Linkuri accesibilitate

„Eşti cineva în momentul în care ai o educaţie, începi să produci şi să ai o plus valoare pornind de la acea educaţie”


Părintele Vlad Mihăilă și sociologul Doru Petruți

Părintele Vlad Mihăilă și sociologul Doru Petruți

Moldovenii și valorile lor - o discuție cu participarea sociologului Doru Petruți, a preotului Vlad Mihăilă și a Tamarei Șchiopu din Marea Britanie.



In studioul nostru se afla părintele Vlad Mihaila, preot al bisericii Sf. Teodora de la Sihla, sociologul Doru Petruţi, directorul casei de sondaje IMAS de la Chisinau, iar cu noi va fi prin skype si dna Tamara Schiopu, moldoveanca care traieste de mai multi ani la doua case, una in Marea Britanie si alta in Moldova, la Capriana. Avem niste invitati extraordinari, dar discutam o tema deloc extraordinara. Ce-i in capul omului care imediat ce are un ban mai serios, il baga in pereti, in ciment, metri patrati? Mai putin in studii, cultura, caritate? Despre moldovenii cu palate este emisiunea noastra de astazi.

Palate pe care le vedem cu totii cand nimerim, de exemplu, in cartierul Telecentru al capitalei, unele ale procurorilor, magistratilor sau altor functionari publici ni le-a aratat in ultimii ani „Ziarul de Garda”, caruia ii multumim pentru ca a abordat mai elaborat si mai perseverant aceasta realitate a timpurilor noastre. Eu propun sa facem mai intai o delimitare, intre cei care isi pot permite, si conform statutului, si conform puterii financiare, o casa mare, şi cei care nu si-o pot permite, dar o fac.

As vrea sa aflu ce credeti dumneavoastra ca e in capul omului care isi construieste un astfel de palat in situatia in care nu are neapărat o pozitie socială, economică atât de înaltă ca să-l justifice.
Doru Petruţi: „În primul rând, vorbim despre o societate colectivistă, vorbim de mase mari de oameni ale căror valori se îndreaptă spre colectiv, spre ce cred ceilalţi, valorice nu ţin de un anumit succes personal, individual, care să le marcheze statutul prin realizări personale şi atunci se încearcă o altă formă prin care oamenii vor să fie un pic altceva decât ceea ce sunt.

Vorbeaţi de zona Telecentru – casele din zona respectivă, pe lângă faptul că sunt mari şi scumpe, mai au o particularitate – au garduri foarte mari şi ferestre foarte mici. Vorbim despre o societate în care obscuritatea veniturilor obţinute, a celor ce se întâmplă cu ele e destul de ridicată. Mergând spre vestul Europei, o să vedem tot mai puţine garduri şi ferestre tot mai mari; oamenii aceea nu prea au ce ascunde.”

Europa Liberă: V-aş întreba acum pe Dvs., părinte, deformaţia aceasta în care omul vrea să pară nu neapărat ceea ce este cu adevărat, de unde în capul oamenilor, a concetăţenilor noştri?

Vlad Mihăilă: „Cel care poartă mai multă grijă faţă de cele materiale şi crede că cele materiale îl identifică, îl prezintă, desigur că greşeşte. Or, totdeauna, din ce am văzut noi, spiritualul domină nu Părintele Vlad Mihăilă

Părintele Vlad Mihăilă

doar atunci, în momentul existenţei individului, ci şi după el. de aceea noi avem spiritualitate moştenită chiar şi din antichitate, valori spirituale. Şi mai târziu, să zicem în perioada clasică, dacă ne referim la scriitorii clasici, putem să-l menţionăm pe Mihai Eminescu, care a trăit în sărăcie, dar cu valori atât de mari spirituale. Deci, a lăsat o valoare nu numai pentru neamul românesc, ci şi pentru alte neamuri.

Acelaşi Nichita Stănescu în perioada ceauşistă nu a avut decât un apartament cu o odaie şi nici nu a căutat să aibă mai mult, pentru că atât a simţit că-i trebuie. Toate erau orientate spre valorile spirituale. Dacă vorbim din punct de vedere teologic, ce este superior? Este spiritul. Trupul omului din materie a fost luat şi în materie se va întoarce. Iar sufletul rămâne să veşnicească, pentru că este dat de la Dumnezeu. Iarăşi, putem sublinia că valorile spirituale sunt mai presus decât cele materiale. Şi aici cred că într-o oarecare măsură e vorba şi de gradul de inteligenţă al fiecăruia. Ce-i foloseşte aceste bogăţii pentru a rămâne în conştiinţa oamenilor? Nimic.

Am putea aduce exemple astăzi: cunoaştem mulţi occidentali care, având un ban mai mult, vin şi dau ajutoare celor ce suferă şi nu le ajunge. Dar nu s-ar putea de făcut aşa ceva şi în societatea noastră? Pentru ce-i foloseşte celui atât de mult, castele atât de mari sau banii ceea economisiţi pentru a face ceea ce nu i-ar fi de mare folos.”

Europa Liberă: La ce-i foloseşte? O să revenim la această întrebare neapărat. Dna Şchiopu, aş vrea acum să vă întreb pe Dvs., dacă există diferenţe în felul cum se raportează un conaţional de-al nostru faţă de valorile materiale şi felul în care o face un occidental?
Tamara Şchiopu: „Într-o scară de valori ale unui om sau ale unei societăţi, omul are nevoie de hrană, acoperiş, căldură – acestea sunt primele necesităţi pe care fiecare încearcă să şi le asigure. O societate tânără probabil că porneşte de la asemenea valori şi valorile acestea materiale ar fi primele pentru a-şi asigura o senzaţie de securitate.

În felul acesta aş putea să-mi explic pornirea, valul acesta de construcţii, de investiţii ale moldovenilor care poate pentru oprima dată au acces la mijloace financiare mai mari. De exemplu, cei care lucrează în Occident şi câştigă, se ştie că ei foarte puţin cheltuiesc acolo în Occident pentru călătorii, pentru cărţi, pentru cursuri. Strâng fiecare bănuţ şi îl aduc acasă, îl investesc în construcţii. Probabil că se explică prin această primă treaptă în scara valorilor: de a-ţi asigura acoperiş, hrană şi căldură.

După care vreau să cred că cei care şi-au construit aceste palate, le vor finisa la un moment, după care sper că va apărea următorul nivel de valori, care va fi un nivel mai superior, mai înalt, mai elevat şi se va referi la necesităţile spirituale. După care, probabil, şi mai elevat: necesităţile de am te împărţi cu alţii, de a face caritate, de a face voluntariat.

Dar nu pot să-mi explic de unde totuşi atâta lume are acces la atâţia bani. Pentru că noi tot am construit o căsuţă la Căpriana, şi e foarte Casa de la Capriana

Casa de la Capriana

mică, apropo cu gard foarte mic şi ferestre foarte mari. A fost foarte scump. Şi dacă nu aveam o moştenire de la soacră-mea din Marea Britanie, probabil nu puteam să o ridicăm, chiar aşa mică cum e. Eu nu ştiu, nu pot să-mi explic de unde au oamenii atâta capital, dar asta probabil este o altă discuţie, pentru o altă emisiune.”

Europa Liberă: Probabil nimeni nu-şi poate explica. Cel puţin omul care a trecut printr-o reparaţie, îşi dă seama cât costă şi probabil că sunt lucruri necurate la mijloc atunci când veniturile unui om sunt unele, iar casele arată cu totul altfel.

Aş vrea acum să vă întreb totuşi dacă credeţi că va apărea, aşa cum speră doamna Şchiopu, la un moment dat, după ce omul ]şi va suplini toate aceste pofte pentru lux, pentru o casă frumoasă, pentru condiţii extraordinare, va apărea şi această nevoie pentru spiritualitate: să călătorească, că investească în carte, în plăceri spirituale cum ar veni?

Doru Petruţi: „Deocamdată, dacă e să mă uit pe studiul European Values Survey, care se face în 44 de ţări, şi vă dau spre exemplu un reper ce ţine de piaţa de muncă, valorile de muncă: doar mutăm un pic accentele, dar situaţiile sunt foarte asemănătoare. Accentul se pune exclusiv pe salariu, tocmai pentru că banii care se dau aici pe muncă sunt foarte puţini. Dacă ne uităm pe acelaşi indicator în Europa, vedem că oamenilor li se pare ceva normal să obţină nişte venituri decente, atâta timp cât au o educaţie şi reţeta succesului este foarte bine pusă la punct. Ei îşi doresc, pe lângă un salariu, un mediu competiţional îşi doresc să poată călători. Dar, încă o dată, acestea vin în urma unui model educaţional care are şi alte valori decât cele strict mercantile.

Eu nu m-aş aştepta la schimbări foarte mari şi bruşte. Drept dovadă – oamenii aceştia care lucrează şi strâng fiecare bănuţ în Europa nu reproduc neapărat modele de acolo. Ei se adaptează şi la nivel arhitectonic, şi la nivel comportamental la satele şi localităţile în care construiesc în Moldova. În plus de asta, valorile lor de bază, structurale rămân totuşi cele din comunitatea din care se trag.

Aici ştim cam totul despre vecini: ştim câţi copii are, câte camere are, cum şi-a construit casa, de unde şi-a cumpărat… În Franţa, unde am locuit câteva luni, nimeni nu ştia cine sunt vecinii şi cu ce se ocupă. Vorbim despre societăţi foarte diferite, foarte individualizate, în care atomizarea devine la un moment dat chiar disfuncţională.

Mie mi-ar place foarte mult să văd casa doamnei Şchiopu din Căpriana, mai ales că merg foarte des acolo la mănăstire. Probabil este ceva foarte diferit. Dacă dumneaei a ales să-şi facă ferestre mari, probabil are o siguranţă şi o onestitate în privinţa fondurilor obţinute, a veniturilor. Şi nu are nimic de ascuns. Aici gardurile rivalizează ca costuri uneori chiar şi cu întreaga construcţie, dacă ne uităm cât de mari sunt şi cât de multe materiale se investesc în partea asta.”

Europa Liberă: Părinte, drumul înapoi, spre valorile cu adevărat care contează, cum îl vedeţi Dvs. şi ce rol ar putea juca biserica în asta?

Vlad Mihăilă: „Doar dragostea faţă de aproapele tău poate asigura asta. Dragostea faţă de aproapele despre care atât de mult se vorbeşte în Sfânta scriptură, dar care este atât de greu de pus în acţiune. Vorbim despre dragostea faţă de aproapele, dar nu prea o facem. Egoismul din noi predomină şi acoperă această dragoste, sau deseori se face formal. Dragostea fără faptă, spunea Apostolul Pavel, nimic nu înseamnă. Aş aduce aici pilda din Sfânta Evanghelie cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Păi, bogatul se desfăta zilnic, iar Lazăr trecea pe lângă poarta lui, nu îndrăznea să ceară, chiar dacă s-ar fi mulţumit doar cu fărâmiturile de la masa bogatului. Şi iată spune Evanghelia, Dumnezeu l-a luat pe Lazăr la el, în ceruri, fiindcă avea o spiritualitate, o dragoste şi o credinţă, şi o modestie, că, cu tot necazul, nu îndrăznea să-l obrăzeze pe bogat. Iar bogatul a murit şi a fost îngropat. Iată simbolul: unul a fost luat de Dumnezeu, iar altul a murit şi a fost îngropat. Aşa şi cu toată averea lui. În ce i-a rămas? Îngroparea aceasta a fost separarea: bogatul a nimerit în Iad, în focul veşnic, iar Lazăr se fericea în rândul sfinţilor, a îngerilor. Şi dorinţa abia acolo a bogatului era cumva să ajungă în partea cealaltă. Şi l-a întrebat pe Avram. Nu a fost. Pentru că este o prăpastie între el şi Lazăr. Distanţa aceasta se formează nolens-volens între cel bogat abuziv şi cel nevoiaş de alături de tine. Deci, această comunicare, şi această înţelegere de a-ţi iubi aproapele trebuie să existe prin fapte. Şi când vezi că vecinul tău trăieşte mai slab decât tine, şi chiar se nevoieşte, de ce nu l-ai ajuta? Tu, prin egoismul tău, uneori chiar şi te mândreşti.”

Europa Liberă: Dar ce trebuie să creadă omul atunci când vecinul lui trăieşte în lux, iar toate aparenţele, şi toate faptele arată că nu ar trebui? Când urmărim aceste discuţii cu funcţionari publici, cu magistraţi, cu procurori şi când sunt întrebaţi de unde casa, mereu auzim cam una şi aceiaşi: că vorbeşte invidia în oameni când adresează aceste întrebări. Unde e invidie şi unde e întrebare legitimă?

Vlad Mihăilă: „Nu cred că ar fi invidia. Pur şi simplu, un nevoiaş nu şi-ar dori mai mult decât să-şi acopere nevoile sale. Clar că cu timpul pohta apare mâncând. Şi iarăşi depinde de ce preţuieşti tu în viaţa aceasta. Şi iarăşi caut să subliniez credinţa, iubirea, iubirea faţă de aproapele tău.”

Europa Liberă: Dna Şchiopu, această poftă care vine mâncând, în societăţile occidentale cum este stăvilită?
Tamara Şchiopu: „Foarte simplu: de constrângerile de spaţiu. De exemplu, în Marea Britanie demult nu mai e spaţiu pentru a-ţi construi case mari. Chiar dacă ai acces la finanţe, locul este atât de scump, încât nimeni nu-şi mai poate construi case mari, foarte spaţioase. Şi, în al doilea rând, arhitectura locală fiind una de un anumit stil, mai măruntă, mai joasă, în anumite culori, de anumite forme, deci autorităţile locale nici nu permit să edifici case, clădiri care nu s-ar înscrie în arhitectura locală.

Aceste două constrângeri sunt foarte şi foarte puternice. Şi mai este un moment: deci în societatea britanică, de fapt ca şi în alte multe societăţi europene, este absolut OK să închiriezi toată viaţa. Nu este nimic ieşit din comun dacă o familie nu deţine o locuinţă în proprietate - nici noi nu deţinem, închiriem şi nu avem o problemă cu asta. Nici nu ne-am putea permite de fapt să deţinem.

Aceste trei lucruri nu sunt aplicabile în Moldova. Accesul la spaţiu este relativ lejer. Arhitectura sau regulile nu impun o anumită dimensiune, coloristică, ca stăpânii şi sub-proprietarii să fie limitaţi în alegeri şi dimensiuni. Şi în al treilea rând, prin cultură, prin tradiţie în Moldova este normal să ai în proprietate o casă, să nu închiriezi. Cred şi aşa se poate explica ambiţia moldoveanului de a-şi constui o casă, având loc mult, e clar că încearcă să o facă mai mare şi…”

Europa Liberă: Şi legea nu este suficient de puternică ca să-i ajungă din urmă pe cei ce fac toate astea din bani dobândiţi ilegal.

Doru Petruţi: „Un apartament cu o cameră la Chişinău are 40-50 de metri pătraţi. La Paris, probabil şi în Marea Britanie, cu suprafaţa aceasta te gândeşti la două sau poate chiar la trei camere. Locuinţa determină într-adevăr şi arhitectura, şi spaţiul avut la dispoziţie. Dar iar ne întoarcem spre valori şi spre modul de viaţă al moldoveanului, care depozitează foarte multe lucruri în casă, lucruri pe care de fapt nici nu ajunge niciodată să le utilizeze. Dacă mergem la un parizian într-un apartament de 2 camere de 35-40 de metri pătraţi, acolo nici măcar garderoba nu ţi-o permiţi foarte mare, spaţiul e eficientizat la maxim, ca să-ţi parchezi maşina costă mii de euro, foloseşti transportul în comun, dacă vrei o boxă la subsolul clădirii, costă de asemenea.

Ei, aici spaţiile astea sunt încă disponibile şi încă o dată, dacă ne uităm nu numai cât de mari sunt aceste case, cât şi ce elemente au înăuntru, o să vedem acelaşi spirit mercantil şi aceiaşi tendinţă spre a acumula bunuri materiale. Modelul despre care spunea doamna Şchiopu, având o altă educaţie şi altă experienţă, venind aici în Republica Moldova, lumea în continuare se miră foarte mult că eu, la 35 de ani, stau încă cu chirie şi nu am o problemă cu asta. Deci, eu nu am valorile unui moldovean care trebuie să se simtă fixat şi înrădăcinat în lucruri materiale. Aici se consideră că dacă ai o casă, de-abia din momentul acela începi să fii cineva. Eu nu consider aşa. Eu consider că eşti cineva în momentul în care începi să ai o educaţie şi începi să produci şi să ai o plus valoare, pornind de la acea educaţie. Modelele sunt foarte diferite.”

Vlad Mihăilă: „Am fost şi eu de câteva ori în Occident, în Elveţia şi în Franţa, şi am văzut că într-adevăr casele particulare nu sunt atât de mari, sunt modeste şi au funcţii mari. Am văzut un medic-psiholog care avea un apartament obişnuit şi, într-adevăr, nici mobilier din acesta care vedem la unii dintr-ai noştri. Mi-aduc aminte că fiind la Iaşi, în anii 1990-94, la Mircea Radu Iacoban, când ne-a invitat pe câţiva studenţi basarabeni să vadă ce ştim şi ce cunoaştem şi ce educaţie ne-ar trebui, mobilierul pe care l-am văzut la el era toţi pereţii plini de cărţi – de la podea până la tavan.”

Europa Liberă: Am văzut într-un reportaj un om care avea un palat de acest gen şi zicea că acum, dacă ar construi, nu ar mai face aşa ceva. Că era alteori o modă pentru case mari, iar acum s-ar fi schimbat şi părerea lui, şi părerea altora, pentru că e greu să întreţii o casă de acest fel. Aş vrea să vă întreb pe final: ce le-aţi spune unor astfel de oameni?

Doru Petruţi: „Nu m-aş grăbi să schimb lucrurile foarte mult şi foarte brusc. Oamenii aceştea îşi merită soarta dacă şi-au construit cu șapte camere în plus decât au nevoie. Cum să zic, prostia şi domnia costă, chiar şi în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Prostia şi domnia costă – o idee extraordinară pentru acest final de emisiune. Dna Şchiopu, Dvs. ce le-aţi sugera unor moldoveni cu stare, care au agonisit la un moment dat nişte bani, ce să facă cu ei?

Tamara Şchiopu: „Dacă deja şi-au construit casa, e într-adevăr cam târziu să-i sfătui ceva, poate doar de a mai investi ceva suplimentar în surse regenerabile de energie – aceleaşi solare pentru a încălzi, sisteme de încălzire cu lemne, pentru a nu depinde atât de mult de gazele naturale care sunt şi foarte scumpe. Cei care nu au construit şi s-ar gândi la asemenea opţiune, sunt modele, proiecte mult mai interesante, mai ergonomice, şi din punct de vedere a efortului depus, şi a materialelor folosite. Şi sunt deja şi case construite după modele mai moderne, aşa, mai interesante, care ar putea fi urmate.

Nu vreau neapărat să dau exemplul nostru personal, dar este şi acesta un caz în care ne-am gândit în primul rând cum vom întreţine această casă şi de asta am construit-o după dimensiunile minime care permit a te afla într-o locuinţă. Nu am depăşit aceste dimensiuni minime, ca să ne simţim şi bine, dar nici să nu avem, de cheltuit prea mult.”

Europa Liberă: Deci, sugestia Dvs. ar fi: gândiţi-vă cum o să întreţineţi locuinţa?

Tamara Şchiopu: „Gândiţi-vă cum o să încălziţi în primul rând, pentru că este foarte scumpă căldura şi asta este una din cea mai mare problemă pe care o întâmpină moldovenii, chiar şi cei înstăriţi, când intră în iarnă.”

Europa Liberă: Şi un sfat de la părintele Vlad Mihăilă pe finalul acestei discuţii…

Vlad Mihăilă: „Aş zice ca un popor creştin să nu uite că creştinii adevăraţi au existat în perioada de aur a creştinismului şi ca exemplu îi avem pe sfântul Vasile cel Mare, sfântul ierarh Nicolae, care au moştenit bogaţii, iar bogăţiile lor nu le-au împrăştiat iraţional, ci au înfiinţat spitale pentru oamenii nevoiaşi, şcoli pentru copii străzii care erau şi pe atunci. Dincolo de viaţa aceasta, este cea veşnică. Cum ne aşternem astăzi, aşa vom veşnici mâine.”
XS
SM
MD
LG