Linkuri accesibilitate

Ca și Uniunea Europeană, și NATO s-a fondat tot pe baza reconcilierii franco-germane.


NATO (Organizația Tratatului Nord Atlantic) a fost prelungirea reîmpăcării occidentului de după al Doilea Război Mondial. Adevărata naștere a NATO a fost cooptarea Germaniei în Alianță, și e limpede că faptul de a vedea Germania și Italia, învinsele războiului, reunite într-o alianță militară cu ceilalți învingători occidentali l-a împins pe Stalin să formeze la rândul lui Pactul de la Varșovia, între URSS și celelalte țări comuniste.

NATO, la rândul lui, a trecut prin mai multe psihodrame și modificări interne, principala fiind retragerea Franței din comandamentul militar integrat. Președintele francez de atunci Charles de Gaulle protesta împotriva dominației americane în NATO, iar sediul Alianței a trebuit mutat - definitiv - de la Paris la Bruxelles, unde se aflau și se află și instituțiile europene.

Abia o jumătate de secol mai târziu, odată cu Sarkozy, Franța a revenit în comandamentul militar integrat al NATO.

La ce mai folosește NATO? Este adevărat că din punct de vedere militar NATO a fost total nefuncțional până în 1999, anul bombardării Iugoslaviei lui Miloșevici, ceea ce avea să ducă, ineluctabil - și regretabil pentru mulți - la independența Kosovo. Ulterior, NATO a participat la multe importante operațiuni, principalele fiind cele din Afganistan și Libia. La fel, începând din 2009, NATO patrulează în Oceanul Indian împotriva piraților din Somalia.

Operațiunea din Afganistan se încheie însă anul acesta și tot mai multe voci se întreabă la ce mai folosește Alianța.

NATO e incapabil de a lua poziție în Ucraina, de pildă, întrucât carta Alianței vorbește explicit de protejarea teritoriului țărilor membre, nu și de cea a teritoriului țărilor asociate.

Răspunsul și definirea utilității NATO astăzi nu țin însă doar de eficacitatea militară ci și - sau mai ales - de eficacitatea sa politică.

NATO a fost foarte util în timpul Războiului Rece, nu doar ca structură militară comună de descurajare a blocului comunist, dar și prin aceea că a putut preveni degenerarea tensiunilor dintre Grecia și Turcia. Cele două țări sunt inamice permanente, iar tensiunile au devenit explozive în momentul conflictului din Cipru, care a dus la scindarea insulei și ocuparea Nordului de către Turcia.

Un conflict armat între doi membri ai Alianței fiind de neconceput, faptul că cele două țări au fost, ambele, membrele aceluiași club de într-ajutorare a dus la atenuarea sistematică a tensiunilor ce ar fi putut degenera.

La fel, astăzi, faptul că membrii NATO își acordă ajutor reciproc și că, potrivit Cartei Alianței, un atac împotriva unuia constituie un atac împotriva tuturor face de neconceput ca Rusia să atenteze la integritatea țărilor baltice, a Poloniei sau a României. În schimb, Ucraina sau Moldova, ba chiar nici măcar Suedia, nu cad sub incidența NATO și singurul mod de a-și asigura o protecție ar fi o tot mai strânsă apropiere de Alianță.

Astfel, Suedia a anunțat recent că este în mod limpede obiectul unor intimidări ale Rusiei, care survolează spațiul aerian de la marginea frontierelor sale. Tot așa, s-a anunțat o creștere importantă a activităților spionajului rus în Suedia și Finlanda.

Carta fundamentală a NATO prevede apărarea oricărui membru amenințat, altfel zis un atac împotriva unuia din membrii NATO e considerat un atac împotriva tuturor.

NATO a invocat o singură dată articolul 5, care prevede acest lucru, și anume imediat după atacurile din New York din 2001. Mai recent, Turcia a cerut ajutorul pentru protejarea frontierei sale cu Siria de atacuri din această țară.

In schimb, pentru apărarea unor țări precum Suedia sau Finlanda NATO ar trebui, cu toate că acestea sunt membre ale Uniunii Europene, NATO ar trebui să obțină un mandat din partea Națiunilor Unite.

Din punctul de vedere al legalității interne a NATO, Suedia sau Finlanda nu au dreptul de a fi apărate mai mult decât Ucraina.
XS
SM
MD
LG