Linkuri accesibilitate

Victor Ponta ştie că mititelul scos din buzunarul de la piept al partidului e mai eficient decât un corupt arestat.



De 1 mai muncitoresc stau cu toţii, indiferent de culoarea politică, la stânga sau la dreapta grătarelor, pretinzând că mititeii lor sunt cei mai mari de pe scena politică. Abia scăpaţi din patimile ghiftuielii de Paşte, politicienii continuă să-şi sărbătorească vacanţele prin muncă, participând la răspândirea ideologiei de masă cu de-ale gurii, adică discursuri, ceva vin şi oale cu mâncare.

Dacă nu le strică forţele răului distracţia, ca la Arad, unde poliţia a confiscat două maşini pline cu alimente pentru că nu aveau documente de transport, lăsând în suferinţă şi foame fostul partid prezidenţial, care ar fi beneficiat alături de votanţii oneşti de trufandalele festive. Intervenţia poliţiei are conotaţii politice, s-au plâns cu o jumătate de gură liderii locali, pentru că le-a luat cotizanţilor dumicatul de la gură şi a spurcat baia de mulţime şi bere a candidaţilor înaintea alegerilor europarlamentare. Dacă ne gândim că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, e finul pe care preşedintele Băsescu şi-l reproşează, confiscarea mititeilor ar fi o dublă trădare sentimentală care le demonstrează oamenilor lui Vasile Blaga că nu mai sunt ce-au fost, ba chiar mai puţin de-atât. Picaţi în meandrele concretului îşi scutură demni praful de pe revere spunând că, de fapt, bunătăţile urmau să înveselească dieta spartană a pensionarilor. Sunt şi ei oameni, în special votanţi, şi se mulţumesc cu puţin.

Pentru că a studiat bine istoria partidului, Victor Ponta ştie că mititelul scos din buzunarul de la piept al partidului şi ţintit cu pricepere ca populaţia să nu se obosească prea mult căutându-l e mai eficient decât un corupt arestat. Premierul vindecă prin somnoterapie şi odihnă prelungită sindromul piciorului neliniştit pe care-l au diverşi nemulţumiţi. Este o strategie politică sigură, care l-a făcut popular şi l-a adus pe primul loc în sondaje astfel că, deşi mai sunt luni bune până la alegerile prezidenţiale, ar fi ales din primul tur în fiecare duminică a fiecărei săptămâni. Înroşeşte cu sărbători calendarul şi promite majorări salariale, îşi strânge la piept finanţatorii şi depozitarii banilor de partid şi de stat, promiţându-le un viitor de aur, pe scurt se pregăteşte de lupta de clasă şi de masă cu adversarii.

Cumva, imaginea lui de plagiator, amic şi protector al suspecţilor de mică şi mare corupţie, faptul că şi-a înşelat prietenii şi şi-a cumpărat duşmanii cu fotolii directorale, ei bine, toate acestea au crescut încrederea publică şi speranţa de vot. Poate că un merit îl au şi televiziunile care-i ţin aprinsă imaginea de dimineaţă până seara pe altarul ecranului, într-un perpetuu cult al personalităţilor controversate. E drept că acum cultul personalităţii nu mai este rezervat unui singur personaj şi multitudinea cioburilor în care s-a spart e o nouă dovadă că primul preşedinte comunist suferea de personalitate multiplă.

Pentru a demonstra că nu a paraşutat-o nimeni în politică, Elena Udrea s-a aruncat, polemic, de la patru mii de metri. A dovedit curaj, spunea Traian Băsescu care nu e un om al înălţimilor, preferând orizontala infinit ondulată şi tulbure a mării. După o cădere lungă care i-a ţinut cu mititelul în gât pe participanţi, paraşuta s-a deschis şi astfel Elena Udrea a dovedit că e cu adevărat în fruntea mişcării populare, deschizătoare de drumuri, chiar dacă în picaj. Saltul ei are, desigur, şi o componentă ironică la adresa troicii de partid şi de stat socialiste care a surfat zilele trecute mâlul inundaţiilor cu barca gonflabilă, într-o regie care l-ar umple de respect pe Potemkin prin atenţia acordată dramatismului situaţiei şi curajului demnitarilor.

O demonstraţie a faptului că saltul cu paraşuta este mai plin de pericole decât datul cu gonflabila. Cu certitudine, cascadoria cu paraşuta vrea să schimbe şi imaginea de tocilari şi politruci a candidaţilor propuşi de partidul prezidenţial pentru europarlamentare. Aşa cum concedierea consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu, om uns cu diferite alifii politice şi de aceea alunecând cu uşurinţă în orice fotoliu l-ai pune, a aprins radarele comentatorilor care văd în el posibila ofertă de succesiune la Cotroceni a partidului prezidenţial. El, sau alt fost consilier prezidenţial, ar putea fi, cred optimiştii partidului, singura ofertă valabilă a dreptei.

Într-un interviu dat chiar de 1 mai, Traian Băsescu s-a şi oferit să aleagă dintre candidaţii dreptei unul valabil pe care să-l gireze. „Să se întâlnească în iunie, să stabilească nişte criterii de evaluare, să spună 'acesta este candidatul'“. Normal că-l interesează succesorul. Nu vrea să-i ocupe locul cineva care să-i întineze idealurile capitaliste, să-i sperie investitorii şi să ardă holdele de pe moşia de la Nana. În noua ordine naţională, Traian Băsescu s-ar vrea premier. Mai ales că e convins că zece ani mai mănoşi ca aceia în care a fost preşedinte nu au mai existat încă de la înfiinţarea statului unitar român. El cu bereta lui de marinar a depăşit de departe frunţile încoronate şi a adus România mai aproape de epoca de aur. Pentru că nu demult spunea că şi Ceauşescu, dacă nu s-ar fi lăcomit şi ar fi stat în fruntea ţării doar un deceniu ar fi rămas ca un mare om de stat. Ameţit de şampania viitoarelor victorii, preşedintele vede departe peste spinările cocârjate în faţa lui.

Perioada în care a fost preşedinte, spune el, a fost cea în care au fost lichidaţi brontozaurii din Consiliul Superior al Magistraturii, a fost recuperată o parte însemnată a platoului maritim, s-au accelerat procesele anticorupţie, s-au redus dimensiunile statului. Oglinda în care se vede cel mai frumos din ţară se tulbură doar când prin apele ei plutesc peştii cei mari ai adversarilor politici. Când le vede dorsala, căpitanul Ahab din preşedinte nu se mai poate abţine şi scoate harponul să prindă balena albă. Deşi a urmărit-o pe mări şi oceane, nu a reuşit decât să-i ciufulească aripioarele, despărţindu-le sau făcându-le să fuzioneze.

Astfel, aripioara liberală s-a desprins de cea social-democrată şi, mai mult chiar, din aceasta s-a frânt ca o surcică fostul premier Tăriceanu, singurul care dă consistenţă sloganului electoral social-democrat „USL trăieşte”. Astfel că preşedintele-jucător, gata să devină premierul-jucător al unui preşedinte-spectator pe care să-l aleagă el însuşi după ce-i pune la respect pe liderii partidelor politice, mai reuşeşte o premieră politică: el participă activ şi creativ la propriul său cult al personalităţii. Aşa ceva, într-adevăr, nu s-a mai văzut de la înfiinţarea statului unitar român.
XS
SM
MD
LG