Linkuri accesibilitate

Invitata serii este Alina Ţurcanu, redactor şef la cotidianul „Adevărul”


„În ediţia de mâine a ziarului „Adevărul” aflaţi cine sunt candidaţii basarabeni de pe listelele partidelor româneşti la scrutinul europarlamentar din 25 mai - deputata Ana Guţu, eroul de la Nistru Alexandru Leşco, un lider al studenţilor basarabeni din România şi doi ecologişti din Republica Moldova. Asta au scos la înaintare partidele din dreapta Prutului pentru a câştiga voturile românilor din stânga Prutului, relatează autoarea Valentina Basiul.

Ca şi în România, în Republica Moldova marea bătălie se va da între PSD, PNL şi PDL. Nu e deloc de neglijat nici noul partid al lui Traian Băsescu – „Mişcarea Populară” - mai ales că liderul formaţiunii, Eugen Tomac, a obţinut în urmă cu doi ani mandatul de deputat graţie votului basarabenilor cu cetăţenie română.

Alina Ţurcanu

Alina Ţurcanu

„Alegerile vor fi şi de această dată un gest de a ne demonstra românitate, ce va exprima dorinţa de afiliere la România şi la viaţa politică românească în Europa. Participarea la acest exerciţiu are loc pe fundalul unui discurs proeuropean şi a unui succes al guvernării de la Chişinău pe dimensiunea europeană - semnarea Acordului de Asociere şi liberalizarea regimului de vize” a explicat pentru „Adevărul” Vitalie Ciobanu şi el un votant activ la alegerile româneşti organizate în Basarabia.

Tot mâine, la rubrica „Arhivele comunismului”, istoricul Mihai Taşcă scrie despre soarta deputaţilor şi senatorilor din Parlamentul României originari din Basarabia, care au fost arestaţi şi condamnaţi de sovietici în 1940 după anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către URSS. Autorul a dezgropat din arhivele securităţii dosarele mai multor foşti aleşi ai poporului supuşi represiunilor politice, printre care Iacov Belousenco, Ion Moscovciuc, Iosif Nica, Petru Sfeclă şi Efim Popovici.

Alţi martiri, despre care am scris anterior la rubrica „Arhivele comunismului”, sunt printre scriitorii basarabeni deportaţi şi exterminaţi de regimul totalitar comunist în memoria cărora a fost dezvelită, ieri, o troiţă în faţa sediului Uniunii Scriitorilor. Despre acest eveniment, citiţi un articol de Eugenia Pogor, în pagina Cultură.

În ediţia de mâine puteţi citi, de asemenea, reportaje despre viaţa de zi cu zi din România, realitatea internaţională, articole despre sănătate, sfera socială, dar şi despre alte subiecte interesante.”
XS
SM
MD
LG