Linkuri accesibilitate

Un diplomat rus de rang înalt a criticat noile sancțiuni impuse luni de Statele Unite unor indivizi și firme din Rusia


Un diplomat rus de rang înalt a criticat noile sancțiuni impuse luni de Statele Unite unor indivizi și firme din Rusia, spunând că măsurile sunt nelegitime, necivilizate, iar interzicerea exportului de tehnologii americane avansate reprezintă întoarcerea la practicile războiului rece. „Condamnăm hotărât măsurile anunțate în încercarea de a face presiuni prin sancțiuni asupra Rusiei”, a spus vice-ministrul de externe Serghei Riabkov, în remarci postate pe site-ul ministerului. Reacția vine după ce Statele Unite i-au impus sancțiuni lui Igor Secin, un colaborator apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, altor șase oficiali ruși de rang înalt și unui număr de 17 companii rusești în legătură cu ceea ce Washingtonul numește rolul „indiscutabil” al Moscovei în violențele recente din Ucraina. Secin, președintele companiei petroliere de stat rusești Rosneft, este considerat de mulți unul din cei mai influenți ruși, după Putin. Sancțiunile anunțate de Casa Albă la 28 aprilie reprezintă al treilea val de sancțiuni americane ca răspuns la anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea.
XS
SM
MD
LG