Republica Moldova cu sancțiuni economice pentru că autoritățile de la Chișinău au percheziționat avionul vicepremierului rus Dmitri Rogozin.
Herman Van Rompuy şi Iurie Leanca, mergând prin parcul central din Chişinău, 13 mai 2014
Herman Van Rompuy şi Iurie Leanca, mergând prin parcul central din Chişinău, 13 mai 2014
Iurie Leancă a reconfirmat că Republica Moldova își dorește o relație bună cu Federația Rusă, bazată pe respect reciproc și pragmatism:

„Ne dorim o relație cu Federația Rusă bună, constructivă, pragmatică, bazată pe respect reciproc. Considerăm că atât pentru Chișinău relația cu Moscova este foarte importantă și sperăm că și pentru Moscova construirea unei relații bazate pe aceste principii este un obiectiv important. Îmi doresc să depășim comunicarea doar pe calea Twitter-ului și prin Facebook. Sunt absolut convins că avem nevoie de dialog. Și sper că în data de 30 mai, cu ocazia reuniunii șefilor de guvern al CSI-ului care urmează să aibă loc la Minsk, voi avea ocazia să comunic cu premierul Medvedev pentru a discuta toată gama variată a relațiilor moldo-ruse, inclusiv, dacă e nevoie, și acest incident care, din punctul de vedere al Moscovei, a avut loc la Chișinău. Reiterez, suntem extrem de interesați să avem o relație bazată pe aceste principii, civilizat, constructiv și bazat pe respect reciproc cu Federația Rusă.”

La rândul său, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a ținut să precizeze că Rusia trebuie să înceteze presiunile asupra Republicii Moldova:

„Moldova este o țară europeană. Moldova este un jucător-cheie în refacerea stabilității și stimularea prosperității în această parte a continentului. Ieri, 28 de miniștri de Externe au luat o decizie comună, având în vedere declarațiile făcute în Moldova sau care vizau Moldova și eu citez miniștrii de Externe cu care sunt absolut de acord. Au spus că și ei condamnă declarațiile și vizitele oficialilor de rang înalt implicați în sprijinirea atacurilor separatiste care contribuie la tensionarea situației în Ucraina și în toate țările din regiune. Consiliul Afacerilor Externe condamnă orice tentativă de a impune regimul de sancțiuni și Uniunea Europeană cheamă toate părțile să înceteze violențele și provocările.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG