Linkuri accesibilitate

Mario VARGAS LLOSA, Eroul discret


Mario Vargas Llosa la Stockholm la ceremonia de primire a premiului Nobel în 2010

Mario Vargas Llosa la Stockholm la ceremonia de primire a premiului Nobel în 2010

Două istorii paralele, cu ramificaţii & răsturnări de situaţie oarecum simetrice, ce dezmint teza conform căreia două linii paralele nu se intersectează.




Magistrală revanşă! – după ce că a stat vreo două decenii „pe lista de aşteptare”, peruanul Mario Vargas Llosa publică, la nici trei ani de la în-Nobel-area sa, un nou roman, Eroul discret, Humanitas, 2013.

Marele romancier putea foarte bine să nici nu-şi semneze ultima creaţie – încă din primele pagini simţi că tocmai ai intrat pe „Proprietatea privată Mario Vargas Llosa”, şi nu doar fiindcă acţiunea are loc în cele două spaţii privilegiate ale autorului, oraşele Piura şi Lima, ci şi pentru că dai de mai vechile cunoştinţe, cum ar fi bunăoară Rigoberto, Lucrecia & Fonchito, din Elogiul mamei vitrege şi Caietele lui Don Rigoberto. Celor două planuri spaţiale – oraşele Piura şi Lima – le corespund două istorii paralele, cu ramificaţii & răsturnări de situaţie oarecum simetrice, ce dezmint teza conform căreia două linii paralele nu se intersectează. Astfel Felicito Yanaqué, şeful firmei Transportes Narihuala, primeşte o scrisoare anonimă prin care i se cere să plătească „o taxă de protecţie de 500$ pe lună”; ţi-ai găsit însă omul să se lase şantajat, după ce că a fost crescut în religia lui „Niciodată să nu te laşi călcat în picioare de cineva, fiule”. Estimp, la Lima, şeful unei mari firme de asigurări Ismael Carrera îi cere lui Rigoberto, în prag de pensionare, „o mare favoare”, şi anume să-i fie martor la căsătorie, dat fiind că se însoară cu Armida, o femeie mai tânără cu 38 de ani, fosta sa servitoarea metisă, şi asta pentru a nu lăsa pe mâinile celor două hiene, fiii săi gemeni, cărora „cuvântul hiene li se potriveşte destul de bine”, imensa-i avere. Tot depănând ghemul, Felicito ajunge să descopere că cel care l-a şantajat este chiar Miguel, fiul său mai mare, altminteri combinat cu tânăra sa metresă, Mabel – ce uşurare să afle, într-un târziu, că cel ce-i poartă numele (nepătat!) NU este fiul său, ci un bastard (şi nici despărţirea de Mabel nu-l afectează prea tare). Lucrurile se complică însă pentru Armida, chiar sora lui Gertrudis, soţia lui Felicito, odată cu moartea subită a lui Ismael, la capătul unei luni de miere petrecute în Italia – exact în acest punct se intersectează cele două istorii paralele: „Incredibilă povestea Armidei! Fugind de scandal, de avocaţi şi de descreieraţii de fii vitregi, să ajungi în casa unui ins care era şi el sâmburele unui scandal monstru…”

Dar cât de elegant taie, dintr-o mişcare, MVL nodul gordian: „Am vrut să închei povestea asta. Gata. S-a terminat pentru totdeauna”.
5 mai ’14
XS
SM
MD
LG