Linkuri accesibilitate

William Hague: „Orice ţară este liberă să-şi aleagă viitorul fără presiuni externe”


Ministrul afacerilor externe al Marii Britanii s-a aflat luni în vizită la Chișinău.

Ministrul afacerilor externe al Marii Britanii William Hague s-a aflat luni în vizită la Chișinău. Într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu şefa diplomaţiei moldovene, Natalia Gherman, oficialul britanic a vorbit despre beneficiile, în primul rând economice, ale apropierii Moldovei de Uniunea Europeană, dar s-a referit şi la situaţia din regiune şi conflictul transnistrean – teme discutate şi la întâlnirile cu oficialii moldoveni. Detalii are Diana Răileanu:

Aflat pentru a doua oară în Republica Moldova, şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a fost de această dată mai darnic în laude adresate Guvernului de la Chişinău, decât în februarie 2013, când a declarat că autorităţile de aici mai au de lucrat pentru a demonstra că luptă eficient cu corupţia şi oferă un mediu stabil oamenilor de afaceri. Astăzi, William Hague a asigurat liderii de la Chişinău de toată susţinerea Marii Britanii în parcursul pro-european al Republicii Moldova, menţionând că „orice ţară este liberă să-şi aleagă viitorul fără presiuni externe”:

„Am declarat de nenumărate ori că Acordul de Asociere şi Parteneriatul Estic nu reprezintă o ameninţare în adresa Federaţiei Ruse. Noi credem că ţările din această regiune ar trebui să se bucure de legături economice şi politice atât cu Vestul cât şi cu Estul. Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să beneficieze de prosperitatea europeană de rând cu cetăţenii altor ţări din Europa.”

Între altele, oficialul britanic s-a referit şi la rezolvarea conflictului transnistrean, afirmând că singura formulă de negocieri acceptată de către părţi ar trebui să fie în continuare formatul „5+2”. William Hague a felicitat autorităţile de la Chişinău că au reacţionat cu prudenţă la declaraţiile liderilor de la Tiraspol, care în ultima perioadă cer tot mai insistent Federaţiei Ruse recunoaşterea independenţei:

„Marea Britanie şi Uniunea Europeană în continuare vor susţine formatul „5+2” de negocieri, aceasta reprezentând singura cale pentru depistarea unei soluţii care ar respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Credem că este foarte important ca liderii de la Tiraspol să renunţe la retorica provocatoare, să revină la masa de negicieri şi să continuie colaborarea cu misiunea OSCE în Republica Moldova, astfel încât să fie găsită o soluţie, spre binele cetăţenilor acestei ţări.”

William Hague a mai declarat că liderii occidetali vor urmări cu atenţie alegerile din această toamnă, îndemnând autorităţile de la Chişinău să se asigure că fiecare cetăţean moldovean va avea acces urnele de vot pentru a-şi exprima opţiunea politică. După Republica Moldova, ministrul britanic de externe va vizita Ucraina şi Georgia în cadrul unui turneu regional încercând astfel să demonstreze ţărilor post-sovietice solidaritatea Londrei în faţa presiunilor crescânde ruseşti.

Previous Next

XS
SM
MD
LG