Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Secretarul General adjunct al NATO, Alexander Vershbow, va efectua, în perioada 12-14 mai 2014, o vizită în Republica Moldova. Diplomatul va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, şi guvernatorul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal. În cadrul întrevederilor vor fi discutate diverse aspecte ale cooperării bilaterale în cadrul Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) RM-NATO. De asemenea, secretarul-general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice va ţine o prelegere la Universitatea de Stat din Moldova şi va participa la conferinţa cu genericul „Parteneriatele NATO: realizări şi perspective”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Centrul de Informare şi Documentare privind NATO de la Chişinău.

Își continuă vizita în Moldova vicepreședinta parlamentului german, Ulla Schmidt, care participă și la manifestările săptămânii moldo-germane.

Fermierii vor ține la Chișinău o conferință de presă la care vor da detalii despre un apropiat miting de protest. O conferință de presă are programată și o asociație a romilor din Republica Moldova.

Miniștrii din UE ar putea aproba astăzi la întrunirea lor de la Bruxelles noi sancțiuni pentru cei considerați vinovați de agravarea crizei din Ucraina.

În lumea întreagă este sărbătorită astăzi Ziua Surorilor Medicale.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG