Linkuri accesibilitate

Un interviu cu Octavian Ţîcu, cercetător-coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe.



Ziua de 9 mai - în fiecare an un nou apogeu al triumfului Rusiei asupra trecutului nazist al Germaniei - pare să scindeze tot mai mult societatea, inclusiv în R. Moldova, în loc să o împace, cum e firesc să se întâmple în cazul unor comemorări. Care ar trebui să fie, mai ales în realitatea de acum, cea mai potrivită şi mai corectă atitudine – şi pe plan oficial şi simplu, umană, faţă de un eveniment istoric de acum 69 de ani? Dar şi faţă de intransigenţa cu care acesta este transformat într-un fel de religie obligatorie, orbeşte, pentru toată lumea.
Vom încerca să înţelegem mai bine această
problemă împreună cu istoricul Octavian Ţîcu, cercetător-coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe.

Europa Liberă: Evenimentele dramatice din regiune, modul mult mai puţin camuflat de ipocrizie în care se manifestă Rusia faţă de vecini şi întreaga lume nu pot să nu reactualizeze problema unei priviri mai atente asupra întregii mitologii politice fondatoare a fostei URSS şi a celei mai patetice succesoare a acesteia. Mai ales înainte şi după 9 mai, celebrată ca zi a victoriei asupra Germaniei naziste, ce pare a fi ridicată la înălţimea unei religii obligatorii pentru toată lumea. În opinia Dvs., în virtutea contextului de acum, inclusiv cel ucrainean, este de observat vreo schimbare de optică cu care, inclusiv în R. Moldova, e privit sau ar trebui să fie privit evenimentul de acum 69 de ani, dar şi ambalajul politic şi propagandistic în care este impus acum acesta?

Octavian Ţîcu:
„Sigur. Noul context naşte noi realităţi, deşi noi ani de ani ne întoarcem la aceeaşi „covată spartă”. Pentru că, de fapt, societăţile şi ţările sunt ca şi vieţile oamenilor care au nevoie de o anumită maturitate pentru a lua decizii înţelepte şi dezinvolte pentru a-şi face relaţiile cu vecinii mult mai uşoare.

Cu regret, Rusia nu este într-o ipostază de a fi o societate de acest gen, dar nu ea este unica care procedează astfel. Avem un exemplu remarcabil al Germaniei care, datorită rescrierii istoriei, după al doilea război mondial a făcut posibilă construcţia europeană şi rearanjarea relaţiilor cu Franţa şi vecinii săi din est.

Rusia, spre regret, insistă ca să-şi menţină acest discurs. Dar bătălia pentru memorie şi istorie în cazul ei este mai mult decât o chestiune de uz intern. Este şi o proiecţie de influenţă asupra unui spaţiu faţă de care întotdeauna a avut o relaţie mai specială. Iar din ceea ce vedem actualmente în Ucraina şi în Republica Moldova este o chestie nouă aş spune, în cazul Ucrainei cel puţin. Discursul prioritar anti-sovietic ucrainean după 2004 a fost atenuat prin reluarea acestei mitologii sovietice şi a discursului privind victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Şi eu cred că asta este o chestiune de circumstanţă determinată de necesitatea de a comoda cumva partea de est şi alte regiuni explicit sensibilă faţă de o astfel de retorică.

Şi în cazul Republicii Moldova atestăm, de asemenea, o chestiune interesantă determinată nu numai de această abundenţă a retoricii pro-sovietice a partidelor de stânga cu care ne-am obişnuit – mă refer la Partidul Comuniştilor, dar şi cel al Socialiştilor – dar şi din partea unui partid care face parte din actul de guvernare – mă refer la Partidul Democrat. Gândindu-mă la componenţa acestui partid, nu cred că istorici ca [Igor] Corman, [Gheorghe] Postică, [Monica] Babuc, sau chiar [Adrian] Candu nu ştiu că 9 mai înseamnă oficializarea unei ocupaţii a Basarabiei. Dar mă gândesc şi la trecutul glorios al anumitor lideri politici din cadrul acestui partid şi anumite afinităţi faţă de ceea ce este Rusia din partea unui [Marian] Lupu sau [Valeriu] Lazăr (Valeriu Lazăr. Dar, în acelaşi timp, este şi o chestiune determinată de necesitatea adaptării la această retorică agresivă a stângii, din dorinţa de a rupe măcar o parte din electorat.”

Europa Liberă: Totuşi, ar fi posibilă o altfel de celebrare sau comemorare a evenimentului de acum 69 de ani, altfel încât să se vadă clar linia ce separă impietatea faţă de jertfa umană de atunci şi exploatarea cinic-politicianistă a acestuia?

Octavian Ţîcu:
„Eu aş introduce două noţiuni extrem de utile în discuţia noastră. Primă este „politica istoriei” şi a doua ar fi „politica memoriei”, care, deşi sunt conexe, din mai multe puncte de vedere sunt distincte. Pentru că „politica istoriei” este instrumentalizarea politică a istoriei, ca ştiinţă, şi elaborarea unui discurs istoric în conformitate cu anumite ambiţii politice. Fie că te afli la guvernare, cum a făcut PCRM-ul, fie că te afli în opoziţie. Iar „politica memoriei” este diferită pentru că este stimularea politică a unor ataşamente emoţionale, culturale, nostalgice, sentimente fiind din altă zonă, să zicem, nu neapărat a istoriei, ci a familiei, a trăirilor personale etc. Iar felul cum ne-am conturat ca societate creează o predispoziţiei pentru ambele vederi şi ambele viziuni, cât nu ar fi de paradoxal.

Dacă suntem o creaţie paradoxală, aşa cum deopotrivă putem merge în Est şi în Vest liber cu acelaşi paşaport, nemaivorbind şi de alte paradoxuri, eu cred că o să ajungem şi la o ipostază când o să acomoda ambele istorii şi ambele memorii. Într-un mod paradoxal spun, pentru că este de neconceput pentru o societate şi o ţară care în declaraţia de independenţă explicit condamnă anul 1945 să perpetueze această sărbătoare.”

Europa Liberă: Guvernul a anunţat printr-un comunicat că „acțiunile consacrate Zilei Victoriei asupra fascismului”, cu participarea preşedintelui Timofti, speakerului Corman şi premierului Leancă, altor oficiali se vor desfășura la complexul memorial „Eternitate”. Este şi trebuie să rămână un ritual obligatoriu pentru autorităţile de la Chişinău?

Octavian Ţîcu:
„Da, eu cred că va rămâne încă, până la momentul în care vom fi antrenaţi fie într-un construct geopolitic, fie în altul. Pentru că agenda noastră internă, spre regret, în condiţiile unei societăţii care nu este consolidată, va fi determinată într-un final de locul unde ne vom afla în timpul apropiat: fie în Est, fie în vest, fie în UE, fie în CSI sau Uniune Vamală, sau Uniune Euroasiatică. Asta desigur nu va omorî unul din discursurile istorice care se află acum în Moldova.

Să nu ne creăm iluzii că ele vor dispărea peste noapte. Vor fi linii de rezistenţă în continuare, însă eu cred că aflarea într-un spaţiu sau altul deja va contura existenţa unei ideologii oficiale. Fiindcă politicienii au conştientizat că istoria este foarte importantă pentru a fi lăsată doar istoricilor şi lucrul acesta va conta în viitor, atunci când orientările ideologice şi felul cum ne vom plasa vor determina felul cum privim astfel de sărbători.”

Europa Liberă: În capitală, la Chişinău, ca nicăieri în lume, nici chiar la Moscova, cum susţin activiştii pro-ruşi au afişat „o panglică a Sf. Gheorghe” cu dimensiuni demne de cartea Guiness. Şi asta în condiţiile în care, într-o declaraţie, Ambasada Ucrainei la Chişinău asociază aceste panglici cu acţiunile agresorului rus şi cu sângele vărsat de zeci de oameni deocamdată. Oficialităţile moldovene cum ar urma să se regăsească în acest context?

Octavian Ţîcu:
„Eu cred că există o chestiune stranie de acomodare a acestor lucruri, care mi se pare nu atât de dovadă de înţelepciune, cât o dorinţă de a merge în vederea realizării obiectivelor politice de integrare europeană, trecând peste necesitatea acestei confruntări. Sigur că ceea ce deranjează este faptul că această bătălie a panglicilor din multe puncte de vedere presupune un exclusivism etnic, o confruntare, elemente de xenofobie şi lucrurile acestea din multe puncte de vedere sunt îngrijorătoare pentru noi, în condiţiile în care în context regional vedem că orice formă de manifestare politică sau publică poate fi periculoasă pentru resuscitarea anumitor resentimente.

Pe de altă parte, trebuie să luăm în consideraţie această construcţie istorică a spaţiului post-sovietic pe care o realizează Rusia, pentru că de fapt această panglică, din punctul meu de vedere, este un hibrid între propriile confuzii ale Rusiei în determinarea unei anumite ideologii. Pentru că panglica este un atribut al perioadei ţariste, dar şi al perioadei sovietice care a fost legat într-un melange care, dintr-o pornire, a ajuns să fie o realitate acceptată nu numai de cei care se consideră a fi vorbitori de limbă rusă, dar şi printre cei pe care îi considerăm a fi vorbitori ai limbii române şi care au anumite trăiri, memorii legate de acea perioadă.

Eu cred că lucrurile vor continua să fie aşa şi nu ar trebui să ne radicalizăm într-o măsură mare în condiţiile în care atât această categorie socială, cât şi cei care vin de pe alte paliere, sunt parte a acestei societăţi.”

Europa Liberă: A propos, am văzut numeroşi oameni care se întrebau: dacă forţele de ordine nu au reacţionat acum, când pe teritoriul ambasadei ucrainene au fost afişate, legate panglicile respective, ar fi reacţionat însă dacă teritoriul unei misiuni era profanat cu simboluri naziste? Credeţi că e o problemă?

Octavian Ţîcu:
„Este o problemă. Comportamentul ambasadei Federaţiei Ruse pe teritoriul nostru, bunăoară, demult a născut resentimente şi atitudini care ar fi trebuit să facă cel puţin o dată în istoria noastră „persona non-grata” un ambasador al federaţiei Ruse. Dar, spuneam, asistăm la o anumită acomodare a acestor politici, cât şi a formelor de manifestare a diferitor lucruri, inclusiv al acestei panglici, care, din punct de vedere a securităţii statului, prezintă o ameninţare care, însă, nu este luată în considerare. Şi spuneam că problema şi a Ucrainei, şi a Republicii Moldova este că statul nu s-a gândit din timp la prevenirea unor astfel de forme care oricând se pot revărsa în chestiuni care s-au întâmplat în Ucraina. Şi mai ales în condiţiile acestui caracter inflamabil al regiunii astfel de manifestări oricând pot fi o scânteie care să răstoarne foarte multe calcule la Chişinău. Din acest considerent, eu cred că atitudinea guvernului, de a acomoda această sărbătoare într-un discurs absolut ipocrit, felul cum a fost formulat acest discurs ar fi trebuit să fie absolut altfel. Dar spuneam, ca şi cazul Kievului, actualmente este o adaptare determinată de contextul regional care s-a creat în condiţiile crizei din Ucraina. ”



Arată comentarii

XS
SM
MD
LG