Linkuri accesibilitate

Ministrul economiei și energeticii Dragomir Stoinev a adresat un apel companiilor EVN, CEZ și Energo pro să respecte legislația bulgară.



Comisia de stat pentru reglementări în energetica și în sectorul apelor a analizat azi propunerea pentru retragerea licențelor celor trei regionale energetice (EVN, CEZ și Energo-pro). Problemele s-au agravat după intrarea în funcțiune în decurs de numai trei luni în 2012 a aproape 1000 de MW centrale solare și eoliene.

Guvernul Plamen Orșearski încearcă să pună ordine în Compania națională de electricitate care se află practic în pragul falimentului. La baza problemelor stau cheltuielile în valoare de peste un miliard de euro, prilejuite proiectul nuclear „Belene” - înghețat de guvernul Borisov în urmă retragerii principalilor investitori occidentali.

Situația s-a agravat în 2012 când în decurs de numai trei luni au intrat în funcțiune 1000 de mw centrale eoliene și solare. Cea mai săracă țară din Uniunea Europeană și-a îndeplinit cu opt ani înainte de termen sarcina în sectorul energiilor neconvenționale. Au avut de câștigat investitorii privilegiați, cea mai mare parte rude și prieteni ai guvernanților. Populația, obișnuită cu cel mai mic preț pentru kilovatul/oră din Europa, însă, a fost nepregătită să accepte saltul tarifelor ce însoțește energia verde.

Prima încercare de a ridica tarifele în iarna anului trecut a provocat un val de proteste fără precedent care a dus la demisia guvernului Borisov. În loc să majoreze prețul la kilovat/oră guvernul Oreșearski a operat reduceri. Cele trei regionale energetice au fost puse în situația de a alege între a plăti energia scumpă produsă la centralele solare și eoliene sau a trimite toți banii Companiei naționale de electricitate.

Prima varianta a avut drept urmare declanșarea procedurii de retragere a licențelor. Comisia Europeană a amenințat cu sancțiuni. Câteva ambasade occidentale și-au trimis reprezentanții la ședința de azi a Comisiei de stat. Decizia a fost amânată, dar tot mai mulți experți consideră că guvernul nu va îndrăzni să scoată din țara cei trei investitori și va căuta o soluție de compromis.

Ministrul economiei și energeticii Dragomir Stoinev a adresat un apel companiilor EVN, CEZ și Energo pro să respecte legislația bulgară și să aibă aceiași comportament ca în țările lor.
XS
SM
MD
LG