Linkuri accesibilitate

Beijing: cum am fost păcălită de două chinezoaice și cu cine va fi înlocuit Mao


Vitrină cu suveniruri... Mao

Vitrină cu suveniruri... Mao

Mao, ale cărui busturi se mai vând încă în magazinele de suveniruri de lângă Piața Tienanmen, dar și în restul țării, nu poate fi renegat, ci înlocuit încet cu un alt mit.



La hotelul de trei stele aflat oarecum în centrul capitalei chineze aproape nimeni nu vorbește engleză, dar oamenii sunt foarte drăguți și vor să fie de ajutor. Totuși la micul dejun, care se încheie la ora 9.00, exact la fix, a venit la mine o tânără și mi-a spus că trebuie să termin. Înainte să înțeleg bine ce zice, personalul hotelului a năvălit în restaurant, ordonat, dar guraliv, să termine ceea ce a rămas în urma clienților. Masa de dimineață face parte din pachetul salarial, mi-a explicat mai târziu o chinezoaică abia sosită de peste ocean, cu două valize mari, încercând să mă ajute să aflu de la cei de la recepție, cu ce parolă funcționează internetul.

În centrul Beijingului, duminică dimineață, era o aglomerație incredibilă. Mase de oameni se revărsau spre Piața Tienanmen, dar nu era vorba despre un miting, cum ar fi oricine înclinat să creadă când vede atât de mulți oameni năvălind spre puctul central al orașului. La 25 de ani de la înăbușirea ultimei mari revolte populare din China, Tienanmen a devenit unul dintre cele mai protejate locuri din Beijing. La intrarea în pasajele subterane care fac legătura cu piața sunt aparate de verificare a bagajelor ca în aeroport, iar în jur mulți polițiști în uniformă și probabil și mai mulți în civil. Nimeni nu trece neverificat.

În mijlocul pieței tronează un tablou de circa 10 metri înălțime. „Este Sun Zhong Shan, părintele nostru” îmi spune o tânără îmbrăcată într-o rochie mov dintr-un material ieftin, vorbind fluent limba engleză.

Portretul lui Sun Yat-sen

Portretul lui Sun Yat-sen

Cunoscut în lumea occidentală sub numenele de Sun Yat-sen, a fost primul președinte al Chinei și cel care a răsturnat Dinastia Qing. El însuși nu a fost neapărat comunist, a învățat la o școală anglicană, unde a fost atras de creștinsim, și-a luat licența în medicină la un colegiu fondat de misionarii englezi și tot ceea ce și-a dorit a fost să urmeze exemplul acestor misionari, care propovăduiau credința, educația și dezvoltarea, fără să aștepte nimic în schimb.

Cele trei principii care au rămas moștenire de la Sun Yat-sen: naționalism, democrație și mijloace de trai pentru populație nu au fost niciodată puse în aplicare împreună, dar au fost reluate de președintel Xi Jinping, care a venit la putere anunțând mari reforme: relaxarea politicii „o familie-un copil”, mai multă flexibilitate pentru țăranii care vor să vină să muncească în orașe, dar și sfârșitul epocii „reeducării prin muncă” prin care erau trimiși mai ales dizidenții în tabere de muncă, fără nici un fel de hotărâri judecătorești, fără nici un fel de proces și adesea fără ca familiile lor să știe unde sunt. Președintele Xi ar vrea în acest fel să rupă legăturile cu epoca Mao și cu metodele staliniste care se aplică de-atunci încoace.

Dar trecerea nu poate fi bruscă, iar Mao, ale cărui busturi se mai vând încă în magazinele de suveniruri de lângă Piața Tienanmen, dar și în restul țării, nu poate fi renegat, ci înlocuit încet cu un alt mit. Sun Yat-sen pare o soluție, mai ales că în multe privințe concepțiile sale se potrivesc cu noua strategie enunțată de Beijing: unitate națională, bunăstare și putere. Acum aproape 100 de ani Sun Yat-sen spunea că „individul nu e musai să aibă prea multă libertate, dar națiunea e obligatoriu să aibă totală libertate”. O ipoteză îmbrățișată și de Xi Jinping, președintele chinez care vrea în același timp să reformeze și să întărească puterea Beijingului

Lângă fata în mov care încerca să-mi explice că Sun Yat-sen ar fi fost mentorul lui Mao, prietena ei, care poartă fustă regulamentară până la genunchi spune repede că și ele sunt la Beijing doar pentru weekend. „De ce v-ați petrece zilele libere aici, în așa o înghesuială?” le întreb. „Pentru că aici e capitala și pentru că vrem să vizităm Palatul Interzis, dar acum e prea multă lume, ne pregăteam să mergem să bem un ceai, nu vrei să vii cu noi și după aceea să vedem împreună palatul?”. Propunerea lor mi s-a părut cam bruscă, dar fetele erau îmbrăcate cuvincios, păreau destul de cultivate, inspirau încredere, și până să mă hotărăsc ele au luat-o înainte, continuând discuția despre „părintele nației și Mao”.

Portretul lui Mao Zedong era, într-un fel, față în față cu cel al lui Su Yat-sen. Mao prezidează Piața Tienanmen și ascunde intrarea în Orașul interzis, locul unde vreme de 500 de ani a fost reședința împăraților chinezi. În 2008 când am fost prima dată aici Mao ocupa același loc impozant, dar Sun lipsea. Prin punerea lor față în față se încearcă înlocuirea unui mit cu altul. „Mao este un erou pentru noi” continuă chinezoaica în mov, arătându-mi în dreapta lângă Muzeul Național o clădire impozantă care ar fi „FBI de la Beijing”.

„Nu aici găsim ceaiul cel mai bun, ci în hutongul din față, la nici 10 minute”. Merg după ele întrebându-le de unde sunt. De lângă Hong Kong vine răspunsul imediat, cea în mov pretinde că practică medicina tradițională, iar cealaltă că este profesoară de engleză la grădiniță. În fine, ajungem la ceainăria lăudată. În fața ei două mese murdare, dau să mă așez, trecând de prima impresie, dar ele mă invită înăuntru „unde este mai primitor”.

Intrăm într-un separeu, cum există în China în orice restaurant sau ceainărie. O chelnărință cu șorțuleț vine cu meniul, inclusiv în engleză. Comand un ceai verde, dar ele spun că îl vom împărți fiindcă e destul pentru toate trei. Cea în mov cere totuși și ceai de fructe. Continuăm discuția despre Mao, în vreme ce bem licoarea fierbinte, într-un loc răcoros și plăcut. „Nu a fost un erou până la capăt”, admite cea în roșu, fiindcă „a făcut și multe greșeli mai ales în timpul revoluției culturale”, dar „cine nu face greșeli”. „Multe îi sunt trecute cu vederea, fiindcă el a emancipat poporul chinez și mai ales le-a făcut pe femei egalele bărbaților” continuă fata în mov, după care mă întreabă ce program am.

Înainte să-mi termin ceaiul, cere, însă destul de grăbită nota. Chelnărița cu șorțuleț vine și prezintă o chitanță de 600 de yuani. Presupun că e o greșală zic, dându-mi seama că suma echivalează cu 100 de dolari. „Nu, nu e o greșală, e un ceai deosebit, spun aproape deodată cele două”.

Vitrină cu portrete lui Mao

Vitrină cu portrete lui Mao

În sfârșit, îmi dau seama că sunt într-o cursă și încerc să rezolv problema cât mai repede. Mă uit pe meniu, probabil unul făcut special pentru turiștii pe care cele două îi agață, și văd că ceaiul verde e 300 de yuani. Propun să-l împărțim la trei și scot banii pentru partea mea. „Trebuie să mai pui, tu ai vrut ceaiul verde, tu trebuie să-l plătești”. Mă întrebam dacă în spatele ușii separeului, erau unii, care ar fi urmat să mă jefuiască, încă din prima mea zi în China. Din fericire nu erau, așa că am lăsat suta yuani (15 dolari), oricum imens și am plecat. Ele după mine, să mergem să vizităm împreună capitala. Înainte să ajungem din nou în Piață s-au pierdut în mulțime, dar nici n-am ajuns bine din nou în Teinanmen, traversând parcul Palatului Interzis, că alte două fete intră în vorbă cu mine, sub pretextul că vor să-și exerseze engleza. Le propun să facem o poză împreună, dar refuză, zicând că sunt budiste. Mă invită și ele la un suc de data aceasta. Am băut deja cu niste colege de-ale voastre, care au reușit să mă fraierească. Nu mi-au întors spatele imediat, așa cum m-aș fi așteptat, ci m-au sfătuit ca data viitoare să merg la Starbucks.

Ceea ce am și făcut împreună cu Wang, o tânără care a terminat Facultatea de Istorie și care plănuiește să-și facă un doctorat despre Drumul Mătăsii. Mi-a recomandat-o un prieten comun de la Bruxelles și ea a acceptat să bea o cafea cu mine. „Când Zhang Qian a fost trimis acum 2000 de ani în fruntea unei misiuni diplomatice în Asia Centrală de împărat, acesta spera mai degrabă să-și facă noi aliați, decât să se îmbogățească” începe Wang povestea despre ruta pe care astăzi ar vrea să o redeschidă președintele chinez Xi Jinping, pe urmele Dinastiei Han. La fel ca atunci China vrea să-și mărească influența în Asia Centrală, dar în același timp să facă și bani din această extindere. Spre deosebire de acum 2000 de ani, când lui Zhang Qian i-au trebuit zece ani pentru a face călătoria și pentru a deschide drumul bunăstării pentru Dinastia Han, trimișii lui Xi Jinping speră să rezolve lucrurile în următorii patru ani și să construiască „o centură economică” de-a lungul istoricului Drum al Mătăsii printr-un nou model de cooperare cu statele din Asia Centrală.

Reconectarea Chinei la vechea rută s-ar putea să fie însă mai dificilă decât pare la prima vedere nu doar din pricina competitorilor, în special a Rusiei care vrea să-și păstreze întâietatea în zonă sau a birocrației complicate, ci mai ales fiindcă înainte de toate ar fi nevoie de un sistem de standardizare care să aducă la același numitor infrastructura transporturilor de toate felurie, dar și instrumentele financiare.

Beijingul continuă să se dezvolte cu viteză, dar atunci când am vrut să plătesc folosind cardul meu Visa, emis de cea mai mare bancă franceză, Societé Générale, filiala BRD, nu am putut și în primele zile nici nu am reușit să descopăr un ATM compatibil de unde să mă aprovizionez. Folosesc deocamdată rezervele cash cu care am plecat, dar pe care le-am gândit să le am la îndemână când ajung în fostele republici sovietice din Asia Centrală.

XS
SM
MD
LG