Linkuri accesibilitate

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, propunea punerea în comun a industriilor cărbunelui și oțelului ale Franței și Germaniei, ducând astfel la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), embrionul UE.





Au trecut mai bine de șase decenii de când, pe 9 mai 1950, Franța a întins mâna inamicului său istoric, Germania, învinsă pentru a doua oară în jumătate de Robert Schuman

Robert Schuman

secol de către o coaliție internațională.

In acea zi, la doar cinci ani după înfrângerea lui Hitler, ministrul de externe al Franței, Robert Schuman, propunea punerea în comun a industriilor cărbunelui și oțelului ale Franței și Germaniei, ducând astfel la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), embrionul a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. Era „Declarația Schuman”.

Pentru generațiile de azi, o asemenea punere în comun a industriei grele și mineritului pare un eveniment lipsit de strălucire, de „glamour”, dar Europa acelei vremi era departe de a se preocupa de „glamour”. Cărbunele și oțelul făcuseră posibil războiul. Propunerea lui Schuman de a le pune în comun era menită a face războiul imposibil între membrii Comunității.

Ziua Europei vine anul acesta pe fundalul unui nou conflict mocnit neașteptat în marginea ei, în Ucraina. Vorbim de „marginea ei”, însă nimeni nu a știut vreodată să traseze hotarele precise ale Europei.

Truismul cel mai repetat este: Europa începe acolo unde sfârșește Asia. Dar unde e asta? Unde este regiunea în care cele două continente se topesc unul in celălalt? Exista oare o zonă cenușie unde Europa nu mai e europeană si unde Asia abia începe, pe nesimțite?

Acum mai bine de un deceniu, Consiliul Europei, reunit parcă dinadins la Istanbul, a incercat sa definească granițele continentului. Din păcate, criteriile acceptate atunci s-au dovedit atât de vagi, incat situația a devenit și mai complicată. Dacă in vest criteriile sunt simple, Europa sfârșindu-se de la sine acolo unde e oprită de Oceanul Atlantic, în schimb în est e nevoie de mai multă fantezie – sau de încăpățânare – pentru a trage o limită clară.

Conflictul actual are loc în Ucraina, dar ucrainenii sunt un popor membru al „Parteneriatului Estic”, cu care Europa caută să se asocieze. Frontiera Europei nu poate să treacă prin Ucraina. Dar rușii? Daca rușii sunt europeni, atunci Europa se întinde până la Vladivostok și acoperă toată Siberia și ceea ce tradițional se numeste Asia Centrala.

Unii au vrut sa introduca elementul creștin în definirea Europei. Alții, precum filosoful francez André Glucksmann, au dat o definiție mai largă: „in Europa intră și elemente la fel de importante ca religia lui Cristos: scepticismul Iluminismului sau chiar militantismul ateu”.

Ba chiar, s-ar putea spune, și Islamul: dacă acceptăm definiția aprobată de Consiliul Europei (Europa se oprește la Muntii Urali, la Caucaz și la Marea Caspică), atunci Kalmâkia si Cecenia fac parte din Europa, dar Georgia si Armenia nu!… Ca să nu mai vorbim de importanța Islamului în țările Balcanilor de vest care au, cu toatele, vocația de a intra în UE.

Europa nu poate rămâne nepăsătoare în fața unui conflict situat într-o „margine” a sa cu contur vag. Precedentul iugoslav o arată. Patru decenii după declarația lui Schuman, pe când Comunitatea Europeană era încă doar un club de țări ale Europei occidentale, un nou război a izbucnit pe continent, în fosta Iugoslavie. Intărită de precedentul reconcilierii franco-germane, Europa și-a deschis rapid porțile în fața țărilor nou-apărute, iar astăzi două din acestea, Slovenia și Croația, sunt deja membri UE, în vreme ce Serbia, văzută inițial drept agresoarea, precum odinioară Germania, speră să își înceapă curând negocierile de aderare.

Marea extindere din 2004, urmată, trei ani mai târziu, de primirea României și Bulgariei, sunt deseori văzute ca pripite. S-a ajuns la ceea ce se numește îndeobște „oboseala extinderii”. Dar ideea Europei unite s-a confruntat întotdeauna cu scepticismul, sub diferite forme. In ciuda acelui scepticism, beneficiile aderării sunt însă vizibile pentru oricine, chiar dacă a redevenit o modă a critica UE, mai ales acum, în prag de alegeri.

Extinderea UE nu este un simplu proces tehnic sau instituțional. Europa e compusă din națiuni, iar acele națiuni sunt mai mult decât o sumă de indivizi care trebuie convinși de binefacerile apartenenței la UE. Gestul lui Robert Schuman era o combinație de generozitate și încredere în valorile commune împărtășite de toate țările continentului. Europa e mai mult decât suma părților ei, iar „marginile ei” sunt definite doar de limitele solidarității noastre.
XS
SM
MD
LG