Structura dar şi misiunea trupelor de pacificatori din Transnistria ar trebui schimbate. Nu este nimic nou în această cerere dar marți, IDIS Viitorul şi Institutul pentru Politici Globale de la Kiev au argumentat din nou, cu exemple din practica de zi cu zi, de ce numai o schimbare radicală poate face din pacificatori exact ce spune titulatura: aducători de pace. Detalii de la Liliana Barbăroșie.
Când spune „misiune de pacificare”, ONU şi restul lumii occidentale au în vedere o misiune care are loc obligatoriu cu acordul părţilor implicate, pacificatorii propriu zişi reprezintă state şi instituţii imparţiale şi nu aplică forţa decât când ar exista nevoia să se apere pe sine sau mandatul său. Concluzia experţilor de la cele două instituţii de cercetare – IDIS Viitorul de la Chişinău şi Institute of World Policy de la Kiev - este că niciuna din aceste trei condiţii nu este respectată de misiunea pe care o desfăşoară în ultimii 22 de ani Federaţia Rusă în regiunea de est a Republicii Moldova. Şi nu au fost respectate nici de alte trei misiuni similare pe care le-a avut, în anumite momente, Rusia în Osetia de Sud, Abhazia sau Tadjikistan - toate, cu excepţia celei transnistrene, încheiate în acest moment.
„Sunt nişte operaţiuni absolut speciale în practica internaţională. Nu am găsit echivalente nicăieri în lume, indiferent de regiune. Federaţia Rusă a încercat de fapt să modeleze din mers aceste mecanisme de pacificare în cadrul CSI. Însă aceste operaţiuni nu sunt nicicum imparţiale, pentru că e dovedit că Federaţia Rusă a participat direct în aceste operaţiuni,” a explicat cercetătorul de la IDIS Viitorul, Eduard Ţugui.
Raportul spune că aceste misiuni, inclusiv cea din regiunea transnistreană, au fost numite „de pacificare” doar pentru că aşa a vrut Rusia, în realitate ele reprezentând procese de impunere unilaterală a păcii în zone în care Rusia fusese implicată militar. În plus, ele au camuflat încercările Rusiei de a construi state noi în zonele respective, mai cred autorii studiului.
În sfârşit, propunerea lor este ca misiunea de pacificare din regiunea transnistreană să fie înlocuită de o inspecţie internaţională sub egida OSCE. Iată însă ce s-ar putea întâmpla, la părerea unui alt autor, Corneliu Ciurea, dacă nu se reuşeşte acest lucru:
„Scenariul cel mai prost pe care l-am întrezărit este că situaţia ar putea degenera în zona de securitate, ceea ce ar putea impinge Moldova să iasă din formatul de menţinere a păcii. Pentru că Moldova este în minoritate acolo, iar Tiraspolul şi Moscova deseori fac front comun. Soluţia ieşirii din format ar fi foarte proastă, întrucât zona de securitate ar putea rămâne fără nici un format în general.”
Experţii recunosc totuşi că nu-şi imaginează cum şi de cine ar putea fi convinsă Rusia să accepte modificarea statutului misiunii. Ceea ce este absolut clar pentru ei e că în forma ei actuală, această misiune nu poate fi lăsată să activeze în zona de securitate. La nivel politic, discuţiile despre nevoia reformării misiunii de pacificare din regiunea transnistreană au început la modul serios după cazul lui Vadim Pisari, tânărul ucis în 2012 de un militar din trupele ruse de menţinere a păcii şi care este examinat acum de CEDO. În opinia experţilor, acest caz a demonstrat că misiunea aplică în mod excesiv forţa, prin aceasta servind un argument în plus în favoarea autorităţilor moldovene care cer, deocamdată fără mare succes, înlocuirea misiunii cu una eficientă sub mandat internaţional.
