Linkuri accesibilitate

Un interviu cu şeful Direcţiei pentru Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală a Comisiei Europene, aflat in vizită la Chisinău.




Europa Liberă: Domnule Gunnar Wiegand, ce oferă UE Republicii Moldova după semnarea Acordului de Asociere?

Gunnar Wiegand: „În primul rând, oferim unul altuia o relaţie mult mai apropiată şi aceasta se bazează foarte pe respectarea deplină a democraţiei, supremaţia legii precum şi pe integritatea teritorială şi suveranitatea Moldovei, dorinţa noastră de a depăşi impactul divizării ţării şi de a soluţiona conflictul şi noi desigur vedem foarte multe oportunităţi noi în viitor pentru toţi cetăţenii.

Vedem acest lucru deja prin liberalizarea regimului de vize de săptămâna trecută şi, la fel, vedem multe alte beneficii care vor urma după începutul implementării preliminare a zonei de comerţ liber care urmează a fi aplicată din toamna anului curent. În plus, vom mai avea sprijin şi de natură financiară, noi am prevăzut 135 milioane Euro în 2013 pentru a fi utilizate anul acesta în scopul pregătirii instituţiilor statului, a administraţiilor relevante şi pentru a informa populaţia cu privire la oportunităţile care se deschid şi desigur ca este foarte important să facem aceste oportunităţi noi cunoscute celor din afară, nu doar cetăţenilor Republicii Moldova unde multe lucruri urmează a fi făcute, dar şi în afara ţării.

Vom organiza o conferinţă investiţională foarte mare aici în ţară, atunci când Dl. Barroso va veni în vizită în luna iunie care va atrage atenţia multor oameni şi a cercurilor de afacere şi a instituţiilor financiare din afara ţării.”

Europa Liberă: S-a vorbit mult că R. Moldova trebuie să facă progrese şi să insiste în relaţia cu UE pe principiul „more for more - mai mult sprijin mai multe reforme”, agreat de majoritatea partenerilor europeni. Se constată că din partea UE vine mai multă asistentă. Dar să vă întreb ce cereți să întreprindă guvernarea de la Chişinău? Care e tema ei de acasă?

Gunnar Wiegand: „Mai mult pentru mai mult” nu se limitează doar la aspectul financiar. Mai mult pentru mai mult înseamnă că cu cât mai multe reforme, cu cât mai mulă voinţă şi capacitate de a lupta cu corupţia, cu cât mai multă voinţă şi capacitate de a avea un sistem cu adevărat independent şi funcţional sistem judiciar, cu atât mai multă claritate a mediului de afaceri cu atât mai mult realitate constituţională va fi una de echilibru şi control şi libertate a mass-media. Cu atât mai mult UE se va implica prin intermediul instrumentelor şi politicilor sale diverse.

Şi cred că Moldova poate spune că cu adevărat avem cea mai înaltă rată de ajutor pe cap de locuitor din întreaga vecinătate estică şi în afara acesteia. Noi chiar am mers mai departe şi mai rapid în politicile noastre, decât în cazul altor ţări, şi liberalizarea regimului de vize de săptămâna trecută este, cred, cel mai bun exemplu şi cel mai vizibil semnal, deoarece este aplicabil faţă de toţi cetăţenii Republicii Moldova care au un paşaport biometric. Şi acest lucru se va mai vedea şi în multe alte moduri, în felul cum Moldova va participa în agenţiile UE şi programe, de exemplu.”

Europa Liberă: Dvs., cei de la UE încurajați autorităţile de la Chişinău să promoveze reformele. Se aud declaraţii făcute de demnitarii europeni că aceste reforme au fost inițiate, doar că trebuie continuate şi să dea rezultate. Dacă ar fi să puneți o notă reformei din domeniul justiției, care ar fi ea? Credeţi că lupta împotriva corupției se duce aşa precum şi-ar dori societatea moldavă şi UE?
Gunnar Wiegand la festivitățile de Ziua Europei de la Chișinău

Gunnar Wiegand la festivitățile de Ziua Europei de la Chișinău

Gunnar Wiegand: „Nu este un secret că pentru noi aceasta este cea mai importantă reformă care urmează a fi implementată, pe lângă lupta fermă cu orice tip de corupţie. Acordul nou va plasa relaţiile noastre la un nou nivel calitativ, doar dacă acest lucru se va întâmpla. Cetăţenii vor vedea o diferenţă în modul lor de viaţă în această ţară şi ţara va vedea că investitorii noi vor veni aici doar dacă cetăţenii, comercianţii, investitorii vor şti că atunci când au o problemă se pot adresa în instanţa de judecată şi aceasta va lua o decizie în mod independent şi doar în baza legii, şi că nu trebuie să cumperi favoruri sau nu trebuie să faci favoruri pentru a beneficia de servicii de la stat.

Aceasta sigur că nu este o problemă unică doar pentru Moldova, este o problemă care există în mai multe ţări şi care apare câteodată şi când unele ţări aderă la UE, câteodată se întâmplă şi în unele state membre ale Uniunii Europene, dar ceea ce este critic e că există o luptă fermă de combatere a acestui fenomen şi ca cetăţenii să înţeleagă că începe ceva nou şi adăugător.

Noi avem un program de asistenţă în valoare de 50 milioane cu Ministerul Justiţiei pentru sectorul judiciar. Este cel mai mare program pe care l-am avut vreodată în vreo ţară. Până la moment, noi încă nu am reuşit să transferăm partea majoritară a resurselor şi acest lucru se întâmplă deoarece, deşi avem un Plan de Acţiuni foarte bun acum, Ministerul Justiţiei trebuie să obțină sprijinul deplin al întregului Guvern, Parlament, precum şi al sistemului de autoadministrare a judecătorilor, astfel încât să fie posibilă desfăşurarea acestei reforme profunde. Şi facem acest lucru împreună cu Consiliul Europei, care dispune de expertiză excelentă în acest domeniu. Multe state membre au trecut prin eforturi similare şi pot doar să îi recomand Moldovei să facă acest lucru într-un mod foarte serios.”

Europa Liberă: Trimiterea după gratii a unui ministru sau a unui deputat în caz că dosarul arată că ar fi corupt e suficient ca lumea să recâştige încrederea în clasa politică despre care se vorbeşte că anume reprezentanţii acestei clase ar fi marii corupți?

Gunnar Wiegand: „Nu sunt eu cel care trebuie să decidă ce paşi urmează a fi întreprinşi. Este o întrebare ce ţine de sistemul legal din Moldova. Eu pot doar să spun că nici un cetăţean, indiferent de funcţia în care se află, nu trebuie să fie mai presus de lege.”

Europa Liberă: Acordul de Asociere va încinge și mai mult relațiile moldo-ruse. Pe ce ar trebui sa se bazeze dialogul dintre UE şi Federaţia Rusa, dialogul dintre Chişinău şi Moscova, astfel încât aceasta apropiere a Moldovei de UE să nu deranjeze pe nimeni şi să devină un parcurs ireversibil? Despre o lărgire a UE spre Est se vorbeşte sau nu?

Gunnar Wiegand: „În primul rând, noi nu vorbim despre extinderea UE spre est, dar vorbim despre acordarea oportunităţilor noi pentru vecinii noştri comuni, vecini comuni fiind cei care sunt în vecinătatea Uniunii Europene precum şi a Federaţiei Ruse, astfel încât, pe lângă relaţiile lor bune şi strânse cu Federaţia Rusă, în contextul CSI sunt create oportunităţi adiţionale, bune, pentru cetăţeni şi pentru afaceri. Asta în nici un caz nu este orientat împotriva Moscovei. Am repetat de multe ori şi îmi dau seama că el nu este în totalitate crezut în Rusia, şi vedem un exemplu bun aici, în regiune, cum acest lucru duce la situaţii nedorite.

Ceea ce este important pentru noi este ca aspiraţiile oamenilor să fie respectate şi că dacă o ţară doreşte să îşi diversifice relaţiile sale internaţionale şi ţara doreşte să îşi aprofundeze relaţiile sale economice şi politice cu UE, acest lucru trebuie să fie posibil, el trebuie să fie respectat în Europa secolului 21, în baza cartei ONU, în baza Actului final OSCE de la Helsinki şi, la fel, în baza acordurilor bilaterale care există între aceste ţări şi Federaţia Rusă, şi noi. Si aceasta este absolut posibil.

Nu vorbim despre câștig zero versus un câștig anume, este un lucru din care noi cu toții putem câștiga. Şi noi desigur că vedem că odată cu începerea creării Uniunii vamale în 2009 şi a Uniunii Euroasiatice în următorul an, au fost dezvoltate scheme alternative de integrare regională faţă de care nu avem nimic împotrivă, dar ţările trebuie să fie libere să aleagă dacă doresc să fie parte a acestui grup sau nu şi nimeni nu trebuie să fie forţat să fie parte a unui grup şi ţările trebuie să fie libere să facă alegerile lor libere şi suverane.”

Europa Liberă: Cum vedeţi această eurointegrare a Moldovei din moment ce autorităţile de la Tiraspol declară că regiunea va merge spre o apropiere de Federaţia Rusă, iar cei de la Comrat spun şi ei că Uniunea Vamală ar fi mai atractivă pentru Găgăuzia, decât Uniunea Europeană. Cum vedeţi viitorul european al ţării, dacă divizarea societăţii moldave e destul de accentuată?
Gunnar Wiegand şi Natalia Gherman

Gunnar Wiegand şi Natalia Gherman

Gunnar Wiegand: „Întâi de toate, relaţiile internaţionale sunt bazate pe relaţii interstatale, şi nu pe ceea ce doreşte această regiune ori aceasta provincie să facă este o decizie care trebuie luată pe o cale democratica de majoritatea oamenilor. Prin urmare, nu voi comenta unele dorințe individuale ale unor părţi din teritoriu, este o decizie a instituţiilor de stat democratice ale Republicii Moldova. Aş reaminti faptul că negocierile cu Uniunea Europeană au început cu fostul preşedinte Vladimir Voronin prin semnarea Planului de Acţiuni al UE care include stabilirea unor relaţii în diferite domenii. Luna viitoare, acestuia i se vor adăuga anumite reforme.

Perspectivele în ceea ce priveşte UE sunt pentru o dezvoltare cât mai bună, iar posibilitățile de aderare la UE rămân valabile pentru Moldova, care continuă să fie vecina directă a UE, dar trebuie să faceţi tot ce vă sta în puteri pentru integrarea economică cât mai rapidă.”

Europa Liberă: Ce s-ar întâmpla cu acest parcurs european, eventual, dacă la putere revin comuniştii, cei care se opun cu înverșunare acestui parcurs, şi cum înțelegeți dumneavoastră mesajul lor din moment ce atunci când erau ei la guvernare promovau calea pro-UE şi acum sunt împotriva apropierii de Uniunea Europeană?

Gunnar Wiegand: „Da, am avut şansa de a observa că relaţiile apropiate cu UE au început sa-l preseze pe Vladimir Voronin, însă noi mereu am menţinut contact cu opoziţia comunistă, şi aş dori să subliniez faptul că politica promovata de noi este o politică pentru şi cu Republica Moldova, oricine ar guverna. Am făcut un progres important toţi aceşti ani, este o politică pentru toţi moldovenii chiar şi acest Acord de Asociere, chiar dacă unii locuiesc în Chişinău, Transnistria sau Găgăuzia. Nu este o politică pentru anumite partide. Am făcut acelaşi lucru şi cu alte ţări şi lucrăm în continuare la relaţiile cu tarile, nu cu anumite partide sau politicieni.”

Europa Liberă: Am auzit o declaraţie pe care o făcea premierul Iurie Leancă, spunând că anul 2019 ar putea sa fie anul când Moldova s-ar putea să ajungă să adere la Uniunea Europeană. Dumneavoastră, cei de la Bruxelles nu promiteți un termen anume, putem miza că Moldova poate ajunge în următorii cinci ani în UE? Dvs., demnitarii occidentali spuneţi doar că ușile au rămas deschise.

Gunnar Wiegand: „Pentru politicienii de la guvernare e foarte important să aibă obiective clare, să mobilizeze susţinerea cetăţenilor pentru reformele necesare pentru a fi adoptate in lege si nu voi comenta asupra celor spuse de prim-ministrul Republicii Moldova. De-a lungul istoriei am avut ţări care şi-au declarat dorinţa de aderare la UE, unele au intrat, altele nu. Nu am comentat asupra obiectivului şi când acesta ar putea fi îndeplinit, dar am luat decizii la momentul potrivit, iar în prezent ar trebui să ne axăm pe faptul ca Acordul de Asociere să devină realitate.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveţi pentru cetăţenii Republicii Moldova care rămân a fi eurosceptici?

Gunnar Wiegand: „Mesajul meu este că UE are ce oferi Moldovei, inclusiv o calitate mai bună a relaţiilor care vor începe odată cu semnarea Acordului de Asociere şi în continuare trebuie să lucrăm, să dăm tot ce-i mai bun pentru a face următorul pas. Pentru fiecare cetăţean, Europa este un partener, în caz ca cineva are impresia că nu destule s-au întâmplat în Moldova în ultimii 20 de ani, obiectivul nostru este să mișcăm această ţară înainte în ceea ce priveşte dezvoltarea economică.

Sunt oportunităţi pentru fiecare în Republica Moldova, noi dorim să avem o tară care atrage proprii ei oameni şi pe cei străini, în acelaşi timp, nu o tară care îşi pierde populaţia pe zi ce trece. Voi trebuie să atrageți înapoi acasă talentele pentru că aveţi şanse aici şi trebuie să profitați de ele, alături de UE, care mereu vă va ajuta cu aceasta.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG