Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Tainele Sănătății”


Invitatul rubricii este Vlad Sainciuc, redactorul-șef al revistei „Tainele Sănătății”.



„Ziarul „Tainele sănătăţii” publică o serie de articole, reportaje şi interviuri dedicate Zilei Internaţionale a Asistentului Medical marcată astăzi în toată lumea. Se relatează inclusiv de la Spitalul de medicină urgentă de la Chişinău că a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an la 12 mai, spun lucrătorii de aici, să fie sărbătorită această zi, mai cu seamă că e primăvara când totul revine la viaţă.

O nouă secţie alternativă pentru copii născuţi prematur este deschisă şi la Centru de reabilitare de la Casa pentru Copii de la Bălţi. Deşi instituția a trecut printr-o serie de restructurări principiile de bază au rămas aceleaşi – copii beneficiază de condiţii favorabile pentru trai şi dezvoltare continuă atât fizică, cât şi cognitivă, psiho-socială, culturală.

Publicăm un articol foarte interesant „Managementul sanitar – factor important în asigurarea actului medical de calitate” semnat de Angela Colibaba de la Centrul de sănătate Mărăndeni. Autoarea relatează că în virtutea serviciului a avut ocazia să meargă şi ea printre primii în Republică care s-au divizat de la Centrul medicilor de familie din Făleşti şi au devenit independenţi, deci nu depind de centrul medicilor de familie.

Totodată, în ziar veţi găsi foarte multe reţete cum se tratează cu coada-şoarecelui, cu măceş, cu ceapă verde. Dar şi cum utilizăm cuişoarele acest medicament care în tradiţia populară moldovenească se fierbe în vin împreună cu scorţişoară ca leac împotriva răcelii, sau încălzite bine se înghit ca sudorifice.

Aceste şi alte materiale veţi găsi în ziarul „Tainele Sănătăţii” care a apărut cu numărul de mai.”
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG