Linkuri accesibilitate

Toate catastrofele creează oportunităţi de joburi pentru politicieni, le stimulează creditele şi le aduc bunăstarea în casă.



După o scurtă vacanţă cu vaporaşul în Deltă, „o destinaţie fabuloasă”, din care au rezultat câteva poze relaxate, alături de familie postate pe internet, şi îndemnul adresat tuturor de a gusta din deliciosul borş de peşte, prim-ministrul Victor Ponta a sărit în luntrea sublimă a inundaţiilor, străbătând ca un faraon tras de sclavi, peisajul devastat de puhoaie.

El şi ai lui aveau chef de nişte inundaţii, să mai tragă nişte cadre cu lacrimi proaspete şi cu figuranţi îndoliaţi. Să mai dea din cap înţelegător, să mai traseze nişte sarcini, să le mai bată obrazul oamenilor că nu şi-au făcut asigurări obligatorii, să mai dea cu nişte subalterni de pereţi că n-au construit digurile acelea pentru care s-au dat deja bani pe vremea când era Ion Iliescu ministrul apelor.

Dar inundaţiile trec şi transformă ţara în şantier. Oamenii politici sunt prieteni cu natura şi-i admiră excesele din bărcuţe trase de sclavi. Pentru că toate catastrofele creează oportunităţi de joburi pentru politicieni, le stimulează creditele şi le aduc bunăstarea în casă. Valul inundaţiilor îi ridică la noi demnităţi, îi spală de păcate, să apară albi şi strălucitori în faţa electoratului. Satele măturate de apă sunt reconstruite în timp record, să aibă oamenii unde bea un pahar festiv după ce votează cum trebuie. De aceea nu se construiesc diguri. Dacă ar ridica diguri, pe cine ar mai salva? Politicienii suferă de sindromul pompierilor care incendiază câte-o casă pentru a-i salva pe locatari ca nişte erou ce sunt. Ei îşi planifică dezastrele şi se distribuie în rolul salvatorilor.

Premierul şi ai lui a sărbătorit Săptămâna luminată cu reflectoarele. Joaca lor cu bărcuţa în apă a ocupat ecranele, lăsându-i pe procurorii anticorupţie fără reflectoare şi publicitate. S-au folosit de bezna asta să dea iama printre oamenii noului partid prezidenţial. Tot bezna justiţiei ne face să nu mai ştim dacă e vorba despre o răzbunare, un act de dreptate, o consecinţă a investigaţiilor sau doar un accident pe care l-a făcut justiţia, aşa, că e oarbă. Simpatizanţii Elenei Udrea răresc rândurile. Unii cedând atracţiei sale fatale, alţii - raziilor Procuraturii. Cum să nu se simtă nedreptăţiţi, de vreme ce unele dosare sunt de pe vremea altor campanii electorale şi ar fi trebuit să se prescrie.

Foamea de voturi, spun procurorii, l-a făcut în 2012 pe deputatul de Dâmboviţa Florin Popescu, unul dintre incoruptibilii de azi ai Partidului Mişcarea Populară, să pretindă patruzeci de tone de pui de la o firmă locală, adică vreo cincizeci de mii de capete pentru a da aripi intenţiei de vot a alegătorilor. N-ar fi de mirare. E modul în care el şi colegii lui au înţeles mereu să stimuleze întreprinderile mici şi mijlocii, în folosul marii întreprinderi care este puterea politică. Nu doar mica industrie, dar şi puii furaţi cu camionul au fost înghiţiţi cu fulgi cu tot de maşina de vot a partidului. Politicienii sunt pregătiţi să înghită dimineaţa broaşte, dar dacă le dai pui, vor fi fraţi de cruce cu electoratul până trec alegerile. Şi le mai trece pentru o perioadă şi foamea.

Pentru Elena Udrea, această Ana Ipătescu a revoluţiei în blugi de firmă, singura frământare din vacanţa pascală a fost a colacilor. Ea şi-a tras şmechereşte un batic pe cap şi s-a perfecţionat în reluare şi în direct, pe toate canalele mediatice, în cusutul peretarelor şi mestecatul în oale. Dar fierturile la care a învârtit n-au avut efect şi vrăjile au ieşit şchioape. E drept, vederea lui Victor Ponta umblând pe deasupra apelor i-a stimulat simţul poetic şi expresivitatea involuntară, însă fiind plecată în căutarea electoratului pierdut prin nordul îndepărtat, nu a putut fi aproape de protejatul ei care a furat pui grill de la bogaţi şi i-a împărţit la săraci. Mai bine cerea taxă de protecţie cincizeci de mii de saci de nisip pentru a îndigui zonele cu risc de inundaţii de la el din fief. Dar cu ce ar mai fi făcut iadeş până la urmă?

Prin puhoaiele astea nici Elena Udrea nu prea mai poate face pe sirena. Se pare că firul de păr care ţine sabia de deasupra capului ei e pe punctul să chelească. Diverse informaţii scăpate dinspre Procuratură dau de înţeles că Elena Udrea a devenit penală. E vorba despre finanţarea unei gala de box care ar fi acoperit un împrumut restant al şefului federaţiei. Ministerul doamnei Udrea i-ar fi dat, zice DNA, de aproape 90 de ori mai mult decât a costat efectiv organizarea evenimentului cu pricina. Banii veneau de la un obişnuit finanţat şi finanţator al greilor partidului democrat liberal, depedent de mierea din fondurile europene de la ministerul condus pe-atunci de Elena Udrea. De altfel, chiar şi această finanţare pare să şi-o fi decontat imediat la casieria Ministerului Dezvoltării de unde a primit, conform unei scheme Ponzi des utilizată de-a lungul anilor, de câteva ori mai mulţi bani.

Rudel Obreja este deja în arest la domiciliu şi e greu de ştiut care dintre multele dosare îi va da croşeul fatal. Omul, protejat ca şi Gigi Becali, de zei, pare să fi controlat intersecţia subterană a economiei negre cu afacerile interlopilor, cumpărând indulgenţe de la stat şi de la partid. Promitea protecţie şi lua banii cu mânuşile de box, de aceea lua mulţi, să-i simtă. Însă nu numai şeful boxerilor a contribuit la cearcănele de sub ochii divei politice.

Un alt motiv ar fi listele pentru europarlamentare din propriul partid. PMP este în marja de eroare. În ciuda discursurilor triumfaliste şi a mângâierilor prezidenţiale, nu a crescut prea mult, iar DNA le transformă zâmbetele incoruptibile în rictusuri. Apropiatele alegeri ar fi fost nu un test al electoratului, ci unul al cumetriilor interne. Lista pentru alegeri arată mereu ierarhiile de preferinţe şi putere ale celor care controlează partidul şi nu se poate ca aceia care şi-au sacrificat viaţa de huzur din instituţiile publice pentru a face politică în acest partid să nu se simtă frustraţi că nu apar pe această listă din care, probabil, doar primul, supravieţuitorul Cristian Preda, are ceva şanse.

Politicienii s-au obişnuit să fie duşi cu pluta pe valuri. Când li se face chef de inundaţii, cum spunea premierul, se duc la spectacol. Şi pentru că dau banii de bilete, au pretenţii. Uneori vor să schimbe regia, alteori, scenariul. Sunt nişte spectatori orgolioşi, pretind să li se dea mai multă atenţie decât actorilor principali. Vor să-şi facă poză cu dezastrul în fundal. Au pus tragismul catastrofelor la produs. L-au industrializat. Pentru că demnitarii ştiu că singura producţie internă pe plus este cea de melodrame. Nu se mai aşteaptă nimeni să-i vadă pe puternicii zilei punând umărul să oprească puhoaiele. Unii îi trag cu barca pe uliţele satului, alţii le întorc spatele şi se duc să-şi repare gardurile, alţii se aşteaptă la despăgubirile de după aceea. Ştiu că aşa e experimentul. Se apasă mai întâi pe butonul roşu, care declanşează durerea. Apoi se apasă pe butonul albastru al bancomatului. E drept că nu apasă sinistraţii, dar ce, câinele lui Pavlov îşi lua singur de mâncare?
XS
SM
MD
LG