Linkuri accesibilitate

Olexandr Turcinov: între organizatorii incidentelor violente de la Odesa se află numeroase persoane venite din regiunea transnistreană


Președintele ucrainean în exercițiu, Oleksandr Turcinov, a declarat că printre „organizatorii și actorii” violențelor de la sfârșitul săptămânii la Odesa s-ar afla „mulți oameni cu pașapoarte rusești și oaspeți” din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Vorbind la televiziunea ucraineană Canalul 5, Turcinov a mai declarat că Odesa, unde au murit vinerea trecută cel puțin 40 de oameni, majoritatea activiști pro-ruși, este „una din țintele principale ale Federației Ruse”. Dar președintele susține că ucrainenii „patrioți” au blocat eforturile „provocatorilor și ale separatiștilor locali”, pe care îi acuză de „organizarea” de violențe pentru a „îngenunchea” orașul.
Președintele ucrainean în exercițiu a mai acuzat Rusia că „se află în război” cu țara sa. El a spus că sprijinul pentru Moscova exprimat de locuitori, instituții și polițiști din estul Ucrainei constituie „o problemă colosală” pentru autoritățile ucrainene.
XS
SM
MD
LG