Linkuri accesibilitate

Barack Obama a îndemnat la o „recunoaștere deplină, onestă și justă” a genocidului armenilor


Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a îndemnat la o „recunoaștere deplină, onestă și justă” a circumstanțelor uciderii în masă a armenilor din Imperiul Otoman în vremea primului război mondial. Obama a dat publicității o declarație ca să marcheze Ziua Amintirii, a 99-a aniversare a începutului uciderilor și deportărilor soldate cu moartea unui număr de armeni estimat la un milion și jumătate. Armenia spune că decesele au constituit genocid. Turcia, ca moștenitoare a Imperiului Otoman, respinge această caracterizare, spunând că decesele s-au produs în lupte în care au murit și mii de turci. Ieri premierul turc Recep Tayyip Erdogan a oferit condoleanțe urmașilor armenilor uciși în masacre. Dar președintele armean Serj Sarkisian l-a criticat astăzi pe liderul turc pentru că tot nu recunoaște „genocidul”.
XS
SM
MD
LG